• Contact
luni, aprilie 12, 2021
  • Login
No Result
View All Result
Bihor Just
16 °c
Oradea
  • Stiri
  • Procese
  • Anchete
  • Sistemul judiciar
  • Avocatura
  • Contact
  • Stiri
  • Procese
  • Anchete
  • Sistemul judiciar
  • Avocatura
  • Contact
No Result
View All Result
Bihor Just
No Result
View All Result
Home Prim Plan

Aplicarea pedepsei accesorii în cazul condamnării cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei

de Adrian Laboș
19/10/2020
in Prim Plan, Recomandate, Sistemul judiciar
0 0
0
Forumul Judecătorilor din România cere soluții pentru modificări legislative necesare desfășurării concursurilor din magistratură
263
Afisari
0
SHARES
Share on FacebookShare on Twitter

Problema de drept: S-a pus problema, în practica judiciară, dacă este posibilă aplicarea pedepselor accesorii în ipoteza în care executarea pedepsei principale a fost suspendată sub supraveghere.

  • Materia: penal
  • Subcategoria: alte tipuri de cauze
  • Acte normative incidente: art. 65 alin. (3) și (4) C.pen.
  • Cuvinte cheie: executare pedeapsă accesorie; suspendare sub supraveghere a executării pedepsei

Opiniile exprimate

Într-o opinie, s-a arătat că în ipoteza în care instanța dispune o soluție de condamnare poate stabili printre altele și o pedeapsă accesorie, chiar dacă urmează a se dispune ca modalitate de executare a pedepsei principale suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în condițiile prevăzute de art. 91 C. pen.

Argumentul adus în susținerea acestei soluții este acela că, în cazul în care, după ce s-a dispus ca modalitate de executare a pedepsei principale suspendarea sub supraveghere, intervine revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere în cazurile prevăzute de art. 96 C.pen. și executarea pedepsei principale în regim de detenție, urmează a fi executată și pedeapsa accesorie stabilită.

Într-o altă opinie, s-a apreciat că, atunci când în cauză urmează a se dispune ca modalitate de executare a pedepsei principale suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, nu poate fi stabilită și o pedeapsă accesorie.

Argumentul în susținerea acestei soluții ar fi pe de o parte, dispozițiile art. 68 alin. (1) lit. a) – c) C.pen. referitoare la modalitatea de executare efectivă a pedepsei complementare, iar, pe de altă parte, dispozițiile alineatului (3) al acestui articol care reglementează modalitatea de executare a pedepsei complementare în situația revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Astfel, potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) C.pen., executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi se execută de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei accesorii, dispozițiile art. 65 alin. (3) C.pen. prevăd că aceasta se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată executată.

Prin urmare, reiese concluzia că, numai în cazul în care instanța stabilește ca pedeapsa principală să fie executată în regim de detenție, potrivit art. 60 C.pen., poate fi stabilită pedeapsa accesorie, a cărei executare va începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată executată.

În opinia INM, prima soluție este cea corectă

Astfel, odată stabilită pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, pedeapsa accesorie cu conținut similar se stabilește ope legis, conform art. 65 alin. (1) C.pen. Modul de executare a pedepsei accesorii nu este determinat însă de executarea pedepsei complementare, ci de cea a pedepsei principale, după cum rezultă din alin. (3) și (4) ale aceluiași articol. De aceea, ca urmare a regimului pedepsei accesorii, care se execută pe durata pedepsei privative de libertate conform dispozițiilor menționate, în mod firesc va fi suspendată și executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

Pe de altă parte, la momentul la care instanța analizează posibilitatea suspendării executării pedepsei, etapa individualizării judiciare a pedepsei este deja parcursă în integralitate, suspendarea sub supraveghere fiind o modalitate de individualizare a executării pedepsei. Or, aplicarea pedepsei accesorii face parte din prima etapă, astfel încât dispunerea ei nu ar putea fi refuzată anticipat.

Absența unei dispoziții similare celei din art. 71 alin. (5) din C.pen. anterior nu conduce la concluzia contrară întrucât suspendarea executării pedepselor accesorii în acest caz decurge din regimul accesoriu al acestor pedepse, ele urmând regimul de executare al pedepsei principale. Neexecutarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere rezultă din dispozițiile art. 54 C.pen. întrucât, în cazul suspendării executării pedepsei principale, aceasta nu poate fi considerată a fi în executare.

Punctul de vedere al INM, agreat

Deși pe durata termenului de supraveghere a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale nu se execută pedeapsa accesorie, aplicarea acesteia poate avea consecințe practice în caz de anulare sau revocare a suspendării, când pedeapsa principală devine executabilă, caz în care pedepsele accesorii, ca de altfel și cele complementare, vor fi aplicate pe lângă pedeapsa principală rezultantă. De aceea, în hotărârea inițială de condamnare trebuie făcute referiri inclusiv la aplicarea pedepsei accesorii, persoana supravegheată fiind avertizată astfel cu privire la existența și conținutul lor, respectiv la faptul că în caz de anulare sau revocare, acestea vor urma să se execute.

În sensul aceleiași soluții s-a hotărât și cu prilejul întâlnirii procurorilor șefi secție urmărire penală de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și parchetelor de pe lângă tribunale din data de 14-15 mai 2015, precum și cu prilejul întâlnirilor preşedinţilor secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel din 29-30 septembrie 2016, respectiv 4-5 iunie 2015.

Participanții la întâlnire, în unanimitate, au agreat punctul de vedere al INM.

În cadrul dezbaterilor au fost invocate și dispozițiile art. 404 alin. (5) C.p.p. care prevăd, cu privire la punerea în executare a pedepsei accesorii, obligativitatea menționării în dispozitiv a pedepsei accesorii aplicate, fără a distinge în funcție de modalitatea de executare stabilită pentru pedeapsa închisorii.

Această problemă de drept a fost discutată cu ocazia întâlnirii președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, dedicată discutării aspectelor de practică neunitară în materia dreptului penal și dreptului procesual penal – Curtea de Apel București, 16-17 mai 2019.

Tags: drept penalexecutare pedeapsă accesoriesuspendare sub supraveghere a executării pedepseiunificarea practicii judiciare
Adrian Laboș

Adrian Laboș

Urmatoarea postare
Consiliile Județene, la înființare – acum 156 de ani | Membrii CJ nu erau retribuiți, iar demisia atrăgea o amendă de până la 50 de galbeni

Consiliile Județene, la înființare - acum 156 de ani | Membrii CJ nu erau retribuiți, iar demisia atrăgea o amendă de până la 50 de galbeni

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cautare

No Result
View All Result

Legaturi utile

  • Avocatul Poporului
  • Ministerul Justitiei
  • Uniunea Nationala a Barourilor
  • Uniunea Nationala a Notarilor Publici

Categorii

  • Anchete
  • Anunțuri
  • Avocatura
  • Citatul zilei
  • Economie
  • Fara categorie
  • Gura pamfletarului
  • Haz de necaz
  • Interviu
  • Invitatul săptămânii
  • Lectii
  • Opinii
  • Povești dureroase – povești care nu trebuie uitate!
  • Prim Plan
  • Procese
  • Recomandate
  • Satu Mare
  • Sistemul judiciar
  • Stiri
  • Studentie
  • Video

Articole recente

  • Voucherele de vacanța ar putea fi acordate și pentru domeniul privat
  • Comisia Permanentă a UNBR: Decizia în dosarul ”Ferma Băneasa” afectează profesia de avocat, justiția și statul de drept
  • Puterea de lucru judecat a hotărârii pronunţate într-un litigiu iniţiat de ANPC împotriva unei bănci
  • Noi reglementări privind rezidența în România a persoanelor juridice străine (PROIECT)
  • De la 1 mai, am putea renunța la masca de protecție pe plajă | Declarația ministrului de Interne

Arhive

  • aprilie 2021
  • martie 2021
  • februarie 2021
  • ianuarie 2021
  • decembrie 2020
  • noiembrie 2020
  • octombrie 2020
  • septembrie 2020
  • august 2020
  • iulie 2020
  • iunie 2020
  • mai 2020
  • aprilie 2020
  • martie 2020
Site-ul bihorjust.ro şi conținutul acestuia sunt protejate de Legea drepturilor de Autor din România şi de dispoziţii privitoare la copyright aplicabile în alte teritorii din afara ţării. Preluarea de pe site-ul bihorjust.ro a materialelor (text, foto şi/sau video) purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală se poate face doar cu citarea sursei, cu URL/hyperlink, în limita a 250 de semne.

Categorii

  • Stiri
  • Procese
  • Anchete
  • Sistemul judiciar
  • Avocatura
  • Contact

Legal

  • Termeni Și Condiții
  • Declinarea responsabilității
  • Politica de confidentialitate

Site

  • Contact
2020 BihorJust.ro. Toate drepturile rezervate.
No Result
View All Result
  • Stiri
  • Procese
  • Anchete
  • Sistemul judiciar
  • Avocatura
  • Contact

© 2020 BihorJust.ro

Bine-ai revenit!

Autentificare

Ai uitat parola?

Create New Account!

Fill the forms bellow to register

Toate câmpurile sunt obligatorii. Autentificare

Recuperare parola

Please enter your username or email address to reset your password.

Autentificare
Confidențialitate și cookie-uri: acest sit folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest sit web, ești de acord cu utilizarea lor. Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: POLITICĂ COOKIE-URI.