Universitatea din Oradea prin Facultatea de Medicină și Farmacie a devenit membru în proiectul international DIGI4Care, un proiect ambițios, care își propune să revoluționeze asistența medicală în regiunea Dunării prin inovație și tehnologii digitale.
Proiectul DIGI4Care este finanțat prin programul transnațional Interreg pentru regiunea Dunării și își propune să creeze platforme mai eficiente de cooperare transnațională, cu accent pe integrarea teritorială, economică și socială a țărilor participante.
Proiectul reunește 12 parteneri din 8 țări, cu scopul de a dezvolta soluții comune care să abordeze provocările cheie din domeniul sănătății și să reducă decalajul existent pe planul tehnologiilor digitale.
Centrul de Formare pentru Managementul Serviciilor de Sănătate al Universității Semmelweis din Budapesta, în calitate de leader de proiect a organizat întâlnirea de inițiere a proiectului, unde s-au adunat experți din următoarele țări Austria, Cehia. Slovacia, Bulgaria, Bosnia și Herțegovnia, Ucraina, Ungaria și România.
Din partea Universității din Oradea proiectul este condus de prof. dr. Jurca Tünde, având ca și colaboratori experții prof.dr. Pallag Annamaria și prof.dr. Bungău Simona, experții juniori, drd. Radu Andrei și drd. Karettka Anett, precum și experții în derularea activităților pilot, prof. dr. Nistor-Cseppentő Carmen și prof. dr. Vesa Cosmin.
Pentru mai multe detalii despre proiect, vă rugăm accesați: https://media.uoradea.ro/article2749-Proiectul-DIGI4Care