Fapta de a încredința un vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știa că se află sub influența alcoolului trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Este decizia dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interpretarea dispozițiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal, la sesizarea Curții de Apel din Oradea. Hotărârea prealabilă a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 10 februarie 2021 și a devenit obligatorie din acel moment.
I. Titularul și obiectul sesizării
Prin Încheierea de ședință din data de 10 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 918/271/2019 al Curții de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: dacă, în condițiile art. 335 alin. (3) din Codul penal, acțiunea de încredințare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că se află sub influența alcoolului trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge sau este suficient ca aceasta să aibă o îmbibație alcoolică, indiferent de gradul de alcoolemie.
II. Expunerea succintă a cauzei
La data de 10 decembrie 2019, învestită cu soluționarea apelului declarat de reprezentantul Ministerului Public împotriva sentinței penale pronunțate cu privire la inculpatul intimat A., trimis în judecată sub aspectul acuzației săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal, și la inculpatul intimat B., pentru comiterea infracțiunii de încredințare a unui vehicul pentru a fi condus unei persoane aflate sub influența alcoolului, prevăzută de art. 335 alin. (3) teza ultimă din Codul penal, Curtea de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori a admis cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform dispozițiilor art. 475 și 476 din Codul de procedură penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul „dacă, în condițiile art. 335 alin. (3) din Codul penal, acțiunea de încredințare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că se află sub influența alcoolului trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge sau este suficient ca aceasta să aibă o îmbibație alcoolică, indiferent de gradul de alcoolemie“.
În acest sens, Curtea de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori a constatat că judecătorul de fond a fost de părere că acțiunea de încredințare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că se află sub influența alcoolului trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Atât timp cât cel care conduce autovehiculul nu comite infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. (1) sau (2) din Codul penal ori de art. 336 din Codul penal, nu se poate reține comiterea unei fapte tipice de către cel care i-a încredințat vehiculul.
Ministerul Public a apreciat că acțiunea de încredințare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că se află sub influența alcoolului nu trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, fiind suficient ca aceasta să aibă o îmbibație alcoolică, indiferent de gradul de alcoolemie. S-a mai precizat că textul de incriminare, art. 335 alin. (3) din Codul penal, teza finală, are în vedere o stare de fapt preexistentă, ce constă în aceea că persoana căreia i se încredințează autoturismul trebuie să se afle sub influența alcoolului, fără o altă precizare suplimentară privind nivelul alcoolemiei.
III. Înalta Curte de Casație și Justiție – Privitor la fondul chestiunii de drept
Prealabil, trebuie subliniat că problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări o constituie chestiunea dacă sintagma „sub influența alcoolului“, folosită de legiuitor în cuprinsul art. 335 alin. (3) din Codul penal, este echivalentă cu sintagma „sub influența băuturilor alcoolice“, cuprinsă în dispozițiile art. 196 alin. (1) din Codul penal ori trebuie să ne raportăm în stabilirea înțelesului acesteia la aceea din cuprinsul art. 336 din Codul penal, respectiv „sub influența alcoolului“.
Completul învestit consideră că sintagmele „sub influența băuturilor alcoolice“, utilizată în dispozițiile art. 196 alin. (1) din Codul penal, și „sub influența alcoolului“, utilizată în art. 335 alin. (3) din Codul penal (ce face obiectul prezentei sesizări), nu sunt echivalente.Pentru a ajunge la această concluzie, trebuie avut în vedere că cele două infracțiuni au un obiect juridic diferit. Astfel, în timp ce, în cazul infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzute de art. 196 alin. (1) din Codul penal, obiectul juridic constă în relațiile sociale referitoare la dreptul persoanei la integritate corporală și sănătate, în ipoteza infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, obiectul juridic special este reprezentat de relațiile sociale referitoare la protecția siguranței circulației pe drumurile publice, ale căror existență și desfășurare normale sunt condiționate de interzicerea conducerii vehiculului sub influența băuturilor alcoolice peste o anumită limită sau sub influența unor substanțe psihoactive.
Pe de altă parte, aflarea unei persoane sub influența băuturilor alcoolice nu presupune, în mod necesar și exclusiv, ca aceasta să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, această valoare putând fi chiar mai mică. De altfel, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală nr. 8/2018 s-a statuat că, în interpretarea dispozițiilor art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal, care incriminează fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal săvârșită din culpă de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, existența infracțiunii de vătămare corporală din culpă nu este condiționată de o anumită limită a îmbibației alcoolice.
Totodată, prin Decizia nr. 564/2018, Curtea Constituțională, sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 196 alin. (1) din Codul penal, a reținut că aflarea unei persoane sub influența băuturilor alcoolice nu presupune, în mod necesar și exclusiv, existența unei alcoolemii mai mari de 0,80 g/l. Astfel, influența băuturilor alcoolice se poate manifesta atât în ceea ce privește îmbibația alcoolică de până la 0,80 g/l, cât și la cea de peste 0,80 g/l.De asemenea, a reținut că, în ceea ce privește dispozițiile criticate, legiuitorul nu a precizat dacă în cazul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă trebuie să se constate existența unei alcoolemii mai mari de 0,80 g/l.
În acest context, s-a constatat că, potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, atunci când legiuitorul nu face el singur distincția între anumite elemente avute în vedere în momentul legiferării, interpretul nu poate realiza această distincție (în același sens, Decizia nr. 355 din 4 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2007; Decizia nr. 305 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 29 iunie 2016). Principiul anterior menționat este aplicabil indiferent de caracterul normei supuse interpretării sau de materia în care aceasta a fost adoptată. În acest sens, în practica judiciară s-a reținut că „acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (…), chiar dacă este în discuție o zonă normativă specială (…). Astfel (…), formulării generale a textului îi corespunde o aplicare în aceeași măsură generală, neputând fi introduse distincții dacă legea nu le încorporează.“ (Decizia nr. 10 din 18 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 19 iulie 2012). Din examinarea dispozițiilor art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal reiese că legiuitorul a înțeles să incrimineze fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal săvârșită din culpă de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice fără a face vreo referire la o limită a îmbibației alcoolice.
Din această perspectivă, Curtea Constituțională a constatat, prin decizia menționată mai sus, că atât timp cât legiuitorul nu a prevăzut vreo distincție în cuprinsul art. 196 alin. (1) din Codul penal, nici interpretul nu poate realiza această distincție, în sensul coroborării acestor dispoziții cu cele ale art. 336 din același cod.În esență, Curtea Constituțională a constatat că denumirea marginală a articolului 336 din Codul penal este „Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe“, legiuitorul folosind în acest caz sintagma „influența alcoolului“. Totodată, a reținut că, potrivit art. 47 alin. (5) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „La coduri și la legi de mare întindere, articolele vor fi prevăzute cu denumiri marginale, exprimând sintetic obiectul lor; acestea nu au semnificație proprie în conținutul reglementării“. Cu alte cuvinte, denumirea marginală a unui articol este folosită de către legiuitor în scopul unei mai bune sistematizări a actului normativ respectiv, aceasta neproducând efecte juridice.
Astfel, Curtea a concluzionat că nu se poate face o eventuală corelație între sintagma „sub influența băuturilor alcoolice“, din cuprinsul art. 196 alin. (1) din Codul penal și sintagma „sub influența alcoolului“, conținută în denumirea marginală a art. 336 din același act normativ.
Un alt argument reținut este acela că dispozițiile art. 336 alin. (1) din Codul penal sunt aplicabile numai în ipoteza conducerii vehiculelor pe drumurile publice, în timp ce norma de incriminare cuprinsă în art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal nu este limitată la vătămările corporale produse prin accidentele de circulație ale conducătorilor de vehicule pe drumurile publice.
În plus, trebuie subliniat și că în art. 196 din Codul penal legiuitorul folosește expresia „sub influența băuturilor alcoolice“, în timp ce în art. 335 din Codul penal, ca și în art. 336 din Codul penal, legiuitorul folosește expresia „sub influența alcoolului“. Aceste expresii, care nu sunt identice, nu sunt folosite întâmplător. În dispozițiile art. 196 din Codul penal, legiuitorul preia expresia care se referă la fapta ce constituie contravenție, nu pe cea care se referă la infracțiune. În acest sens, este de observat că în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, contravenția prevăzută la art. 102 alin. (3) lit. a) se referă la: „conducerea sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune“. Astfel, rezultă că atunci când folosește expresia sub influența băuturilor alcoolice, legiuitorul se referă la fapta ce constituie contravenție (o îmbibație alcoolică sub 0,80 g/l alcool pur), iar atunci când folosește expresia „sub influența alcoolului“ se referă la fapta ce constituie infracțiune (o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge).Prin urmare, sintagma „sub influența alcoolului“ folosită de legiuitor în art. 335 alin. (3) teza finală din Codul penal face trimitere la infracțiunea prevăzută de art. 336 din Codul penal, respectiv la condiția ca îmbibația alcoolică a conducătorului auto să depășească 0,8 g/l alcool pur în sânge.
În final, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni drept în materie penală mai reține că, în situația în care s-ar considera că săvârșește infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. (3) din Codul penal, cel care încredințează un vehicul unei persoane care se află sub influența băuturilor alcoolice, indiferent de valoarea alcoolemiei persoanei care conduce vehiculul, s-ar putea ajunge la situația absurdă ca cel care conduce vehiculul să nu răspundă penal, fapta săvârșită nefiind infracțiune (în situația în care valoarea alcoolemiei se situa sub limita de 0,80 g/l), iar cel care a încredințat vehiculul să răspundă penal.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 918/271/2019, urmând a stabili că, în interpretarea dispozițiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal, care incriminează fapta unei persoane de a încredința un vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știa că se află sub influența alcoolului, trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 918/271/2019, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dacă, în condițiile art. 335 alin. (3) din Codul penal, acțiunea de încredințare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că se află sub influența alcoolului trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge sau este suficient ca aceasta să aibă o îmbibație alcoolică, indiferent de gradul de alcoolemie“.
Stabilește că, în interpretarea dispozițiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal, care incriminează fapta unei persoane de a încredința un vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știa că se află sub influența alcoolului, acestea trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 mai 2020
