CCR, despre legea prin care au fost anulate pensiile speciale ale parlamentarilor: ”a fost adoptată cu înlăturarea prevederilor regulamentare, din moment ce întrega procedură a durat exact o singură zi”

Curtea Constituțională a publicat, pe pagina sa de internet, motivarea deciziei prin care a constatat neconstituționalitatea, în ansamblul său, a Legii nr.7/2021 pentru modificarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor prin care au fost anulate pensiile speciale ale parlamentarilor. CCR a constatat că deși nu s-a cerut procedură de urgență, totuși, legea a fost adoptată ”în mod vădit după canoanele acestei proceduri” – fiind propusă și votată în aceeași zi. Instanța de contencios constituțional a observat că au fost înlăturate toate termenele posibile ale procesului de adoptare a textului legal, ”ceea ce indică o afectare a procedurii de adoptare în ansamblul său”.

Din critica de neconstituționalitate rezultă că, pe lângă criticile de neconstituționalitate ce vizează legea în ansamblul său, sunt criticate în mod punctual art.I și II din legea invocată, care au următorul cuprins:
– Art.I: „Articolele 49 şi 50 din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.”;
– Art.II: „De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art.49 din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaților şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”.

Argumentele CCR – extrase din Decizia 261/5 mai 2022

Cu privire la termenele de desfășurare a procedurii în cadrul ședințelor comune ale celor două Camere, Curtea constată că, potrivit art.17 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului (Regulament), materialele ce urmează a fi înscrise pe ordinea de zi se transmit birourilor permanente cu cel puţin 10 zile înainte de dezbaterea acestora în plen, în afară de cazurile în care, potrivit Constituţiei şi Regulamentului, este necesară dezbaterea cu procedură de urgenţă în plenul Camerelor reunite. Proiectele de legi se înscriu pe ordinea de zi în cel mult 10 zile de la primirea raportului comun al comisiilor sesizate în fond [art.18]. Totodată, potrivit art.22 alin.(2) din  regulament, convocarea şedinţei comune a comisiilor permanente sesizate în fond se face de către preşedinţii acestora, cu cel puţin 48 de ore înainte de data şedinţei, dacă, potrivit procedurii de urgenţă, nu este necesar un termen mai scurt. De asemenea, art.29 teza întâi din Regulament prevede că raportul comun, însoţit de avize, se transmite biroului permanent al fiecărei Camere, care va asigura multiplicarea şi difuzarea acestuia la deputaţi şi senatori şi, după caz, Guvernului ori altor autorităţi publice îndreptăţite, cu 3 zile înainte de dezbaterea în plen.

Termenele regulamentare anterior menționate se referă la procedura parlamentară de adoptare a legilor și indică necesitatea curgerii unui interval temporal între data depunerii proiectului de lege, data întocmirii raportului și data adoptării legii. Aceste termene au fie o rațiune administrativă/ operațională (spre exemplu, prevenirea unei convocări intempestive a Plenului – un interval mult prea scurt ar putea să ducă la imposibilitatea prezentării deputaților/ senatorilor la lucrările sale, asigurarea posibilității serviciilor celor două Camere să îndeplinescă în mod corespunzător activitatea de secretariat tehnic), fie urmăresc să asigure un interval de timp suficient deputaților și senatorilor pentru a lectura, analiza, aprofunda respectivele proiecte de legi, ceea ce are drept finalitate exprimarea unui vot în cunoștință de cauză.

Prin urmare, se poate constata că, în condițiile unei proceduri comune, o lege nu poate fi adoptată în termen de o zi, astfel cum s-a întâmplat în cauza de față.

Limitarea/ restrângerea termenelor prevăzute de Regulament afectează dezbaterea reală a inițiativei legislative, fiind, astfel, aduse în discuție aspecte referitoare la depunerea de amendamente, precum și buna cunoaștere a conținutului și implicațiilor legii votate. Scurtarea termenelor se poate realiza
doar prin aprobarea procedurii de urgență cerute conform art.76 alin.(3) din Constituție, legiuitorul constituant prevăzând expres această posibilitate. Conștient fiind de limitările pe care le implică o procedură de urgență, legiuitorul constituant i-a dat valoare constituțională, reglementând-o printr-o normă de rang constituțional.
În cauza de față, problema încălcării termenelor regulamentare nu se pune prin prisma art.1 alin.(5), ci a art.75 și a art.76 alin.(3) din Constituție în sensul că, în mod vădit/ manifest și de necontestat, o lege adoptată în procedură generală a comprimat atât de mult termenele regulamentare, încât situația creată conduce la concluzia că legea a fost adoptată în fapt în procedură de urgență, fără ca aceasta să fi fost cerută, iar condițiile solicitării adoptării legii în procedură de urgență sunt reglementate prin Constituție.

(În situația de față) această comprimare a termenelor a fost realizată în procedura generală de adoptare a legilor, și nu în cea de urgență, ceea ce este inacceptabil, întrucât respinge însăși ideea de procedură generală, pe care o relativizează, regula fiind transformată în excepție, iar excepția în regulă.

Curtea reține că legea criticată nu a fost adoptată prin procedură de urgență. În ipoteza în care s-ar fi aprobat adoptarea acesteia prin procedură de urgență, desigur, termenele puteau fi mult comprimate. Cu alte cuvinte, legea a fost adoptată cu înlăturarea prevederilor regulamentare referitoare la modul în care se desfășoară procedura generală/ comună de adoptare a legilor din moment ce întreaga procedură a durat exact o singură zi.

Impetuozitatea și graba cu care s-a acționat (constituirea comisiei permanente de întocmire a raportului în ședința din 17 februarie 2021, întocmirea Raportului în paralel cu desfășurarea lucrărilor Plenului/ în pauza luată, luarea unei pauze a Plenului pentru a permite finalizarea raportului, adoptarea legii în ședința din 17 februarie 2021) demonstrează cu prisosință faptul că procedura de adoptare a legii a fost una de urgență, fără să fi fost cerută/ aprobată o astfel de procedură.

Rezultă o încălcare directă a art.76 alin.(3) din Constituție, în sensul că, deși nu s-a cerut procedură de urgență, totuși, legea a fost adoptată în mod vădit după canoanele acestei proceduri. Este cert că legea nu a fost adoptată după garanțiile procedurale specifice unei proceduri comune, ci după cele specifice unei proceduri de urgență, fără să fi existat însă o cerere în acest sens. Or, este o exigență constituțională ca scurtarea termenelor procedurale și accelerarea parcursului legislativ al legii să se realizeze numai în cadrul procedurii de urgență, și nu al celei generale. Desigur, se poate întâmpla ca în cadrul procedurii generale să se nesocotească un termen sau altul, fără ca o asemenea nesocotire punctuală să afecteze ansamblul procesului legislativ. Însă legea de față a fost adoptată cu înlăturarea tuturor termenelor posibile, ceea ce indică o afectare a procedurii de adoptare în ansamblul său.

Rezultă, totodată, o încălcare directă a art.75 din Constituție prin faptul că, astfel cum s-a precizat, acesta reglementează procedura generală de legiferare ce presupune respectarea termenelor regulamentare fixate; or, prin scurtarea acestor termene, fără a face aplicarea exigenței constituționale referitoare la
aprobarea procedurii de urgență, s-a încălcat în mod direct exigența art.75 din Constituție referitoare la desfășurarea procedurii parlamentare potrivit regulilor și termenelor generale aplicabile în procesul de legiferare.

O lege adoptată în astfel de condiții, mai ales în ipoteza acordării/ retragerii unor drepturi cu caracter patrimonial, nu poate fi decât arbitrară, aspect cu atât mai evident în cauza de față cu cât legiuitorul, de mai bine de 15 ani, și-a impus o conduită inconsecventă și lipsită de predictibilitate de la o legislatură la alta [în anul 2006 acordă dreptul sub forma pensiei de serviciu, îl retrage prin Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, îl acordă din nou prin Legea nr.357/2015 pentru completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (sub forma indemnizației pentru limită de vârstă), îl retrage din nou prin legea criticată]. S-a creat, astfel, o insecuritate juridică vădită în raport cu drepturile patrimoniale acordate deputaților și senatorilor ulterior încetării mandatului lor, drepturi ce nu pot fi afectate, întrucât constituie unul dintre elementele constitutive ale statutului constituțional al membrilor Parlamentului, fiind intrinsec legate de regimul constituțional al protecției mandatului reprezentativ [a se vedea ad similis și art.2 lit.b) din Legea nr.406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român]. De aceea, Curtea reține și încălcarea art.1 alin.(3) în componenta referitoare la democrație și a art.1 alin.(5) în componenta referitoare la securitatea juridică a persoanei.

Curtea reţine că, în acest caz, constatarea neconstituţionalităţii legii analizate nu are ca efect apariţia unui vid legislativ, ci determină reintrarea în fondul activ al legislaţiei a normelor abrogate, după publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I. Curtea reţine că în astfel de cazuri, în care se constată ca fiind neconstituţionale acte normative care abrogă alte acte normative, nu intervine o „abrogare a abrogării”, pentru a se putea reţine incidenţa dispoziţiilor art.64 alin.(3) teza a doua din Legea nr.24/2000, potrivit cărora „Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial” – dispoziţii opozabile legiuitorului în activitatea de legiferare, ci este vorba de un efect specific al deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii unei norme abrogatoare, efect întemeiat pe prevederile constituţionale ale art.142 alin.(1), care consacră rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei, şi ale art.147 alin.(4), potrivit cărora deciziile Curţii sunt general obligatorii.

Curtea constată că, întrucât deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, potrivit art.147 alin.(4) din Constituţie, cele stabilite prin prezenta decizie urmează a se aplica de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I; totodată, instanţele judecătoreşti vor aplica prezenta decizie numai în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia.

DOCUMENT – Decizia nr.261 din 5 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr.7/2021 pentru modificarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor: