Curtea Constituțională a României (CCR) a publicat, vineri, pe pagina sa de internet, deciziile motivate prin care a respins două obiecții de neconstituționalitate a Legii privind desființarea SIIJ. Una dintre ele (nr. 89/9 martie 2022) a fost respinsă ca inadmisibilă întrucât nu a fost formulată de un număr de cel puțin 50 de deputați sau 25 de senatori, fiind semnată de 35 de deputați și 5 senatori. În schimb, în cea de-a doua (nr. 88/ 9 martie 2022), instanța de contencios constituțional a explicat în detaliu argumentele pentru care a respins, ca neîntemeiată, obiecția formulată de 60 de deputați și senatori USR.
Extrase din Decizia 88 din 9 martie 2022:
Se susține că legea criticată nu asigură independența magistraților, reglementând doar o aparentă specializare a procurorilor, în funcție de calitatea persoanei, și nu a naturii infracțiunii, că similitudinea invocată în expunerea de motive dintre acest mecanism de atribuire a competenței și cel existent în privința Parchetului European nu este relevantă și că aceeași expunere de motive nu explică rațiunea pentru care nu au fost reglementate mecanisme aparte de recrutare a judecătorilor care vor înfăptui actul de justiție în cauze cu magistrați.
Curtea reține că autorii criticii pornesc de la premisa greșită potrivit căreia legea ar reglementa o specializare a procurorilor care instrumentează cauze cu magistrați. Or, legea nu reglementează o specializare a acestor procurori din moment ce vor instrumenta cauze ce privesc infracțiuni săvârșite de magistrați, indiferent de natura lor, și, mai mult, vor efectua urmărirea penală și în alte cauze ce țin de competența lor prevăzută de lege.
Curtea observă că instanța constituțională nu are competența să analizeze expunerea de motive a legii pentru a determina dacă mecanismul de atribuire a competenței reglementat de legea criticată este sau nu similar cu cel al Parchetului European.
Cu privire la critica potrivit căreia nu există mecanisme aparte de recrutare a judecătorilor care vor înfăptui actul de justiție în cauze cu magistrați, se poate observa că o competență și după calitatea persoanei a unor parchete nu atrage de plano obligația ca respectiva cauză să fie soluționată de judecători anume desemnați sau de judecători specializați. Astfel, dacă urmărirea penală a fost realizată de un parchet generalist, judecarea cauzei se poate face tot de un complet generalist.
Prin urmare, nu se încalcă art.1 alin.(3) și (5) din Constituție
Cu privire la susținerile potrivit cărora legea criticată înlocuiește o singură structură cu 16 structuri diferite din cadrul Ministerului Public, că infracțiunile de corupție și cele de infracționalitate organizată săvârșite de magistrați sunt infracțiuni speciale și pot fi mai bine anchetate și urmărite penal de către un personal specializat și că mijloace tehnice specifice sunt deținute de direcțiile specializate de parchet, nu și de cele care funcționează pe lângă instanțele judecătorești, Curtea constată că acestea sunt afirmații factuale, fără relevanță constituțională. Constituția nu reglementează reguli cu privire la organizarea în concret a activității Ministerului Public.
”E de dorit un dialog între cele două secții ale CSM, nu o enclavizare”
Cu privire la criticile de neconstituționalitate privind încălcarea principiului separării carierelor judecătorilor și procurorilor, întrucât primii decid cu privire la desemnarea procurorilor care instrumentează cauze cu magistrați în condițiile în care sunt și majoritari în componența CSM, Curtea reține că, potrivit Constituției, CSM lucrează în plen și în secții. Ceea ce se reproșează este că, în cazul dat, CSM trebuia să lucreze în secții, respectiv era de competența secției de procurori să propună procurorului general numirea în funcția de procuror desemnat. Curtea însă nu poate cenzura această opțiune a legiuitorului pentru că în cauză se pun probleme care vizează nu numai cariera procurorului, dar și competența acestuia de a cerceta judecători și procurori. Din acest punct de vedere, legiuitorul a considerat că este o garanție pentru a se asigura independența justiției ca plenul CSM să se pronunțe, și nu doar o secție a sa. De altfel, un dialog permanent între cele două secții este de dorit, și nu enclavizarea acestora. Totodată, se remarcă faptul că numirea în funcția de procuror desemnat o face procurorul general al României, care, așadar, are un rol decizional în cadrul procedurii, având în vedere caracterul ierarhic al organizării Ministerului Public.
Cu privire la susținerile potrivit cărora legea criticată nu garantează faptul că numărul procurorilor anume desemnați va fi suficient pentru soluționarea dosarelor penale care îi privesc pe magistrați, ci lasă la latitudinea CSM să stabilească numărul de procurori necesar, Curtea reține că aceastea nu au relevanță constituțională. Ține de opțiunea legiuitorului să stabilească un număr fix de procurori desemnați sau să lase acest lucru la aprecierea CSM.
Răspunsuri la criticile ce îi privesc pe procurorii care îi vor cerceta pe magistrați
Cu privire la faptul că art.4 din lege permite dobândirea calității de procuror desemnat în cadrul Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) și de către procurori care nu funcționează în cadrul acestui parchet, Curtea reține că acesta, dacă are grad profesional aferent Parchetului de pe lângă ÎCCJ, poate fi numit ca procuror desemnat și să își desfășoare activitatea în cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul acestui parchet.
Cu privire la faptul că art.6 nu se referă la numărul de reînnoiri posibile și nici nu menționează dacă procurorii în funcție care doresc reînnoirea mandatului lor au prioritate în cadrul procedurii de selecție, Curtea reține că textul criticat nici nu limitează numărul reînnoirilor și nici nu stabilește vreo ordine de prioritate în cadrul procedurii de selecție.
Cu privire la critica potrivit căreia condiția „experienței profesionale semnificative în supravegherea și efectuarea urmăririi penale” se apreciază în funcție de rata de achitări și condamnări, Curtea observă că aceasta este formulată inexact față de prevederile exprese ale art.4 alin.(4) din lege, care prevede că evaluarea se realizează în funcție de „datele statistice referitoare la activitatea în ultimii 5 ani, inclusiv rata de achitări, restituiri, condamnări, eventuale sesizări făcute din partea persoanelor cercetate și soluțiile date la acestea, precum și orice aspecte relevante”. Prin urmare, pentru evaluarea condiției „experienței profesionale semnificative” nu se are în vedere doar rata de achitări și condamnări, ci aceasta este coroborată și cu alte date care să ofere o imagine completă, exactă și corectă asupra profilului profesional al procurorului. Rata de achitări și condamnări nu este decât unul dintre elementele avute în vedere pentru evaluarea experienței profesionale semnificative a procurorului.
Prin urmare, textele legale criticate nu încalcă art.1 alin.(5) din Constituție.
Opinia parchetelor, instanțelor și barourilor nu duc la o anumită soluție
Cu privire la critica de neconstituționalitate potrivit căreia efectuarea urmăririi penale exclusiv în funcție de criteriul calității persoanei în dauna naturii infracțiunii imputate, ceea ce exclude competența parchetelor specializate, creează un avantaj nepermis categoriei socio-profesionale a judecătorilor și procurorilor, Curtea constată că dispozițiile art.3 alin.(1) și (2) din legea criticată stabilesc competența Parchetului de pe lângă ÎCCJ și a celui de pe lângă curțile de apel prin raportare la calitatea persoanei, respectiv de judecător/ procuror, dar cu respectarea competenței lor funcționale. Curtea subliniază că, potrivit art.3 alin.(4) din lege, respectivele parchete/ procurorii desemnați rămân competenți să efectueze urmărirea penală și în alte cauze decât cele prevăzute la art.3 alin.(1) și (2) din lege.
Cu privire la faptul că art.4 alin.(5) din lege afectează statutul procurorului, întrucât evaluarea conduitei morale ireproșabile pentru a fi numit procuror desemnat este realizată și pe baza unei opinii a baroului, Curtea constată că opiniile solicitate de la parchete/ instanțe/ barou nu au decât semnificația unei consultări, fiind un material documentar care nu are aptitudinea de a conduce la o anumită soluție în evaluarea condiției de numire analizate.
Despre jurisprudența CJUE și avizele Comisiei de la Veneția
Se susține că, prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) și a avizelor Comisiei de la Veneția, realizarea urmăririi penale a judecătorilor/ procurorilor nu poate fi sustrasă competenței parchetelor specializate și dată în competența parchetelor generaliste.
În jurisprudența Curții, s-a reținut că avizele Comisiei de la Veneția nu au un caracter obligatoriu (…), astfel că aceste avize invocate nu au relevanță constituțională, ci, eventual, se constituie într-un suport furnizat judecătorului constituțional în interpretarea textelor constituționale de referință. În cauza de față, invocarea încălcării art.148 alin.(1) din Constituție, prin prisma neresepectării unor avize ale Comisiei de la Veneția, nu poate fi analizată, chiar și pentru faptul că această Comisie nu este un organ de lucru al Uniunii Europene, iar art.148 alin.(1) din Constituție se referă doar la obligațiile României în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
Hotărârea CJUE din 18 mai 2021 (…) pornește de la premisa înființări, în cadrul Ministerului Public, a unei secții specializate care are competența exclusivă de a ancheta infracțiunile săvârșite de judecători și de procurori. Or, ipoteza legii criticate este diferită față de cea avută în vedere de CJUE.
Astfel, legea analizată nu înființează în cadrul Ministerului Public o secție specializată care să aibă competența exclusivă de a ancheta infracțiunile săvârșite de judecători și de procurori, ci desființează respectiva secție specializată avută în vedere de CJUE și, pe structura generală deja existentă, unifică toate dispozițiile referitoare la competența diverselor parchete de a efectua urmărirea penală în privința judecătorilor/ procurorilor. Legiuitorul este cel competent să organizeze cadrul legislativ necesar desfășurării activității Ministerului Public, sens în care alin.(2) și (3) ale art.131 din Constituție fac trimitere expresă la sintagma „în condițiile legii”. Totodată, rezultă că, în cauza de față, prevederile de drept european în interpretarea dată prin hotărârea CJUE nu pot fi folosite ca norme interpuse controlului de constituționalitate, întrucât respectiva interpretare nu vizează ipoteza reglementată prin legea criticată. Curtea subliniază că unica normă de referință în exercitarea controlului de constituționalitate este Constituția.
(PRECIZARE: Intertitlurile aparțin redacției BihorJust)
DOCUMENT – Decizia 88 din 9 martie 2022 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.3-6, ale art.8-10 și ale art.12 din Legea privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și a legii în ansamblul său:
DOCUMENT – Decizia 89 din 9 martie 2022 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală:
