Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a declarat, joi, inadmisibile două cereri care vizau procesul omului de afaceri și fostului politician Dan Voiculescu pentru spălare de bani și confiscarea bunurilor fiicelor sale și ale companiilor deținute de acesta, considerate a proveni din infracțiuni. Prima dintre cele douăcereri a fost introdusă chiar de Voiculescu, în timp ce a doua a fost formulată de fiicele acestuia, Camelia și Corina, și de două companii – Compania de Cercetări Aplicative și Investiții SA și Grupul Industrial Voiculescu și Compania SA.
Potrivit documentelor din dosarul CEDO, în calitatea sa de lider al unui partid politic, Dan Voiculescu a făcut declarații în presă prin care l-a criticat și pe președintele de atunci al României, Traian Băsescu. Acesta din urmă ar fi declarat, referindu-se la procesul de corupție care îl viza pe Dan Voiculescu că, deși multă lume se aștepta la o condamnare, ”ar putea foarte bine să fie o achitare. Nu știu. Poate fi orice. Judecătorul este singurul care are toate elemente pentru a decide.”
În 2014 Voiculescu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București pentru spălare de bani. A primit o pedeapsă de zece ani de închisoare. ”Hotărârea a fost motivată pe larg și temeinic, bazată pe dovezi suficiente și a inclus răspunsuri la toate argumentele invocate de părți”, se arată în comunicatul CEDO.
În timpul procesului, omul de afaceri i-a recuzat de mai multe ori, fără succes, pe judecătorii din complet.
În urma condamnării sale în primă instanță, în 2013, de către Tribunalul București, instanța a pus sechestru pe sumele date de Voiculescu fiicelor sale. În plus, procurorul a dispus instituirea sechestrului pe bunurile fiicelor omului de afaceri și ale firmelor administrate de acesta.
Instanța de apel a extins apoi măsurile, motivând că decizia a fost necesară pentru prevenirea deteriorării sau ascunderea bunurilor care ar fi produs al unei infracțiunii.
Bazându-se pe articolul 6 § 2 (prezumția de nevinovăție) și pe articolul 18 (limitarea folosirii restrângerii drepturilor) coroborate cu articolul 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil) și cu articolul 1 din Protocolul nr. 1 (protecția proprietății), Dan Voiculescu s-a plâns, în special, că statul l-a urmărit penal în scop politic.
Invocând articolele 6 § 1 și 7 (nici o pedeapsă fără lege) și articolul 2 din Protocolul nr. 7 (dreptul la recurs în materie penală), ceilalți reclamanți au arătat la CEDO că procesul care a dispus sechestrarea bunurilor lor nu a fost imparțial, că sechestrarea nu a avut un temei juridic și că procedura sechestrului nu a fost revizuită de o instanță superioară.
CEDO a arătat că nu există motive pentru a fi pusă în discuție imparțialitatea magistraților care au decis condamnarea lui Dan Voiculescu. Curtea a explicat că declarațiile președintelui de atunci referitoare la procesul omului de afaceri nu au afectat felul în care judecătorii au dat sentința.
Aceeași decizie des respingere ca inadmisibilă a fost luată și în cazul sesizării formulate de fiicele omului de afaceri.
DOCUMENT – Deciziile CEDO în cazurile Voiculescu v. România și Camelia Rodica Voiculescu și alții v. România (în limba engleză):
nici cedo nu mai este cea a fost.