5 ani de închisoare cu executare. Este pedeapsa pe care a primit-o fostul șef al Poliției Locale Oradea, Paul Ladislau Kover, acuzat de tentativă de omor asupra fostei soții. Dată prin sentință definitivă pronunțată, vineri, de Curtea de Apel Oradea și prezentată în premieră de BihorJust, condamnarea este mult redusă față de cea de 8 ani și 8 luni de detenție, aplicată prin hotărârea din decembrie 2021 a instanței de fond, Tribunalul Bihor. În plus, inculpatul a fost achitat pentru acuzația de lipsire de libertate, pentru care primise, în primă instanță, 2 ani de închisoare.
Hotărârea definitivă a Curții de Apel Oradea a stârnit reacții diferite în rândul opiniei publice, mulți criticând ceea ce au numit ”blândețea” de care au dat dovadă judecătorii. Pentru a înțelege cum s-a ajuns la reducerea condamnării în urma apelului, BihorJust vă prezintă extrase din hotărârea dată de Curtea de Apel Oradea (publicată pe portalul ReJust), cu referire la argumentele instanței în ceea ce privește stabilirea pedepsei în cazul lui Paul Ladislau Kover. Considerăm că doar cunoscând exact situația și modul în care au judecat magistrații, putem caracteriza într-un fel sau altul condamnarea dată de o instanță.
Starea de fapt
În data de 10 ianuarie 2021, între Paul Kover și fosta sa soție, de care divorțase de mai puțin de o lună, prin procedură notarială, a existat un schimb de mesaje, în urma căruia femeia a acceptat să-l viziteze pe fostul partener de viață, care se mutase de câteva zile într-un apartament de pe Strada Oneștilor, din Oradea. Bărbatul a rugat-o să îi aducă un aspirator şi să-l ajute să programeze maşina de spălat rufe.
În jurul orei 16:00 femeia a ajuns la locuinţa inculpatului, unde a rămas până în jurul orelor 17:30. În legătură cu acest interval a fost formulată acuzația de lipsire de libertate, pe motiv că Paul Kover ar fi oprit-o în mod violent pe fosta soție să iasă din apartament, cerându-i să discute despre situația lor. În cele din urmă, amândoi au părăsit imobilul şi au plecat spre locuinţa persoanei vătămate, cu autoturismul acesteia.
Când au ajuns în faţa blocului în care locuia femeia, au avut o nouă discuție în contradictoriu, în urma căreia s-au întors în zona în care locuia Paul Kover. Puţin după ora 18:00, fosta soție a inculpatului a parcat în fața blocului și i-a cerut bărbatului să își ia bagajele și să coboare. Acesta a refuzat, iar după ce a mutat mașina câteva zeci de metri, femeia i-a cerut din nou să iasă din mașină și a încercat, la rândul ei să coboare.
Anchetatorii susțin că Paul Kover a scos un cuțit pe care îl avea la el și i-a cerut amenințător să rămână în autoturism. Femeia nu s-a conformat, moment în care inculpatul i-a aplicat o lovitură cu cuţitul în zona sternului şi apoi încă una, în partea dreaptă a abdomenului, în zona ficatului.
Rănită, victima a reuşit să iasă din vehicul şi a alergat printre maşinile parcate, urmărită de agresor. Ajunsă pe terasa exterioară a unui bloc, femeia s-a aşezat pe gresie şi a încercat să-şi oprească sângerarea din zona abdominală. ”Inculpatul s-a apropiat de aceasta şi i-a mai aplicat o lovitură cu cuţitul de sus în jos în zona claviculei drepte, apoi s-a îndreptat de spate şi şi-a produs mai multe leziuni cu cuţitul la nivelul toracelui, abdomenului şi coapsei”, se arată în hotărârea Curții de Apel Oradea.
Două martore au tras victima în scara blocului, după care au cerut prin 112 intervenţia ambulanţei. Medicii au stabilit ulterior că loviturile primite i-au pus femeii viața în pericol. Agresorul a fost prins în aceeași seară, în subsolul unui bloc în construcție din apropierea locului faptei.
Argumentele Curții de Apel Oradea referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă de omor calificat în tentativă de omor:
În legătură cu cele petrecute, inculpatul arată că recunoaște faptul că a lovit-o pe persoana vătămată cu cuţitul şi că agresiunea a avut loc pe fondul conflictului generat de neînţelegerea cu privire la reluarea relaţiei conjugale. Curtea reţine că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, acesta având reprezentarea consecinţelor acţiunii sale şi urmărind suprimarea vieţii persoanei vătămate.
Spre deosebire însă de prima instanţă, Curtea a apreciat însă că nu este incident elementul circumstanţial de calificare şi anume premeditarea. Pentru a se reţine starea de premeditare, trebuie îndeplinite trei condiţii:
- adoptarea rezoluţiei infracţionale şi chibzuirea sau meditarea asupra faptei;
- exteriorizarea rezoluţiei infracţionale prin acte de pregătire a executării infracţiunii;
- existenţa unui interval de timp între luarea hotărârii de a ucide şi punerea ei în executare. Acest interval de timp trebuie să fie suficient pentru a permite autorului să chibzuiască cu adevărat asupra faptei şi să pregătească executarea acesteia.
Atât Parchetul, cât şi prima instanţă au reţinut existenţa premeditării pornind de la faptul că inculpatul avea asupra sa cuţitul pe care se presupune că l-ar fi luat din bucătărie anterior părăsirii imobilului de pe Str. Oneştilor, coroborat cu faptul că i-ar fi spus victimei „decât fără tine, mai bine te omor”. Curtea reţine că nu există nicio probă clară care să dovedească faptul că inculpatul a luat acel cuţit asupra sa în momentul anterior părăsirii imobilului de pe Str. Oneştilor.
Inculpatul declară că avea cuţitul asupra sa în buzunarul hainei deoarece în ziua respectivă a achiziţionat un uscător de rufe, iar cuţitul a fost luat pentru a-l despacheta. Cumpărarea uscătorului de rufe este dovedită cu bonul fiscal. De altfel, în mesajele dintre inculpat şi persoana vătămată anterioare venirii acesteia la locuinţa de pe Str. Oneştilor, se face referire la acest aspect. Mai mult, persoana vătămată este cea care îi indică magazinul de unde îl poate achiziţiona şi preţul. Explicaţia oferită de inculpat este suficient de logică pentru a fi primită.
În sens contrar, există doar declaraţia persoanei vătămate care spune că la ieşirea din apartament, inculpatul s-a întors şi deşi nu a văzut dacă a luat sau nu ceva, a auzit uşa unui dulap trântindu-se. Nu ştie ce se afla în acel dulap, dar presupune că erau tacâmuri şi veselă. Simpla presupunere a persoanei vătămate nu poate constitui o dovadă certă că acela a fost momentul la care inculpatul s-a înarmat.
De altfel, pare lipsit de logică ca să ia cuţitul asupra sa cu scopul de a ucide la acel moment, întrucât atunci lucrurile păreau să evolueze în direcţia dorită de inculpat, dovadă în acest sens fiind faptul că cei doi au părăsit locuinţa ducând şi sacii cu haine ai inculpatului, activitate făcută cel puţin afirmativ în scopul reluării convieţuirii.
Ca atare, Curtea va reţine că inculpatul a acţionat cu intenţie spontană, posesia asupra armei folosite fiind întâmplătoare, fără existenţa unei rezoluţii infracţionale anterioare şi a unei chibzuinţe asupra modului şi împrejurărilor comiterii faptei. De altfel, dacă s-ar fi pus problema existenţei premeditării în mod evident, modalitatea de comitere a faptei ar fi fost alta astfel încât să obţină rezultatul dorit şi de asemenea şi locul ales ar fi fost altul de asemenea manieră încât să permită mai uşor obţinerea rezultatului şi ascunderea faptei, nu unul public în care sunt montate camere de supraveghere şi unde era posibilă intervenţia unor persoane în favoarea persoanei vătămate.
Pentru aceste motive Curtea a înlăturat premeditarea şi a dispus schimbarea de încadrare juridică din tentativă la omor calificat prevăzut de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 189 alin. 1 lit. a Cod penal în tentativă de omor prevăzută de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 Cod penal.
Argumentele instanței de apel cu privire la achitarea dispusă în cazul acuzației de lipsire de libertate
În legătură cu cele întâmplate în apartamentul de pe Str. Oneştilor, singurele probe sunt declaraţia inculpatului şi cea a persoanei vătămate. Curtea consideră că standardul dincolo de orice îndoială rezonabilă nu este atins în cauză.
Persoana vătămată afirmă că inculpatul a insistat să rămână după ce i-a dat aspiratorul şi a programat maşina de spălat ca să discute despre relaţia lor. A refuzat, iar atunci acesta a scos cheile din uşă şi i-a interzis să sune pe cineva cerându-i să rămână să discute despre relaţia lor. A încercat să deschidă uşa cu cheile sale, dar nu a reuşit. A bătut cu pumnii în uşă, a strigat „ajutor, poliţia” moment în care inculpatul a prins-o cu o mâna de gură, cu cealaltă de ceafă împingând-o spre living, iar apoi trântind-o pe canapea şi strângând-o de ceafă (declaraţia de la urmărire penală) sau de gât (declaraţia din faţa instanţei de apel), dându-i drumul doar în momentul în care i-a spus că se sufocă.
Declaraţia persoanei vătămate nu este credibilă – actul medico-legal întocmit în cauză relevă existenţa unei singure plăgi superficiale cu lungime de 2 cm, situată pe fond echimotic vineţiu la nivelul feţei laterale drepte a gâtului produsă probabil prin acţiunea unui corp tăietor. (…) Or, o acţiune atât de violentă cum o descrie persoana vătămată – prindere cu mâna de gât, ceafă, împingere , trântire pe canapea, ţinere de gât până la momentul la care aceasta era pe cale să se sufoce – ar fi trebuit să lase urme care să poată fi constatate medico-legal.
Persoana vătămată recunoaşte că în acest interval de timp a avut o discuţie telefonică de scurtă durată cu fiica sa cea mică, iniţiată de ea, şi în cadrul căreia nu i-a spus nimic acesteia din care să rezulte că ar fi lipsită de libertate. Dacă într-adevăr persoana vătămată ar fi fost lipsită de libertate în cadrul convorbirii cu fiica sa, putea, dacă nu să-i spună direct, cel puţin să-i sugereze situaţia în care se află.
Inculpatul în schimb susţine că persoana vătămată a rămas benevol în locuinţă pentru a discuta despre o eventuală reluare a relaţiei. Poziţia acestuia este credibilă având în vedere repetatele încercări de conciliere existente între părţi.
În ceea ce priveşte credibilitatea persoanei vătămate, Curtea observă că aceasta manifestă o tendinţă de exagerare conferind amploare unor evenimente în realitate mărunte şi care nu justifică în niciun fel reacţia pe care aceasta o are şi conduita pe care o adoptă. Această tendinţă de exagerare reiese pe de o parte din modul în care aceasta a reacţionat la momentul despărţirii din 28.12.2020, factorul determinant fiind achiziţia unui telefon mobil de către inculpat pentru fiica sa cu titlu de cadou (…). Oferirea unui cadou propriului copil, chiar şi fără ştirea consoartei, nu este un motiv plauzibil pentru o despărţire.
De asemenea, persoana vătămată a încercat tot timpul să acrediteze ideea că inculpatul este o persoană violentă, fapt contrazis de martorii audiaţi în cauză şi ne referim aici în special la fosta soţie a acestuia, care nu poate fi suspectată de părtinire având în vedere motivul divorţului (relaţia extraconjugală a inculpatului cu persoana vătămată). Tendinţa de exagerare a persoanei vătămate rezultă şi din conţinutul deciziei civile nr. (…) a Tribunalului Bihor, hotărâre prin care s-a respins cererea persoanei vătămate de instituire a ordinului de protecţie faţă de inculpat. Având în vedere că în cauză nu s-a dovedit dincolo de orice dubiu existenţa elementului material al infracţiunii de lipsire de libertate, analiza celorlalte condiţii de tipicitate nu se mai impune.
Individualizarea judiciară
Curtea reţine că infracţiunea de omor prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. De asemenea, Curtea reţine că în cauză este incidentă o cauză legală de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzută de art. 32 Cod penal ca urmare a rămânerii faptei în formă tentată.
În ceea ce priveşte împrejurările şi modul de comitere al infracţiunii, Curtea reţine că suntem în prezenţa unei infracţiuni săvârşite cu intenţie repentină, survenită pe fondul unui conflict spontan.
Infracţiunea de tentativă de omor este o infracţiune de rezultat, iar urmarea produsă vătămarea integrităţii corporale a persoanei vătămate cu consecinţa suferirii unor leziuni care au necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale şi punerea vieţii în primejdie este în mod evident un rezultat grav.
În ceea ce priveşte motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, reţinem că inculpatul a acţionat în condiţiile unui conflict familial şi nu a urmărit un anume scop.
Legat de persoana inculpatului, arătăm că acesta nu are antecedente penale. Mai reţinem că conduita inculpatului anterior săvârşirii faptei a fost una conformă regulilor de convieţuire socială. De asemenea, arătăm faptul că inculpatul este o persoană integrată în societate, cu studii superioare, era în vârstă de 42 ani la momentul săvârşirii faptei, cu loc de muncă.
(…) Faţă de cele expuse mai sus, Curtea apreciază că o pedeapsă egală cu minimul special este justificată atât în cazul pedepsei principale, cât şi a celei complementare.
În baza art. 396 alin. 2 Cod procedură penală va condamna pe inculpatul (Paul Ladislau Kover – n.n.) la pedeapsa de 5 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit, a, b Cod penal pe o durată de 1 an şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea aceloraşi drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prevăzute de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 Cod penal. În baza art.396 alin. 5 Cod procedură penală cu referire la art. 16 lit. a Cod procedură penală va dispune achitarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod nelegal prevăzute de art. 205 alin. 1 Cod penal.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi durata arestului preventiv până la zi, respectiv 20.05.2022.
Întreaga sentință a Curții de Apel Oradea este disponibilă AICI.
Partajează acest conținut:
