În Monitorul Oficial nr. 874/24.IX.2025 a fost publicată Decizia nr. 47 din 24 februarie 2025 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizările formulate de Tribunalul Galați — Secția I civilă, Tribunalul Cluj — Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și Curtea de Apel Pitești — Secția I civilă și, în consecință, a stabilit că: în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 și ale art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, prin raportare la prevederile din nota nr. 1 din cap. I lit. A din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, perioada în care o persoană a desfășurat activitatea în calitate de avocat, grefier cu studii superioare sau ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice, care potrivit dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 303/2004 constituie vechime în magistratură, nu poate fi valorificată ca vechime în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent în vederea acordării coeficienților de ierarhizare și plată a drepturilor salariale raportat la această vechime.
În motivarea deciziei, înalta Curte de Casație și Justiție arată că problema valorificării vechimii în magistratură la stabilirea vechimii în funcția de judecător/procuror/magistrat-asistent/ personal asimilat își are sorgintea în legislația anterioară adoptării, începând cu 2009, a sistemului unitar de salarizare. Astfel, potrivit art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006: „Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.”
Prin nota nr. 2 din anexa la care art. 3 face trimitere seprevede că „prin «vechime», în sensul lit. A, pct. 28-31 și lit. B, pct. 10-12 din prezenta anexă, se înțelege vechimea în magistratură prevăzută la art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată”. Pct. 28-31 vizează exclusiv judecătorii și procurorii de la judecătorii și parchete de pe lângă judecătorii cu o vechime de 0-3 ani, astfel că vechimea în magistratură, în sensul de vechime în alte funcții juridice, se valorifică exclusiv la încadrare, pentru obținerea coeficientului de multiplicare maxim de 13,500 al acelui nivel al instanței/parchetului, aplicabil valorii de referință sectoriale. La indemnizația astfel calculată se adăugau, distinct, procentele de majorare pentru vechimea în funcție, prevăzute de art. 4, respectiv pentru vechimea în muncă, prevăzute de art. 41 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006.
În urma adoptării sistemului unitar de salarizare, prin legile-cadru nr. 284/2010, respectiv nr. 153/2017, indemnizația de încadrare pentru judecători, procurori, magistrați-asistenți a fost calculată prin includerea a 5 gradații, corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă, și a unor coeficienți de ierarhizare/salarizare calculați pe baza vechimii în funcție (denumită în cuprinsul sesizărilor și vechime continuă în magistratură). Conform notei nr. 1 din anexa nr. V cap. I lit. A, respectiv B, prin vechimea în funcție se înțelege exclusiv vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție.
Această noțiune, aplicabilă în materia salarizării, nu seconfundă și nici nu poate fi asimilată cu vechimea dobândită în exercitarea altor profesii juridice, valorificabilă, potrivit Legii nr. 303/2004, în situații strict determinate, de exemplu, ca o condiție de admitere în magistratură în conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. (1) sau ca vechime utilă la deschiderea drepturilor de pensie, potrivit art. 82 alin. (1) și (2) din legea anterior menționată.
Prin urmare, la stabilirea drepturilor salariale potrivit legii cadru, se valorifică vechimea în funcție astfel cum este definită în nota nr. 1 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, și nu vechimea în magistratură reglementată de art. 86 din Legea nr. 303/2004 (ce nu a fost asimilată, din acest punct de vedere, ca efecte, unei vechimi în funcție), astfel că perioada de activitate în alte funcții juridice nu poate fi utilizată la acordarea coeficientului de ierarhizare din grilă.
Ceea ce a constituit obiect al jurisprudenței divergente afost posibilitatea de a recunoaște, exclusiv pe baza principiilor nediscriminării și egalității, ca vechime în funcție, perioadele de activitate în funcții juridice, în vederea stabilirii unui coeficient de ierarhizare majorat, prin raportare la existența unor hotărâri judecătorești care au valorificat, la rândul lor, aceste principii generale.
De altfel, în cauzele ce constituie obiect al sesizărilor,reclamanții nu își întemeiază pretențiile exclusiv pe norma de drept substanțial ce definește „vechimea în funcție”, ci invocă o stare de discriminare creată prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești, dintre care una, ce a fost soluționată în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006, vizează aplicarea coeficientului de 13,500 la încadrarea în profesie, alte două valorificând Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale.
Acest mecanism nu poate constitui, în sine, un temeijuridic apt să conducă la fundamentarea dreptului pretins, întrucât, pe de o parte, Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 a avut în vedere norme cu aplicabilitate generală, cum au fost coeficienții de indexare a salariilor, egalizarea cu nivelul maxim în plată vizând aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și specialitate, și nu o situație în care se solicită modificarea formulei legale de calcul al vechimii în funcție prin includerea unor perioade neprevăzute de lege. De altfel, astfel cum s-a arătat și în Decizia nr. 80/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept: „78. (…) Legea-cadru nr. 153/2017, (…) a integrat dezlegările oferite prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale în normele de la art. 6 lit. b) și c) din această lege, respectiv în conținutul conceptual al principiului nediscriminării (care reclamă eliminarea oricăror forme de discriminare și instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție) și în cel al principiului egalizării în salariul maxim aflat în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică (în sensul asigurării de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală)” și „79. Incidența Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale, în legătură cu domeniul de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017, a fost dezlegată de instanța supremă în cadrul mecanismelor de unificare, pe cale incidentală, în cuprinsul unor considerente cu valoare decizorie din Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021. 80. În acest sens, relevante sunt paragrafele 86 și 88 din această decizie, prin care s-a statuat astfel: «Principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătorești, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conține o reglementare nouă, ce instituie dispoziții distincte, inclusiv în ceea ce privește principiul egalității care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuiește „prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală”. (…) Nu se poate considera că normele care reglementează salarizarea din sistemul justiției (anexa nr. V capitolul VIII din Legea-cadru nr. 153/2017) derogă de la dispozițiile cu caracter de principiu inserate în capitolele I-IV din legea-cadru. Dimpotrivă, anexele care stabilesc sistemul de salarizare pentru fiecare dintre familiile ocupaționale sunt edictate cu respectarea principiilor generale ale sistemului de salarizare cuprinse în art. 6 din legea cadru, normele interpretându-se în coerența întregii reglementări, în mod coroborat.»”
Pe de altă parte, este opțiunea legiuitorului să stabilească modalitățile de calcul al indemnizației de încadrare cu valorificarea unor elemente care să urmărească fidelizarea în profesie, valorificând exclusiv vechimea efectivă ca judecător, procuror, magistrat-asistent, personal asimilat și auditor de justiție. În aceste condiții, nu există posibilitatea unei interpretări extensive a textului de lege prin includerea funcțiilor prevăzute de art. 86 din Legea nr. 303/2004, cu atât mai mult cu cât Curtea Constituțională s-a pronunțat prin deciziile nr. 818-821/2008 în sensul că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze, să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În dezlegarea acestei chestiuni sunt aplicabile mutatis mutandis și dezlegările Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept conținute în deciziile nr. 2/2015 și nr. 40/2024.
Astfel, prin Decizia nr. 2/2015 s-a statuat în sensul că: „atât timp cât tratamentul mai favorabil al unor angajați este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătorești prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale, în raport cu alți salariați cărora nu li s-au acordat aceste drepturi ori cărora le-au fost respinse astfel de cereri prin hotărâri judecătorești pronunțate de instanțe diferite, nu există discriminare în sensul art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, republicată. (…) Dimpotrivă, în fiecare litigiu, reclamantul va trebui să probeze legalitatea și temeinicia cererii sale, ce nu se poate baza pe invocarea discriminării sau a egalității de tratament în raport cu soluția pronunțată de o altă instanță, ci pe argumente de interpretare și aplicare corectă a legii, chiar și în situația în care invocă o astfel de hotărâre.”
De asemenea, prin Decizia nr. 40/2024 s-a constatat că: „92.(…) principiul egalității împreună cu principiul nediscriminării nu poate opera împotriva principiului legalității” și că: „124. (…) persoanele care nu se găsesc în situația premisă a unei dispoziții legale nu pot beneficia de aceasta chiar dacă invocă hotărâri judecătorești pronunțate în beneficiul unor persoane aflate în situație similară sau identică, principiul egalității neputând opera în favoarea lor împotriva sensului și scopului normei (…)”, dar și că: „128. (…) instrumentele de unificare nu produc efecte decât pentru viitor, asupra cauzelor aflate pe rol sau care vor fi inițiate ulterior publicării deciziilor”; prin urmare, prezenta dezlegare obligatorie se va aplica în aceste litigii, fără a aduce atingere drepturilor dobândite anterior publicării acestei decizii, în temeiul unor hotărâri judecătorești sau al practicilor administrative constante fundamentate pe Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, prin recunoașterea vechimii în funcție cu prilejul determinării salariului, precum și efectelor acestora, care se mențin.
De vreme ce, potrivit Legii-cadru nr. 153/2017, coeficiențiide ierarhizare se stabilesc exclusiv în raport cu vechimea în funcție, și nu cu vechimea în magistratură, existența unei hotărâri judecătorești contrare nu poate avea ca efect aplicabilitatea generală a interpretării conținute în hotărâre, câtă vreme, astfel cum s-a statuat deja în jurisprudența de unificare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocarea principiilor egalității și nediscriminării nu este suficientă pentru o atare egalizare.
Prin urmare, perioadele de vechime în magistraturăprevăzute de art. 86 din Legea nr. 303/2004 nu pot fi valorificate ca vechime în funcție, utilă în stabilirea indemnizației de încadrare prevăzute în anexa nr. V cap. I lit. A și B din Legeacadru nr. 153/2017.
