Curtea Constituțională a României, în calitate de garant al supremației Constituției, a declarat recurs împotriva sentinței pronunțate în data de 24 aprilie 2025 de Curtea de Apel Ploiești, Secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr.301/42/2025, prin care a fost anulată și suspendată executarea Hotărârii Curții Constituționale nr.32/2024.
În mod regretabil, cu încălcarea prevederilor Constituției României și ale Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, care consacră caracterul general obligatoriu al actelor jurisdicționale ale Curții Constituționale de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, o instanță judecătorească a dispus, fără temei constituțional și legal, cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii adoptate de instanța constituțională. Aceste aspecte au determinat Curtea să acționeze procesual pentru a apăra ordinea constituțională și efectele Hotărârii nr.32/2024.
Hotărârea Curții Constituționale nr.32/2024 este un act jurisdicțional, adoptat în exercitarea competenței proprii și exclusive prevăzute la art.146 lit.f) din Constituție. Actele jurisdicționale ale Curții Constituționale nu sunt acte administrative și, prin urmare, nu pot fi atacate în contencios administrativ, anulate sau suspendate. Ca atare, toate efectele constituționale și legale ale Hotărârii nr.32/2024 se produc pentru viitor, sunt general obligatorii pentru toate autoritățile întrucât fac parte din ordinea constituțională, în temeiul competenței exclusive a Curții Constituționale de a veghea la respectarea procedurii de alegere a Președintelui României.
România este un stat de drept în care Curtea Constituțională este independentă față de orice altă autoritate publică și se supune numai Constituției și propriei legi, iar competența sa nu poate fi contestată de nicio autoritate publică.
Toți cetățenii au acces la justiție, însă, exercitarea acestui drept și înfăptuirea justiției se realizează numai în condițiile legii, prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, cu respectarea competenței exprese a instanțelor judecătorești, care nu poate fi extinsă în domenii care sunt excluse controlului judecătoresc.
Prin promovarea căii de atac a recursului, Curtea Constituțională a urmărit restabilirea cât mai urgentă, a ordinii constituționale, respectul deplin și neechivoc pentru deciziile și hotărârile sale și eliminarea din ordinea juridică a oricăror interpretări juridice eronate și a aplicării cu rea-credință a legii.
Curtea Constituțională menționează că, începând cu luna decembrie 2024, au fost promovate în fața instanțelor judecătorești din toată țara peste 200 de acțiuni similare, de contestare a Hotărârii Curții Constituționale nr.32/2024.
Până la această dată, instanțele de contencios administrativ, în respectul Constituției și al legii, au respins aceste cereri, sentința Curții de Apel Ploiești fiind una cu totul singulară și izolată.
Independența judecătorului nu justifică într-un stat de drept și democratic nesocotirea Constituției și a legii, judecătorul fiind chemat, potrivit art.1 alin.(5) și art.124 din Constituție, să le respecte și să le apere, nu să le încalce.
Independența judecătorului nu implică arogarea exercitării de către instanțele judecătorești a unui control de constituționalitate a legilor și înlăturarea de la aplicare a acestora pe motiv că ar contraveni Constituției.
Independența judecătorului nu presupune independența acestuia față de însăși sistemul de drept. Judecătorul trebuie să se supună exigențelor cadrului normativ, să-și exercite atribuțiile în limitele statutului și competențelor sale, să interpreteze legile potrivit regulilor de interpretare rațional-juridică a dreptului pozitiv, să aplice legea în mod obiectiv și imparțial și să excludă orice tendințe de voluntarism și arbitrariu în activitatea de înfăptuire a justiției.
Justiția se înfăptuiește în numele legii, și nu potrivit convingerilor, percepțiilor sau opiniilor personale ale judecătorului.
