SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Curtea de Apel Cluj a pronunțat la 20 februarie 2026 o decizie definitivă într-un dosar care a pornit de la o intervenție banală la 112 și s-a transformat într-un caz de ultraj asupra unui polițist, urmat de o acuzație de mărturie mincinoasă. Instanța a confirmat condamnările dispuse în primă instanță, dar a schimbat modul de executare a pedepselor, înlocuind detenția cu suspendarea sub supraveghere, apreciind că scopul sancțiunii poate fi atins și fără încarcerare.
Prin sentința pronunțată anterior de Judecătoria Gherla, un bărbat a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru ultraj, după ce a lovit cu pumnul un agent de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar o femeie a fost condamnată la 6 luni de închisoare pentru mărturie mincinoasă, fiind acuzată că a indicat în mod fals o altă persoană drept autor al agresiunii. Partea vătămată, polițistul agresat, nu s-a constituit parte civilă în proces.
Faptele își au originea în seara de 24 septembrie 2022, când polițiștii au fost solicitați prin 112 să intervină la un imobil din localitatea Sâmboleni, unde fusese reclamată tulburarea liniștii publice. Ajunși la fața locului, agenții au constatat o stare tensionată și au încercat să aplaneze conflictul. Potrivit hotărârii instanței, în momentul în care unul dintre polițiști a încercat să imobilizeze o persoană implicată, inculpatul a intervenit și l-a lovit cu pumnul în zona feței pe agentul-șef de poliție. Leziunile produse au necesitat două-trei zile de îngrijiri medicale, aspect confirmat de raportul medico-legal aflat la dosar. Imediat după agresiune, polițistul a tras trei focuri de armă, episod care a marcat punctul culminant al intervenției.
Ancheta penală deschisă în urma incidentului a fost complicată de declarația dată a doua zi de femeia trimisă ulterior în judecată pentru mărturie mincinoasă. Audiată în dosar, aceasta a susținut că o altă persoană ar fi fost cea care l-a lovit pe polițist, deși, potrivit concluziilor instanțelor, cunoștea identitatea reală a autorului. Declarația sa a fost considerată o încercare de a deturna ancheta și de a induce în eroare organele judiciare.
Pe parcursul procesului, instanțele au analizat un ansamblu probator complex: declarații ale persoanei vătămate și ale martorilor, proces-verbal de cercetare la fața locului, raport medico-legal, proceduri de recunoaștere după fotografie și rapoarte de constatare criminalistică privind testări poligraf. Un martor a declarat constant că a perceput direct momentul agresiunii și l-a identificat fără ezitare pe inculpat drept autor al loviturii, inclusiv în cadrul unei recunoașteri fotografice. De asemenea, instanța a reținut existența unor contradicții în declarațiile inculpatului referitoare la împrejurările în care ar fi aflat cine a lovit polițistul.
În apel, apărarea a solicitat achitarea, susținând că nu inculpatul ar fi fost autorul agresiunii și invocând lipsa unor probe certe. Curtea de Apel a respins aceste argumente, arătând că probatoriul administrat dovedește vinovăția dincolo de orice îndoială rezonabilă și că prima instanță a reținut corect starea de fapt și încadrarea juridică. Totodată, instanța de control judiciar a analizat și problema legii penale mai favorabile, constatând că, între momentul săvârșirii faptei și pronunțarea hotărârii, au intervenit modificări legislative care au majorat limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe. În consecință, a fost aplicată forma de lege în vigoare la data comiterii faptei, considerată mai favorabilă.
În ceea ce privește individualizarea pedepselor, Curtea a apreciat că durata acestora – 2 ani pentru ultraj și 6 luni pentru mărturie mincinoasă – este proporțională cu gravitatea faptelor, cu împrejurările concrete ale comiterii lor și cu persoana inculpaților. Instanța a subliniat că agresarea unui polițist aflat în exercitarea atribuțiilor reprezintă o atingere adusă autorității statului, iar furnizarea unei declarații mincinoase într-un dosar penal afectează însăși înfăptuirea justiției.
Cu toate acestea, Curtea de Apel a considerat că executarea pedepselor în regim de detenție nu este necesară pentru atingerea scopului preventiv și educativ al sancțiunii. Ambii inculpați se află la prima confruntare cu legea penală, iar de la momentul faptelor au trecut aproximativ trei ani și jumătate fără alte incidente de natură penală. În plus, inculpatul condamnat pentru ultraj a fost deja supus unor măsuri preventive privative și restrictive de libertate, perioadă dedusă din pedeapsă, aspect care a fost avut în vedere la evaluarea impactului sancțiunii.
În aceste condiții, instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Pentru bărbat, termenul de supraveghere este de 4 ani, iar pentru femeie, de 3 ani. Pe durata acestor termene, cei doi trebuie să respecte o serie de obligații: să se prezinte la Serviciul de Probațiune la datele stabilite, să primească vizitele consilierului de probațiune, să anunțe schimbarea domiciliului sau a locului de muncă și orice deplasare mai lungă de cinci zile, să comunice informații privind mijloacele de existență și să participe la un program de reintegrare socială. De asemenea, fiecare dintre ei va presta 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. Instanța le-a atras atenția că, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni sau al nerespectării cu rea-credință a obligațiilor impuse, suspendarea poate fi revocată, iar pedeapsa va fi executată efectiv.
Decizia Curții de Apel Cluj este definitivă.
Hotarâre-20.02.2026-659893e87
Partajează acest conținut:
