Judecătoria Salonta a pronunțat, pe 5 noiembrie 2025, sentința finală în dosarul privind furtul de butelii din satul Gepiu, județul Bihor. Cinci tineri – trei majori și doi minori la data săvârșirii faptei – au fost găsiți vinovați de furt calificat sau complicitate la furt calificat, fiind obligați să suporte consecințele legale ale acțiunilor lor.
Furtul a avut loc prin efracție, pe timp de noapte
Potrivit actelor de urmărire penală, în seara de 29 ianuarie 2023, în jurul orei 21:49, tinerii au plecat cu un autoturism marca Vauxhall către curtea unei femei vârstnice din sat, unde se afla un punct de vânzare de butelii de gaz. Patru dintre aceștia au pătruns în curte prin ruperea gardului și forțarea lacătului, iar șoferul a rămas la volan pentru a asigura scăparea.
Din rastel au fost sustrase șase butelii de 12,5 kg, pline, marcate „GAS PETROM”, valoarea prejudiciului fiind estimată la 1700 de lei.
După furt, grupul a ascuns cinci dintre butelii pe un câmp și a amanetat ulterior bunurile la o casă de amanet, folosind identitatea șoferului – singurul major din grup.
Poliția a identificat rapid autorii pe baza imaginilor video
Dimineața următoare, administratoarea punctului de vânzare a descoperit lacătul rupt și buteliile dispărute. Polițiștii au analizat imaginile de supraveghere din zonă, identificând autoturismul și, ulterior, toți cei implicați. În fața anchetatorilor, tinerii au recunoscut faptele, fiind de acord cu procedura simplificată de judecată.
Pedepse pentru inculpați: închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității
1. Condamnare pentru complicitate la furt calificat
În baza art. 48 alin. 1 Cod Penal raportat la art. 228 alin. 1 și art. 229 alin. 1 lit. b) și d), instanța a condamnat pe Vereș Cantemir la:
- 1 an și 1 lună de închisoare
- Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru 2 ani
Pe durata supravegherii, trebuie să:
- se prezinte la Serviciul de Probațiune Bihor,
- anunțe schimbarea domiciliului,
- primească vizitele consilierului,
- comunice orice schimbare a locului de muncă,
- furnizeze informații despre mijloacele de existență.
Acesta are obligația de a participa la un program de reintegrare socială și de a presta 60 de zile de muncă în folosul comunității.
2. Condamnări pentru furt calificat
În temeiul art. 228 alin. 1 rap. la art. 229 alin. 1 lit. b) și d) Cod Penal, instanța a condamnat pe Balogh Claudiu și Hendre Mirel la:
- 1 an și 1 lună de închisoare
- Pedeapsă cu suspendare pe 2 ani
Cu aceleași obligații de supraveghere și 60 de zile de muncă în folosul comunității.
Măsuri educative pentru minorii implicați în furt
Balaj Gheorghe – asistare zilnică 6 luni
Pentru Balaj Gheorghe, minor la data faptei, instanța a dispus:
- măsura educativă a asistării zilnice pe 6 luni
- obligația de a urma cursuri școlare
- prezență la Serviciul de Probațiune Bihor
Instanța a constatat că această măsură a fost deja executată, deoarece fusese impusă anterior într-un alt dosar pentru fapte concurente.
Teglaș Cristian – asistare zilnică 4 luni
Și pentru Teglaș Cristian, instanța a aplicat:
- măsura asistării zilnice pe 4 luni
- obligația de a urma cursuri școlare
- prezența după program la probațiune
Tinerii, obligați să achite prejudiciul de 1700 lei
Pe lângă pedepsele penale, instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea vătămată și a dispus:


- inculpații, în solidar, să achite 1700 lei – contravaloarea buteliilor furate
Totodată, fiecare inculpat trebuie să plătească 400 lei cheltuieli judiciare.

Partajează acest conținut:
























