• Contact
marți, mai 6, 2025
  • Login
No Result
View All Result
Bihor Just
19 °c
Oradea
  • Stiri
  • Procese
  • Anchete
  • Sistemul judiciar
  • Avocatura
  • Contact
  • Stiri
  • Procese
  • Anchete
  • Sistemul judiciar
  • Avocatura
  • Contact
No Result
View All Result
Bihor Just
No Result
View All Result

Curtea Supremă, despre diurna de 2% acordată magistraților detașați dau delegați | De ce este luat în considerare timpul efectiv lucrat

by Veronica Bursașiu
08/04/2022
in Prim Plan, Recomandate, Stiri
0 0
0
Două asociații ale magistraților cer ”desființarea necondiționată” a Secției Speciale

foto generic | sursă foto: evz.ro

0
SHARES
146
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat, într-o decizie publicată, vineri, în Monitorul Oficial nr. 347/2022, care au fost argumentele pentru care a decis că la calculul diurnei acordate magistraților delegați sau detașați în altă localitate decât cea de domiciliu se va avea în vedere timpul efectiv lucrat, iar nu totalitatea zilelor calendaristice ce intră în calculul perioadei de delegare sau detașare. ”Nu poate fi identificată nicio rațiune pentru care acest drept de natură salarială (diurna) ar putea fi acordat pentru zilele nelucrătoare, constând în zilele de repaus săptămânal, zile de sărbători legale, concediu legal de odihnă, concediu pentru creșterea copilului etc., care au un alt regim juridic și presupun finalități diferite”, arată instanța supremă care a admis în acest sens un recurs în interesul legii.

Prezentăm în continuare extrase din decizia ÎCCJ:

Dispoziția legală interpretată și aplicată în mod diferit de către instanțele naționale are următorul conținut:
„(1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, care sunt detașați sau delegați în altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, pe toată durata delegării sau detașării, de următoarele drepturi:
a) diurnă în cuantum de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară, dar nu mai puțin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unitățile bugetare; (…)”
Iar alin. (3), care este o normă de trimitere, stabilește că: „(3) Prevederile alin. (1) se completează, după caz, cu reglementările aplicabile personalului din instituțiile publice”.
Reglementarea aplicabilă personalului din instituțiile publice, conținând dispoziții legale cu care se completează în mod corespunzător actul normativ de referință pentru acest recurs în interesul legii — Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 —, este reprezentată de Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006, în prezent, abrogată.

Această hotărâre a Guvernului a fost succedată de Hotărârea Guvernului nr. 714/2018, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2019. Astfel cum reiese din conținutul acestor acte administrative normative, nici acestea nu conțin o dispoziție explicită în sensul că diurna de delegare sau detașare se acordă fie pentru zilele calendaristice corespunzătoare perioadei de delegare sau de detașare, fie în funcție de timpul efectiv lucrat în perioada delegării/detașării.

Este deja statuat în deciziile de unificare ale instanței supreme că magistrații își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis, care are la bază un acord de voință (un contract nenumit, de drept public), prestarea muncii realizându-se în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă.

Pornind de la această dezlegare, reiese că și în privința magistraților, a personalului asimilat acestora și a magistraților-asistenți sunt aplicabile dispozițiile Codului muncii, în măsura în care actul normativ care reglementează statutul judecătorilor și procurorilor (Legea nr. 303/2004) ori alte acte normative cu caracter special (precum Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006) nu prevede soluții legislative proprii, derogatorii în ceea ce privește raporturile juridice de serviciu ale acestora.

Or, Legea nr. 303/2004 nu conține o soluție legislativă diferită cu privire la semnificația în sine a instituțiilor juridice ale delegării ori detașării judecătorilor și procurorilor (respectiv de a constitui modificări temporare ale raporturilor de muncă în legătură, de regulă, cu locul muncii), ci reglementează condițiile în care aceste modificări ale raporturilor juridice de muncă pot opera în privința magistraților (art. 57—59 din lege), aceste condiții fiind unele stricte și riguroase, generate de beneficiul constituțional al inamovibilității (în ceea ce privește statutul judecătorilor) și de cel legal al stabilității (cu referire la statutul procurorilor).

O astfel de opțiune legislativă (identitatea semantică a noțiunilor) corespunde unui imperativ de coerență legislativă și este în acord cu prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora:
„(1) În procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere.”

Cu referire la delegare și detașare, soluțiile legislative din art. 57 alin. (9) și respectiv art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, pe de o parte, și art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, pe de altă parte, sunt concordante, întrucât stabilesc că, „pe perioada delegării și a detașării, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcția în care sunt delegați sau detașați. Dacă indemnizația și celelalte drepturi salariale prevăzute pentru funcția în care sunt delegați sau detașați sunt mai mici, aceștia își păstrează indemnizația de încadrare brută lunară și celelalte drepturi bănești.”

Lămuritor pentru identificarea scopului acordării diurnei de delegare sau detașare (ce interesează obiectul prezentului recurs în interesul legii) este și raționamentul dezvoltat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Hotărârea pronunțată la 12 februarie 2015 în cauza C-396/13 , paragrafele 46—52, în care, între altele, s-a dat o interpretare și prevederilor art. 3 alin. (7) din Directiva 96/71/CE a  Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii, conform cărora: „Alineatele (1)—(6) nu aduc atingere aplicării unor condiții de muncă și de încadrare în muncă mai favorabile pentru lucrători. Alocațiile specifice detașării sunt considerate parte a salariului minim, în măsura în care nu sunt vărsate cu titlu de rambursare a cheltuielilor suportate efectiv pentru detașare, cum ar fi cheltuielile de transport, cazare și masă.”

În litigiul principal aflat pe rolul instanței de trimitere din Finlanda, astfel cum reiese din paragrafele 47—50 din Hotărârea C.J.U.E. din cauza C-396-13 , diurna nu era plătită lucrătorilor cu titlu de rambursare a cheltuielilor suportate efectiv pentru detașare, în sensul art. 3 alin. (7) al doilea paragraf din Directiva 96/71, instanța Uniunii stabilind că diurna menționată este destinată să asigure protecția socială a lucrătorilor în cauză, compensând inconvenientele cauzate de detașare, care constau în îndepărtarea persoanelor interesate de mediul lor obișnuit. Rezultă că o astfel de diurnă trebuie calificată drept „alocație specifică detașării”, în sensul art. 3 alin. (7) al doilea paragraf din Directiva 96/71. Or, în conformitate cu dispoziția menționată, această alocație este o parte a salariului minim.

Atare dezlegare dată de instanța Uniunii se reflectă în dispozițiile anterior citate din dreptul național, norme care, la rândul lor, reglementează distinct indemnizația de delegare/detașare, cheltuielile de transport și cele de cazare.

Calificarea indemnizației primite de magistrați, de personalul asimilat acestora sau de magistrații-asistenți pe perioada delegării/detașării în interesul serviciului ca fiind drepturi de natură salarială reiese și din reglementarea caracterului impozabil al acestora, aceste indemnizații fiind asimilate salariilor , conform art. 76 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care prevede:
„(2) Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică și următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor:
k) indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite de salariați, potrivit legii, pe perioada delegării/detașării, după caz, în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depășește plafonul neimpozabil stabilit astfel:
(i) în țară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizație, prin hotărâre a Guvernului pentru personalul autorităților și instituțiilor publice;
(ii) străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă prin hotărâre a Guvernului pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar;”.

Un argument în același sens decurge și din observarea definiției legale a noțiunii de salariu din art. 159 din Codul muncii ca reprezentând contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, normă aplicabilă în mod corespunzător și magistraților, în baza art. 278 alin. (2) din Codul muncii.

Aplicarea particulară a noțiunii legale de salariu, în privința personalului din sistemul bugetar, se regăsește în prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, dintre care prezintă interes dispozițiile art. 7 lit. c) și e) din acest act normativ, potrivit cărora indemnizația de încadrare reprezintă suma de bani corespunzătoare funcției, gradului, gradației și vechimii în funcție, prevăzută în anexele nr. I—IX, iar salariul lunar cuprinde salariul de bază ori, după caz, indemnizația lunară sau indemnizația de încadrare, compensațiile, indemnizațiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile, precum și celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.

Prin urmare, odată stabilit că diurna reglementată de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 reprezintă un drept de natură salarială (fiind un venit asimilat salariului), aceasta dobândește regimul juridic al salariului care, în cazul magistraților, are drept componentă principală indemnizația de încadrare brută lunară.

Astfel cum se poate observa, în contextul normei analizate, indemnizația de încadrare brută lunară reprezintă criteriul legal pentru aplicarea procentului de 2% în vederea cuantificării diurnei ce se acordă celor delegați sau detașați,
după caz.

Or, potrivit art. 106 alin. (2) din Codul muncii: „(2) Drepturile salariale se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru.”

Aceasta, întrucât art. 111 din Codul muncii prevede că „timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile și atribuțiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil și/sau ale legislației în vigoare”, iar, pe de altă parte, art. 133 din același cod stabilește fără echivoc că „perioada de repaus reprezintă orice perioadă care nu este timp de muncă.”

Așa fiind, nu poate fi identificată nicio rațiune pentru care acest drept de natură salarială (diurna) ar putea fi acordat pentru zilele nelucrătoare, constând în zilele de repaus săptămânal, zile de sărbători legale, concediu legal de odihnă, concediu pentru creșterea copilului etc., care au un alt regim juridic și presupun finalități diferite, întrucât excedează intenția explicită a legiuitorului din cuprinsul art. 106 alin. (2) din Codul muncii, în sensul că pentru acordarea drepturilor salariale (deci, implicit, și a celor de natură salarială) trebuie avut în vedere timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite de lege pentru programul normal de lucru.

De altfel, de exemplu, neasimilarea, în dreptul național [art. 145 alin. (4) din Codul muncii 5 și, pentru magistrați, art. 2 alin. (2) din Regulamentul privind concediile judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005], a perioadei concediului pentru creșterea copilului ca fiind o perioadă de activitate prestată (în vederea acordării dreptului la concediul de odihnă anual plătit) a fost confirmată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca nefiind contrară art. 7 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, în Hotărârea din 4 octombrie 2018, pronunțată în cauza C-12/17 (paragrafele 31—38).

În plus, având în vedere că reperul legal pentru stabilirea diurnei ce se acordă celor delegați/detașați îl reprezintă indemnizația de încadrare brută lunară la care se aplică un procent de 2%, este util a se avea în vedere că, de exemplu, pentru zilele de repaus săptămânal nu se acordă indemnizație de încadrare sau că, pentru efectuarea concediului legal de odihnă, de asemenea, nu se acordă indemnizație de încadrare, ci o indemnizație de concediu, atât potrivit dreptului comun (art. 150 Codul muncii), cât și în cadrul categoriei profesionale a magistraților, ce interesează obiectul prezentului recurs în interesul legii [art. 79 din Legea nr. 303/2004 și art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind concediile judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005] etc.

Revenind la prevederile art. 1 alin. (6) din anexa Hotărârii Guvernului nr. 714/2018 (în vigoare, de la 1 ianuarie 2019) sau, până la abrogare, la cele de la art. 10 din anexa Hotărârii Guvernului nr. 1.860/2006, rezultă că acestea nu sunt incidente în mod nemijlocit pentru determinarea cuantumului diurnei ce se acordă pe durata delegării sau detașării, dat fiind faptul că perioada de delegare/ detașare, atunci când măsura delegării/detașării depășește durata unei zile sau a unei săptămâni, are sau poate avea mai multe componente: timp de muncă, zile de repaus săptămânal, concediu de odihnă anual plătit etc.

Normele anterior evocate — care stabilesc modalitatea de determinare a numărului zilelor calendaristice în care o persoană este delegată sau detașată — au însă directă aplicabilitate pentru stabilirea duratei delegării/detașării, pentru determinarea numărului de zile în care se acordă rambursarea, în condițiile legii, a cheltuielilor de cazare, calculul vechimii în muncă (sau al vechimii în funcție, în cazul magistraților) etc., ipoteze în care este necesară raportarea la numărul total al zilelor calendaristice de delegare sau detașare, după caz.

DOCUMENT – Decizia nr. 3 din 7 februarie 2022 al ÎCCJ – Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii:

Tags: delegaredetașarediurnaÎCCJrecurs în interesul legii
Veronica Bursașiu

Veronica Bursașiu

Next Post
Accident la Marghita

Parchetul General, despre modificarea stării locului unui accident: se referă și la schimbarea poziției vehiculului | Concluzii în cazul unei sesizări prealabile

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cautare

No Result
View All Result

Legaturi utile

  • Uniunea Nationala a Practicienilor in Insolventa
  • Uniunea Națională a Barourilor din România
  • Baroul Bihor
  • Baroul Satu Mare
  • Ministerul Justiției
  • Ministerul Public
  • Consiliul Superior al Magistraturii
  • Înalta Curte de Casație și Justiție
  • Avocatul Poporului
  • Uniunea Națională a Notarilor Publici
  • Direcția Națională Anticorupție
  • DIICOT

Categorii

  • Administraţie
  • Anchete
  • Anunțuri
  • Arhiva
  • Avocatura
  • Citatul zilei
  • Cultură
  • Dezbatere
  • Drept
  • Economie
  • Educatie
  • Eveniment
  • Fara categorie
  • Gura pamfletarului
  • Haz de necaz
  • International
  • Interviu
  • Învăţământ
  • Invitatul săptămânii
  • Juridic
  • Justiţie
  • justitie
  • Lectii
  • Opinii
  • Politic
  • Politică externă
  • prim
  • Prim Plan
  • Prim Plan 2
  • Procese
  • Război
  • Recomandate
  • Sanatate
  • Sănătate
  • Satu Mare
  • Sistemul judiciar
  • Social
  • Spațiu Virtual
  • Sport
  • Știri
  • Stiri
  • Video

Articole recente

  • Înalta Curte declară inadmisibilă sesizarea privind dublul stimulent COVID pentru angajații din centrele rezidențiale
  • „Cheia Transilvaniei” – Oradea într-un volum publicat de un tânăr istoric turc
  • Decizia ÎCCJ privind suspendarea contractului individual de muncă sau a raportului de serviciu ca efect al aderării la grevă
  • ÎCCJ: dreptul la acţiunea de stabilire a salariilor la nivel maxim se naşte de la momentul în care s-au pronunţat hotărârile judecătoreşti de lămurire a dispozitivului
  • Grav accident rutier pe DEx 16, în apropiere de strada Santăului: un bărbat a ajuns la spital

Arhive

  • mai 2025
  • aprilie 2025
  • martie 2025
  • februarie 2025
  • ianuarie 2025
  • decembrie 2024
  • noiembrie 2024
  • octombrie 2024
  • septembrie 2024
  • august 2024
  • iulie 2024
  • iunie 2024
  • mai 2024
  • aprilie 2024
  • martie 2024
  • februarie 2024
  • ianuarie 2024
  • decembrie 2023
  • noiembrie 2023
  • octombrie 2023
  • septembrie 2023
  • august 2023
  • iulie 2023
  • iunie 2023
  • mai 2023
  • aprilie 2023
  • martie 2023
  • februarie 2023
  • ianuarie 2023
  • decembrie 2022
  • noiembrie 2022
  • octombrie 2022
  • septembrie 2022
  • august 2022
  • iulie 2022
  • iunie 2022
  • mai 2022
  • aprilie 2022
  • martie 2022
  • februarie 2022
  • ianuarie 2022
  • decembrie 2021
  • noiembrie 2021
  • octombrie 2021
  • septembrie 2021
  • august 2021
  • iulie 2021
  • iunie 2021
  • mai 2021
  • aprilie 2021
  • martie 2021
  • februarie 2021
  • ianuarie 2021
  • decembrie 2020
  • noiembrie 2020
  • octombrie 2020
  • septembrie 2020
  • august 2020
  • iulie 2020
  • iunie 2020
  • mai 2020
  • aprilie 2020
  • martie 2020
  • ianuarie 2020
Site-ul bihorjust.ro şi conținutul acestuia sunt protejate de Legea drepturilor de Autor din România şi de dispoziţii privitoare la copyright aplicabile în alte teritorii din afara ţării. Preluarea de pe site-ul bihorjust.ro a materialelor (text, foto şi/sau video) purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală se poate face doar cu citarea sursei, cu URL/hyperlink, în limita a 250 de semne.

Categorii

  • Stiri
  • Procese
  • Anchete
  • Sistemul judiciar
  • Avocatura
  • Contact

Legal

  • Termeni Și Condiții
  • Declinarea responsabilității
  • Politica de confidentialitate

Site

  • Contact
2020 BihorJust.ro. Toate drepturile rezervate.

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In
No Result
View All Result
  • Stiri
  • Procese
  • Anchete
  • Sistemul judiciar
  • Avocatura
  • Contact

© 2020 BihorJust.ro

Confidențialitate și cookie-uri: acest sit folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest sit web, ești de acord cu utilizarea lor. Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: POLITICĂ COOKIE-URI.