În Monitorul Oficial al României Partea INr. 828/20.VIII.2024 a fost publicată Decizia Nr.185 din 26 martie 2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.
Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepție ridicată de Ioan Vartolomei în Dosarul nr. 11.348/190/2019/a2 al Judecătoriei Bistrița — Secția civilă.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că în contextul în care legiuitorul nu a inclus și cauțiunea ca formă de ajutor public judiciar, dispozițiile criticate sunt neconstituționale. Apreciază că omisiunea legislativă invocată are relevanță constituțională, având în vedere că generează încălcarea art. 16 și 21 din Constituție, sens în care invocă Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014, prin care Curtea Constituțională a reținut că dacă în discuție este o omisiune legislativă, în virtutea rolului său de garant al supremației Constituției, nu poate ignora viciul de neconstituționalitate existent, deoarece tocmai omisiunea și imprecizia legislativă sunt cele care generează încălcarea unui drept fundamental. Or, în speță, autorul excepției susține că tocmai omisiunea și imprecizia legislativă sunt cele care generează încălcarea dreptului său de acces liber la justiție. De asemenea, un alt argument al neconstituționalității reglementării criticate este acela conform căruia, dacă s-a început procedura executării silite și prin poprire, așa cum este și situația din speță, orice sumă de bani existentă în contul unei persoane este indisponibilizată, iar accesul la aceste sume se poate realiza numai după încheierea procedurii de executare, care poate dura o perioadă îndelungată. Apreciază că acest inconvenient legislativ se poate remedia prin includerea cauțiunii în sfera de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 și, astfel, este garantat accesul la un proces echitabil.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 6 lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 24 octombrie 2008, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții potrivit cărora, „Ajutorul public judiciar se poate acorda în următoarele forme: […] d) scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită.”
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin normelor constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi și ale art. 21 privind accesul liber la justiție.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare și prin raportare la aceleași dispoziții din Legea fundamentală, în acest sens fiind, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 895 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 10 august 2010, Decizia nr. 502 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din data de 22 decembrie 2014, Decizia nr. 504 din 4 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 4 decembrie 2017, sau Decizia nr. 98 din 16 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 2 iunie 2021, decizii prin care Curtea a respins excepția de neconstituționalitate. Astfel, referitor la critica privind absența reglementării cauțiunii dintre formele de ajutor public judiciar, Curtea a subliniat că acest aspect vizează, în realitate, o omisiune legislativă, context în care a respins, ca fiind inadmisibile, criticile formulate.
Raportat la prezenta cauză, Curtea constată că, în mod similar celor reținute în jurisprudența precitată, motivarea excepției de neconstituționalitate vizează, în fapt, o pretinsă omisiune de reglementare, fără relevanță constituțională, care, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu poate fi suplinită în cadrul controlului de constituționalitate, dat fiind faptul că, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituție, modificarea sau completarea normelor juridice sunt atribuții exclusive ale Parlamentului (cu privire la relevanța constituțională a omisiunii legislative, a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragraful 55, prin care Curtea a statuat că „omisiunea și imprecizia legislativă sunt cele care generează încălcarea dreptului fundamental pretins a fi încălcat”).
Așadar, Curtea învederează faptul că susținerile autorului excepției nu au natura unor veritabile critici de neconstituționalitate, ci tind la completarea textului de lege criticat din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008. Or, așa cum s-a statuat în jurisprudența mai sus menționată, Curtea Constituțională nu poate analiza un text de lege din perspectiva a ceea ce el nu prevede in terminis, adică a lipsei de reglementare. Prin urmare, prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 este inadmisibilă.
Partajează acest conținut:
