Decizia nr. 6/2020, publicată în M. Of. nr. 691 din 3 august 2020
Soluţia: Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabileşte:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal:
„Fapta de furt săvârşită prin scoaterea/ruperea sistemului de siguranţă plasat pe bun întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal.”
Considerente:
[…] 8.3. Cu privire la dezlegarea problemei de drept sesizate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii reţine următoarele:
Problema de drept ce a fost soluţionată diferit de instanţele de judecată şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este chemată să se pronunţe prin intermediul mecanismului de unificare a practicii al recursului în interesul legii se referă la încadrarea juridică a faptei de furt săvârşite prin scoaterea/ruperea sistemului de siguranţă plasat pe bun, în sensul reţinerii sau nu a incidenţei dispoziţiilor art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal privind scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii constată că, în esenţă, divergenţa de practică a rezultat din modul diferit de analiză a noţiunii de „sistem de alarmă” folosit în art. 229 alin. (1) din Codul penal şi a semnificaţiei care trebuie dată noţiunii de „scoatere din funcţiune.”
Astfel, se constată că noţiunea de „sistem de alarmă sau de supraveghere” nu este definită în Codul penal, iar Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, defineşte, în art. 27 alin. (5), „sistemul de alarmare împotriva efracţiei”.
În sensul acestei legi, prin „sistem de alarmare împotriva efracţiei” se înţelege ansamblul de echipamente electronice care poate fi compus din centrală de comandă şi semnalizare optică şi acustică, detectoare, butoane şi pedale de panică, control de acces şi televiziune cu circuit închis cu posibilităţi de înregistrare şi stocare a imaginilor şi datelor, corespunzător gradului de siguranţă impus de caracteristicile obiectivului păzit.
În condiţiile în care Codul penal nu defineşte expres această noţiune, poate fi avut în vedere înţelesul utilizat în art. 27 alin. (5) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu menţiunea că noţiunea de sistem de alarmă are o arie de cuprindere mai largă decât cea de sistem de alarmare împotriva efracţiei, incluzând şi această din urmă categorie.
În principiu, sistemele antifurt ale magazinelor (care sunt sisteme de alarmă) sunt alcătuite din porţi antifurt (sisteme de detectare), dezactivatoare (echipamente utilizate la casa de marcat) şi etichete antifurt flexibile sau rigide (tag-uri).
Din punctul de vedere al funcţionării acestor sisteme, etichetele antifurt fixate pe bunuri conţin echipamente care răspund la semnalele emise de porţile antifurt, iar semnalele emise de etichetele antifurt sunt recepţionate de porţile antifurt şi procesate.
Aşadar, îndepărtarea dispozitivelor antifurt de pe bunuri împiedică declanşarea alarmei sonore şi optice, respectiv a sistemului de alarmă antiefracţie şi are drept consecinţă scoaterea din funcţiune a acestuia, autorul infracţiunii de furt putând părăsi magazinul fără a se declanşa sistemul de alarmă.
Prin urmare, o asemenea faptă este substanţial diferită de o infracţiune de furt în formă simplă, întrucât în acest caz presupune înlăturarea unui mijloc de protecţie/securitate/siguranţă, instalat suplimentar de persoana vătămată chiar în scopul împiedicării furtului.
Referitor la semnificaţia expresiei scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă, se reţine că legiuitorul a incriminat această faptă fără a distinge între modalităţile în care se realizează, respectiv prin scoaterea din funcţiune a întregului sistem antifurt pentru magazine sau doar a unor elemente ale acestuia (cum ar fi tag-urile antifurt montate pe bunurile sustrase din magazine).
A interpreta în sensul că prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă sau de supraveghere „trebuie înţeleasă întreaga activitate ilicită a făptuitorului care, prin manoperele realizate, reuşeşte să facă inoperabil întreg sistemul creat pentru protecţia unor bunuri” înseamnă a adăuga la textul de lege, contrar principiului de drept potrivit căruia ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
În acelaşi sens, împrejurarea că etichetele detaşabile (hard tag-uri antifurt), de sine stătătoare, nu pot fi asimilate unui sistem de alarmare antiefracţie complex nu justifică înlăturarea acestor sisteme antifurt din noţiunea de sistem de alarmă, deoarece aceste etichete reprezintă un accesoriu al sistemului de alarmare, iar modalitatea în care pot fi înlăturate nu prezintă nicio relevanţă sub aspectul reţinerii variantei agravante de furt calificat, în condiţiile în care legiuitorul nu a făcut nicio deosebire în acest sens.
Totodată, relevante în susţinerea opiniei cu privire la încadrarea faptei drept furt calificat sunt şi elementele circumstanţiale constând în existenţa unei periculozităţi sporite care decurge obiectiv din îndepărtarea unor elemente special amplasate pentru a împiedica sustragerile, precum şi din perspectiva subiectivă a infractorului, persoană care efectuează acţiuni suplimentare în comiterea sustragerii, efortul acestuia de a îndepărta etichetele antifurt relevând îndrăzneală şi voinţa sa de a trece peste orice obstacol şi peste orice măsură luată pentru ocrotirea eficientă a bunurilor, împrejurări de natura să confere faptei o gravitate sporită şi care justifică încadrarea acesteia într-o infracţiune mai gravă, cu atât mai mult cu cât s-a produs şi consecinţa prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal, respectiv scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă.
Un argument suplimentar este dat şi de expunerea de motive a proiectului de lege privind Noul Cod penal, în care se arată că instituirea de către legiuitor a elementului agravant menţionat îşi găseşte justificarea în realitatea socială actuală, când tot mai multe proprietăţi sunt dotate cu sisteme de alarmă sau supraveghere şi nu de puţine ori infractorii recurg la anihilarea acestora pentru facilitarea comiterii infracţiunii.
Or, scoaterea din funcţiune a unui astfel de sistem necesită o anumită specializare a infractorilor şi, prin urmare, denotă un pericol social sporit.
Pe cale de consecinţă, prin introducerea acestui element circumstanţial de agravare, legiuitorul a urmărit sancţionarea mai gravă a infractorilor care prezintă un grad de periculozitate ridicat, tocmai pentru că pentru săvârşirea infracţiunilor efectuează acţiuni suplimentare în comiterea sustragerii, în scopul de a ocoli declanşarea sistemelor de alarmă sau de supraveghere.
Prin urmare, în considerarea celor expuse, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal, se va admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi se va stabili că fapta de furt săvârşită prin scoaterea/ruperea sistemului de siguranţă plasat pe bun întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal. […]
Această decizie este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.
