Prim Plan Președintele României a atacat la Curtea Constituțională legea care pedepsește cu închisoare incitarea la violență, ură sau discriminare 22 iulie 2021
Prim Plan Tentativă de fraudă la Drept | Doi tineri, cercetați pentru că ar fi încercat să se înscrie cu o diplomă falsă la o facultate de Drept 22 iulie 2021
Prim Plan Jurisprudența ÎCCJ | Acţiune în răspundere civilă delictuală. Repararea prejudiciului cauzat de emiterea unor acte administrative nelegale 22 iulie 2021
Prim Plan Tribunalul Bihor a respins cererea DIICOT Oradea de arestare a patru inculpați pentru contrabandă cu țigări 21 iulie 2021
Prim Plan CSM și-a dat acordul: președinta Judecătoriei Oradea își va continua activitatea la Curtea de Apel | Transferul, după expirarea mandatului de conducere 21 iulie 2021
Prim Plan CEDO: Autopsia cadavrului unui bebeluș, împotriva voinței mamei, a încălcat dreptul la respectarea vieții private și libertatea religioasă 21 iulie 2021
Prim Plan FOTO | Zeci de PERCHEZIȚII în Bihor și alte două județe, în cazul unor contrabandiști cu țigări. 4 persoane au fost propuse pentru ARESTARE 21 iulie 2021
Economie A fost semnat contractul de 110 milioane de euro pentru șoseaua care va lega Oradea de Autostrada A3 21 iulie 2021
Prim Plan Jurisprudența ÎCCJ | Hotărâre penală prin care s-a soluționat și acțiunea civilă. Efecte asupra acțiunii în regres formulată ulterior de prepusul – debitor solidar 21 iulie 2021