Prin Decizia nr. 44 din 16 septembrie 2024 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 60 alin. (5), ale art. 138 indice 1 şi ale art. 154 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (forma în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2021.
În consecinţă ÎCCJ a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 60 alin. (5), ale art. 138 indice 1 şi ale art. 154 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (forma în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2021), angajatorii cu obiect de activitate declarat „Fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice” -Cod CAEN 2511, aplică facilităţile fiscale doar pentru acele activităţi aflate în legătură directă cu activităţi din sectorul construcţii, definite ca atare la Secţiunea F – „Construcţii” a Ordinului nr. 337/2007. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 13 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, constatările anterioare ale unui inspectorat teritorial de muncă, care obligă un angajator la plata salariului minim brut pe ţară garantat în plată pentru sectorul construcţii, nu constituie temei pentru obligarea ulterioară a organului fiscal la recunoaşterea dreptului la aplicarea facilităţilor fiscale, reglementate de art. 60 alin. (5), art. 138 indice 1 şi art. 154 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
