Reținerea infracțiunii de cumpărare de influență nu implică, în mod necesar, existența corelativă a infracțiunii de trafic de influență. Când elementul material al infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută de art. 292 alin. (1) din Codul penal constă în „promisiune” sau „oferire” de bani sau alte foloase, existența infracțiunii de cumpărare de influență nu este influențată de acceptarea sau respingerea acestora.
Prin sentința penală din data de 25.03.2021, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, printre altele, s-au hotărât următoarele:
I. În baza art. 292 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (1) Cod penal, art. 396 alin. (1),(2) Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul A la o pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „cumpărare de influență”.
În baza art. 67 alin. (2) Cod penal raportat la art. 66 alin. (3) Cod penal a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal pe o durată de 5 ani.
În baza art. 65 alin. (1) Cod penal a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) Cod penal.
În baza art. 43 alin. (1) Cod penal a fost adăugată pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin prezenta la restul rămas neexecutat de 1112 zile (la data comiterii infracțiunii) din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. x/19.09.2017 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/3/2017, definitivă prin decizia penală nr. x/16.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, având de executat o pedeapsa rezultantă de 6 ani și 1112 zile închisoare.
În baza art. 45 alin. (3) lit. b) Cod penal a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal pe o durată de 5 ani.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că: În drept, fapta inculpatului A constând în aceea că la data de 22.06.2020 a promis suma de 2000 de euro inculpatului B în schimbul promisiunii acestuia din urmă că, prin intermediul lui C și D (aprod în cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București), va interveni la completul de judecată din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 București investit cu soluționarea cererii de liberare condiționată a condamnatului A pentru a obține admiterea cererii de liberare a acestuia, întrunește atât din punct de vedere obiectiv cât și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de „cumpărare de influență”, faptă prevăzută de art. 292 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (1) Cod penal.
Împotriva sus menționatei hotărâri a declarat apel, printre alții, și inculpatul A.
În motivarea apelului declarat de apelantul-inculpat A s-a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, iar, în subsidiar, desființarea în tot a sentinței apelate și achitarea inculpatului în temeiul art.16 lit. a), b) și c) Cod procedură penală.
Prin decizia penală din data de 20 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I Penală, în dosar nr. x/3/2020, a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 291 și 292 Cod penal, cerere formulată de inculpatul A și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale.
În temeiul art. 421 pct.1 lit. b) Cod procedură penală, printre altele, a fost respins, ca nefondat, apelul declarate de apelantul – inculpat A împotriva sentinței penale din 25.03.2021, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală. În temeiul art. 424 alin. (3) Cod procedură penală și art.72 Cod penal a fost dedusă din pedeapsa principală rezultantă aplicată prin prezenta durata deja executată de la data de 22.06.2020 la data de 24.07.2020 și durata arestării preventive de la data de 24.07.2020 la zi, pentru inculpatul A.
Împotriva deciziei penale nr. x/A din data de 20 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/3/2020, inculpatul A, prin apărător ales, a declarat recurs în casație.
În motivarea scrisă a cererii sale, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 Cod procedură penală „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”. Teza acuzării pe baza căreia inculpatul a fost condamnat se raportează asupra modalității promisiunii. Pentru reținerea săvârșirii acestei infracțiuni în modalitatea promisiunii unei sume de bani, este necesar ca autorul infracțiunii de cumpărare de influență să aibă inițiativa, să abordeze persoana care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, și să promită traficantului de influență o sumă de bani pentru ca acesta din urmă să-l determine pe funcționarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.
S-a susținut că nu este prevăzută drept modalitate de comitere a infracțiunii acceptarea ofertei unui terț de a cumpăra influența cuiva.
S-a mai arătat că, condamnarea inculpatului A este bazată pe o raportare eronată la norma de incriminare a faptei. În acest sens a menționat că se încearcă să se demonstreze existența infracțiunii de cumpărare de influență prin raportarea acelor elemente ce ar putea constitui tipicitatea acestei infracțiuni în sarcina unei persoane care nu a inițiat lanțul cauzal, fiind străină acestui raport. Având în vedere aceste argumente, s-a arătat că prezenta condamnare este dispusă în raport de o situație de fapt care chiar dacă prezintă inclusiv valențele unei infracțiuni de înșelăciune printre elementele prezente în lanțul cauzal al evenimentelor, instanța alege să rețină din acestea doar acele elemente care sunt interpretate în sensul demonstrării existenței infracțiunii de cumpărare de influență. Raportând motivarea condamnării inculpatului la norma de incriminare așa cum este reglementată în art. 292 din Codul penal, se poate observa că elementele din probatoriu nu sunt de natură de a demonstra acțiunea inculpatului de a promite ceva. S-ar putea argumenta cel mult faptul că inculpatul A a acceptat tacit propunerea făcută de B.
Instanța a imputat tipicitatea obiectivă și (cu atât mai mult) cea subiectivă a unei cumpărări de influență în sarcina inculpatului prin acțiunile inculpatului B.
Drept urmare, raportat atât la raționamentul logic pe care se bazează hotărârea instanței, precum și la probele disponibile pe care se bazează aceasta, reiese, susține apărarea, că inculpatul A nu ar fi putut comite infracțiunea de cumpărare de influență dat fiind că se poate susține existența cel mult a unei intenții indirecte a acestuia, și aceasta insuficient argumentată de către parchet și sistematic demontată prin concluziile apărării, iar pentru a fi în fața unei infracțiuni de cumpărare de influență este necesară existența intenției directe.
Drept urmare, s-a solicitat admiterea recursului în casație, casare ambelor hotărâri și în rejudecare, achitarea inculpatului.
Având în vedere prevederile art. 20 din Constituția României și scopul reglementării recursului în casație, apărarea a apreciat că art. 6 parag. 1 din C.E.D.O. se circumscrie prezentei căi de atac cel puțin prin prisma unei analize de suprafață asupra existenței oricărei analize efectuate de către instanța de control asupra legalității condamnării. În măsura în care în primă instanță nu a avut loc o judecată cu respectarea cel puțin a tuturor garanțiilor procedurale asigurate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a susținut că primul grad de jurisdicție nu poate fi luat în considerare ca fiind unul efectiv, de aceea pentru respectarea dreptului la un proces echitabil și asigurarea efectivă a două grade de jurisdicție, conform art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, este justificată rejudecarea cauzei.
Prin încheierea de admitere în principiu din data de 18 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale din data de 20 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I Penală, în dosarul 3/2020, s-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la Completul 8, în compunere de 3 judecători și s-a fixat termen de judecată, la data de 28 septembrie 2022.
Examinând pe fond recursul în casație, în limitele prevăzute de art.442 alin.(1) și (2) Cod procedură penală, declarat de inculpatul A, în baza actelor și lucrărilor din dosar și în considerarea cazului menționat (pct.7 al art. 438 Cod procedură penală) constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Invocând incidența cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală, inculpatul a susținut, în esență, că faptele în raport de care a fost condamnat nu întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută de art. 292 alin. (1) din Codul penal în considerarea faptului că nu este realizat elementul material al infracțiunii de referință în modalitatea normativă alternativă a promisiunii și lipsește condiția atașată elementului material constând în aceea că fapta trebuie să se raporteze la bani.
Potrivit art. 292 alin. (1) din Codul penal, ”(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”.
Înalta Curte reține că elementul material al infracțiunii de referință se poate realiza în trei modalități normative alternative: promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase. Se mai reține că atunci când elementul material constă în „promisiune” sau „oferire”, existența infracțiunii de cumpărare de influență nu este influențată de acceptarea sau respingerea acestora.
În cauza de față, starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută de art. 292 alin. (1) din Codul penal constă în aceea că inculpatul A, la data de 22.06.2020, a promis suma de 2000 de euro inculpatului B în schimbul promisiunii acestuia din urmă că, prin intermediul lui C și D (aprod în cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București), va interveni la completul de judecată din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 București, învestit cu soluționarea cererii de liberare condiționată a condamnatului A, pentru a obține admiterea cererii de liberare a acestuia.
Printre altele, se reține, contrar susținerilor apărării, că, pentru existența infracțiunii de cumpărare de influență, este lipsită de semnificație reacția funcționarului căruia i se oferă bani, astfel că dacă presupusul traficant de influență respinge promisiunea sau oferta bunului poate exista infracțiunea de cumpărare de influență, fără a avea în mod corelativ o infracțiune de trafic de influență. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. x/A din data de 20 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I penală, în dosarul din 3/2020.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării hotărârii recurate formulată de recurent, Înalta Curte a reținut că solicitarea recurentului este una subsidiară ipotezei în care soluția instanței de recurs ar fi aceea de casare a deciziei și trimitere spre rejudecare, astfel încât pronunțarea asupra acesteia nu este necesară în raport de soluția de respingere a recursului în casație.
