Paul Ioan Pascar este orădean, multiplu medaliat la competiții interne și internaționale, iar Melani este din Lituania și formează o...
CSM a publicat tabelul cu numele candidaților care îndeplinesc condițiile pentru participarea la concurs pentru numirea în funcția de inspector...
Descoperirea a fost făcută de polițiștii de la Compartimentul Protecția Mediului al Direcției Poliția Locală Oradea, în zona de nord...
Astăzi a avut loc ședința de consiliu local, în cadrul căreia s-a votat și viceprimarul de Lugasu de Jos. "Am...
Pianinǎ, şevalete şi Premii de Excelențǎ în Artǎ O nouǎ ediție a Balului Mozart urmeazǎ sǎ aibǎ loc în data...
Măsură e considerată de UNBR drept un pas important pentru justiție după ce Comisia juridică a Senatului a demonstrat ca...
Sunt cuvintele prin care jurnalistul Victor Mihalcea, omul conectat la tot ceea ce înseamnă sport în România, a ținut sa...
Senatul a adoptat, luni, în plen, proiectul de lege al Guvernului privind activitatea notarială electronică, prin care se reglementează regimul...
"Azi mi-am prezentat gândurile sistematizate, argumentele filtrate prin ani de studiu și concluziile trase dintr-o lume pe care am încercat...
La Kisvárda, în Ungaria, a avut loc a XVII-a ediție a Campionatului European de Futsal al preoților catolici. La turneul...
