Titlul problemei de drept: Remedierea neregularităților rechizitoriului. Actul prin care procurorul procedează la remedierea neregularităților: un nou rechizitoriu, adresă, proces-verbal sau ordonanță? (PCA Cluj)
Autorul întrebării nu a indicat soluții de practică.
În opinia noastră, actul prin care procurorul remediază rechizitoriul, în procedura prevăzută de art. 345 C.p.p., este unul sui generis, fiind „actul care complineşte şi remediază rechizitoriul şi care, împreună cu acesta, va stabili limitele învestirii instanţei. (…) actul se va putea intitula chiar „Remedierea neregularităţilor rechizitoriului nr. (…)” sau „Act de remediere a neregularităţilor rechizitoriului nr. …” (M. Udroiu, coordonator, Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, ediția 2, Editura C.H. Beck, București, 2017, p. 1429).
Practica judiciară susține această concluzie:
– „Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Oradea apreciază că remedierea neregularităţilor rechizitoriului poate fi realizată de către procuror prin orice act (…) în condiţiile în care dispoziţiile art. 345 C.proc.pen. nu precizează explicit natura acestuia, iar sfera actelor emise de procuror nu se rezumă numai la ordonanţe, fiind însă necesară verificarea legalităţii şi temeinicei actului de confirmare de către procurorul ierarhic superior. În aceste condiţii actul «sui-generis» intitulat «de remediere a neregularităţilor rechizitoriului» (…) verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de Prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor este apt să îndeplinească funcţiile prevăzute de art. 345 C.proc.pen. în cadrul procedurii-remediu” (C.A. Oradea, încheierea nr. 140/CCP din 23 septembrie 2016, apud. M. Udroiu, coordonator, loc. cit.);
– „Parchetul a comunicat instanţei, în termen legal «Act de remediere a neregularităţilor actului de sesizare (…)», precizându-se că se menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpaţilor. Curtea constată că în mod efectiv s-a procedat de către parchet la îndreptarea neregularităţilor rechizitoriului, în considerarea art. 328 alin. (1) C.proc.pen., care prevăd că rechizitoriul, care fixează obiectul judecăţii, trebuie să cuprindă datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia” (C.A. Piteşti, Secţia penală, încheierea nr. 103 din 14 septembrie 2015, apud A. Barbu, G. Tudor, A.M. Şinc, Codul de procedură penală adnotat cu jurisprudenţă naţională şi europeană, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2016, p. 711).
Recent s-a exprimat și opinia potrivit căreia remedierea ar trebui inserată în cadrul unui proces-verbal, similar celor de îndreptare a erorilor ori de înlăturare a omisiunilor vădite (M. Mareș, Nulitățile în procesul penal, Editura Hamangiu, București, 2020, p. 45-46); asimilarea acestei proceduri cu cea aplicabilă erorilor materiale este artificială, dar, așa cum am arătat, denumirea actului nu ar trebui să îi afecteze valabilitatea.
Procurorii recurg adesea și la ordonanțe, chiar dacă este artificial să insereze remedierea într-un act prin care „dispun” ceva, de vreme ce remedierea constă în precizări, reformulări etc., și nu în acte de dispoziție.
Credem că singurul act care nu se poate emite în această procedură este un nou rechizitoriu, pentru următoarele argumente: „(i) emiterea rechizitoriului este o procedură specială, reglementată în capitolul „Rezolvarea cauzelor şi sesizarea instanţei” din cadrul Titlului I – Urmărirea penală; or, remedierea neregularităţilor nu este un act pe care procurorul îl desfăşoară în cadrul procedurilor privind urmărirea penală, ci în cadrul fazei procesuale a camerei preliminare; (ii) urmărirea penală nu se reia, instanţa rămâne sesizată prin rechizitoriul iniţial întocmit; (iii) refacerea unui act este o consecinţă a nulităţii lui; or, constatarea neregularităţii rechizitoriului nu echivalează cu anularea lui; (iv) rechizitoriul iniţial întocmit a produs şi alte efecte (cum ar fi suspendarea de drept din anumite funcţii sau adoptarea unor soluţii de netrimitere în judecată), a căror situaţie ar deveni incertă în cazul emiterii lui din nou ” (M. Udroiu, coordonator, loc. cit.). Există și soluții de practică ce confirmă această opinie: „Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Oradea apreciază că remedierea neregularităților rechizitoriului poate fi realizată de către procuror prin orice act, excepție făcând doar rechizitoriul, care constituie actul de sesizare a instanței ce poate fi emis numai în cursul fazei de urmărire penală” (C.A. Oradea, încheierea nr. 140/CCP/2016 din 23 septembrie 2016, apud M. Udroiu, coordonator, loc. cit; în același sens, M. Mareș, op. cit., p. 44-45; în sens contrar, anume că s-ar impune emiterea unui rechizitoriu, C. Voicu, C. Oncescu – Actul procedural prin care procurorul remediază neregularitățile actului de sesizare în procedura camerei preliminare, www.juridice.ro).
În concluzie:
– pentru remedierea neregularității nu se poate proceda la emiterea unui nou rechizitoriu;
– actul prin care se remediază neregularitatea are o natură sui-generis; denumirea nu este importantă pentru valabilitatea lui.
În unanimitate a fost agreată opinia INM.
Această problemă de drept a fost discutată la întâlnirea procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel – București, 9-10 martie 2020.
