SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, luni, un recurs în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și a stabilit că soluţionarea cauzelor ce au ca obiect obligarea pe temei delictual a pârâţilor la achitarea daunelor materiale şi/sau morale pentru malpraxis, în situaţia în care nu a fost urmată procedura reglementată de dispoziţiile art. 679 – 685 din Legea nr. 95/2006, aparţine judecătoriei.
Decizia nr. 5 în dosarul nr.3065/1/2021 a Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii:
Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 684 şi 687 din Legea nr. 95/2006 şi ale art. 94 pct. 1 lit. k) şi art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, competenţa materială de soluţionare a cauzelor având ca obiect obligarea pe temei delictual a pârâţilor la achitarea daunelor materiale şi/sau morale pentru malpraxis, în situaţia în care nu a fost urmată procedura reglementată de dispoziţiile art. 679 – 685 din Legea nr. 95/2006, aparţine judecătoriei.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 februarie 2022.
Recursul a fost formulat de Avocatul Poporului, care a observat că instanțele de judecată nu au un punct de vedere unitar în ceea ce privește problema de drept invocată.
Într-o primă orientare jurisprudențială, s-a apreciat că în situalia în care a fost urmată procedura reglementată de dispozițiile art. 679-685 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, competența materială de soluționare a cauzelor având ca obiect obligarea pe temei delictual a pârâților la achitarea daunelor morale/materiale pentru malpraxis, revine judecătoriei.
În cea de-a doua orientare jurisprudențială, instanțele de judecată au avut o abordare diferită, apreciind că, dacă victima alege sesizarea directă a instanței de judecată, competența se stabilește potrivit regulilor de drept comun, norma instituită de alin. (2) al art. 684 din Legea nr. 95/2006 derogă de la regulile de competență cu caracter special prevăzute de art. 687 din Legea nr. 95/2006.
Avocatul Poporului apreciază că, în cazul în care victima unui act de malpraxis nu a urmat procedura de stabilire a cazurilor de răspundere civilă profesională pentru medici, farmaciști și alte persoane din domeniul asistenței medicale, prevăzută de art. 679-685 din Legea nr.95/2006, și se adresează, direct instanței de judecată, competența materială se stabilește potrivit regulilor de drept comun.
DOCUMENT – Recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și înregistrat pe 17 decembrie la Înalta Curte de Casație și Justiție:
Tot în ședința de luni a Completului pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, a fost respins RIL formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava cu privire la următoarele probleme de drept:
”În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă, conceptul de autoritate de lucru judecat nu permite existenţa unei neconcordanțe între dispozitivul și considerentele hotărârii, cu excepţia cazului în care neconcordanţa este justificată prin prisma incidenţei în cauză a principiului non reformatio in pejus?
Sintagma „cazurile anume prevăzute de lege”, statuată în cuprinsul art. 481 din Codul de procedură civilă, în care legea admite posibilitatea agravării situaţiei părţii în propria cale de atac, prin derogare de la principiul non reformatio in pejus, trebuie interpretată în sensul că sfera acestor cazuri se circumscrie doar excepţiei autorităţii de lucru judecat, în aplicarea art. 432 teza a II-a din Codul de procedură civilă sau, dimpotrivă, și altor excepţii procesuale (de fond şi de procedură) absolute, de ordine publică, apte să infirme legalitatea unei hotărâri pronunţate de către instanţa ierarhic inferioară cu nesocotirea unor dispoziţii imperative menite să asigure şi să ocrotească securitatea socială şi ordinea juridică?”
Partajează acest conținut:
