Anularea amânării aplicării pedepsei, stabilirea unei pedepse rezultante cu privire la care se dispune amânarea aplicării pedepsei, descoperirea unei infracţiuni comise în termenul de supraveghere al amânării aplicării primei pedepse a fost o problemă de practică judiciară neunitară soluționată de INM.
În practica judiciară s-a pus problema dacă se poate dispune revocarea amânării aplicării
pedepsei în situaţia în care inculpatul este judecat pentru o faptă săvârşită în termenul de supraveghere al amânării aplicării pedepsei care a fost deja anulată definitiv.
Într-o primă opinie, se consideră că se poate dispune revocarea amânării aplicării pedepsei, raportat la prevederile art.88 alin.1, apreciindu-se că numai în acest caz se poate dispune o pedeapsă cu executare efectivă. Nu prezintă relevanţă împrejurarea că printr-o sentinţă ulterioară s-a dispus anularea amânării aplicării pedepsei anterioare neputându-se face abstracţie de împrejurarea că fapta deduse judecăţii a fost comisă în termenul de supraveghere al amânării anterioare.
În cea de-a doua opinie, se apreciază că nu se poate dispune revocarea amânării aplicării pedepsei stabilite pentru prima infracţiune, motivat de faptul că această amânare a fost definitiv anulată, nemaifiind posibilă și revocarea ei. S-a arătat totodată că pedeapsa rezultantă finală, stabilită în urma aplicării tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni, dat fiind faptul că inculpatul a comis ultima infracţiune în termenul de supraveghere al primei amânări, chiar dacă nu se dispune o soluție de revocare a acestei amânări.
În opinia Institutului Național al Magistraturii
se impune detalierea problemei de drept care a determinat practică neunitară.
Situaţia premisă a acesteia este pronunţarea unei soluţii de amânare a aplicării pedepsei conform art. 83 C.pen., urmată, după rămânerea sa definitivă, de anularea amânării potrivit art. 89 C.pen. ca urmare a descoperirii faptului că persoana supravegheată săvârşise o infracţiune concurentă cu cea pentru care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei şi de dispunerea unei soluţii de condamnare la pedeapsa închisorii pentru ambele infracţiuni, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante.
Ulterior instanța este sesizată cu o cauză care are ca obiect o a treia infracţiune, săvârşită de persoana condamnată în termenul de supraveghere al amânării aplicării pedepsei, înainte de anularea definitivă a acesteia, iar problema de practică neunitară este generată de modul diferit în care s-a procedat în această situaţie – unele completuri de judecată au dispus revocarea amânării aplicării pedepsei, iar altele au constatat că amânarea a fost definitiv anulată, astfel că este exclusă o revocare a acesteia.
În aceste condiții, a doua opinie prezentată este parțial corectă.
În raţionamentul juridic prezentat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul deciziei nr. 42/2008 (RIL) este pe deplin aplicabil şi în cazul problemei de practică neunitară semnalate.
Anularea amânării aplicării pedepsei reprezintă, similar instituției anulării suspendării condiţionate existente sub imperiul Codului penal din 1969, un remediu procesual având ca scop desfiinţarea dispoziţiei de amânare atunci când aceasta este lovită, ab initio, de un viciu esenţial.
Practic, anularea intervene datorită unei cauze anterioare, preexistente amânării aplicării pedepsei şi sancţionează tocmai neîndeplinirea condiţiilor în care aceasta putea fi dispusă.
Drept urmare, existenţa unei cauze de anulare a amânării aplicării pedepsei va avea întotdeauna prioritate faţă revocarea amânării aplicării pedepsei ca urmare a săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere.
Decizia nr. 24/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (HP) nu este de natură să modifice această concluzie, deoarece în cuprinsul acesteia s-a pornit de la o premisă diferită de cea care a problemei de practică neunitară semnalate, Înalta Curte stabilind dacă, în raport cu dispoziţiile art. 83 alin. (1) lit. b) din Codul penal şi art. 88 alin. (3) din Codul penal, în ipoteza săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în termenul de supraveghere al amânării aplicării unei pedepse este obligatorie dispunerea condamnării pentru noua infracţiune ori se poate dispune din nou amânarea aplicării pedepsei pentru aceasta, fără revocarea amânării aplicării pedepsei anterioare.
În mod evident, situaţia premisă a problemei de practică neunitară este diferită prin prisma faptului că, alături de cauza de revocare a amânării aplicării pedepsei constând în săvârşirea unei noi infracţiuni intenţionate în termenul de supraveghere este în acelaşi timp incidentă şi o cauză de anulare a amânării aplicării pedepsei constând în săvârşirea de către inculpat a unei infracţiuni concurente cu cea cu privire la care s-a dispus amânarea.
Drept urmare, rezultă că decizia nr. 24/2017 (HP) a ÎCCJ nu este de natură să ducă la concluzia că revocarea amânării aplicării pedepsei ar putea fi dispusă atunci când există o cauză de anulare a acesteia sau, mai mult, în situaţia în care anularea a fost deja dispusă în mod definitiv.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei rezultante aplicate condamnatului în urma judecării celei de-a treia infracţiuni, se poate observa că nu există o dispoziţie normativă care să impună în mod expres aplicarea unei pedepse cu executare efectivă.
Dispoziţiile art. 88 alin. 3 C.pen. nu pot avea incidenţă în situaţia anterior prezentată atâta timp cât ele reglementează instituţia revocării amânării aplicării pedepsei care, după cum s-a arătat deja, nu are aplicabilitate în cauza dedusă judecăţii.
După rămânerea definitivă a unei hotărâri de amânare a aplicării pedepsei, persoana supravegheată a săvârşit o nouă infracţiune cu intenţie sau intenţie depăşită în termenul de supraveghere este un aspect care trebuie avut în vedere cu ocazia individualizării pedepsei aplicabile pentru această faptă.
