Efectuarea plăţii pentru întreaga sumă, stabilită prin hotărâre judecătorească, de către un singur debitor solidar determină naşterea dreptului său de creanţă și marchează momentul de la care începe să curgă prescripţia extinctivă pentru exercitarea acţiunii în regres împotriva codebitorului, care a rămas în pasivitate.
I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 482 din 27 februarie 2024
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, la data de 10.12.2021, reclamantul Ministerul Finanţelor, în nume propriu şi în calitate de reprezentant al Statului Român, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului la plata sumei de 745.753,835 lei, actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă, ambele calculate de la data de 21.12.2018 şi până la data plăţii integrale a debitului.
2. Hotărârea primei instanțe
Prin sentinţa civilă nr. 1010 din 29.06.2022, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a admis excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind prescrisă.
3. Hotărârea instanței de apel
Prin decizia civilă nr. 161A din 10.02.2023, Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de apelantul-reclamant Ministerul Finanţelor, în nume propriu şi în calitate de reprezentant al Statului Român, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 1010 din 29.06.2022 pronunţate de către Tribunalul Bucureşti -Secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata – pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. A anulat, în tot, sentinţa civilă apelată şi evocând fondul: A respins, ca neîntemeiate, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi prescripţia dreptului material la acţiune, invocate de către pârâtă, prin întâmpinare. A admis, în parte, cererea. A obligat pârâta la plata către Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor, a sumei de 745.753,835 lei, actualizată cu indicele de inflaţie, şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, ambele calculate de la data de 21.12.2018 şi până la plata efectivă a debitului principal. A respins cererea formulată de Ministerul Finanţelor, în nume propriu, ca neîntemeiată.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 161A din 10.02.2023 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a declarat recurs solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel. Prin cererea de recurs, aceasta invocă incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ.
În primul rând, arată că, în mod greșit, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Administrarea Activelor Statului.
Obligația stabilită prin decizia civilă nr. 159A din 20.02.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/3/2013*, nu este solidară ci divizibilă. Autoritatea nu a fost obligată la plata sumei de 1.470.015 lei și a sumei de 8.500 lei, nici prin decizia menționată și nici prin sentința civilă nr. 788 din 8.11.2017 a Judecătoriei Sectorului 5 București, care a avut ca obiect contestația la executare.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1421, art. 1422 și art. 1443 C.civ., însă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1384 din același act normativ privind acțiunea în regres.
Solidaritatea nu se prezumă ci trebuie prevăzută expres. Or, în decizia nr. 159A din 20.02.2017 nu se arată că obligația este solidară, fiind divizibilă. Așadar, recurenta poate fi constrânsă la executarea obligației doar separat și numai în limita sa de datorie.
Creditorul a început executarea silită în două dosare de executare silită diferite, împotriva debitorilor Ministerul Finanțelor și Autoritatea Națională pentru Administrarea Activelor Statului. În dosarul de executare nr. x/2017 al SCPES X, a început executarea silită împotriva Ministerului Finanțelor, iar în dosarul de executare nr. y/2017 al aceluiași executor judecătoresc, împotriva Autorității Naționale pentru Administrarea Activelor Statului.
Ministerul Finanțelor a contestat executarea, însă contestația la executare a fost respinsă prin sentința civilă nr. 7882 din 8.11.2017 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 3178 din 2.10.2018 a Tribunalului București. Recurenta nu a fost parte în acel proces.
Astfel, prin aceste hotărâri s-a stabilit, în mod definitiv, că suma totală de 1.470.015 lei și cea de 8.500 lei sunt în sarcina de plată a Ministerului Finanțelor.
Pe de altă parte, contestația la executare formulată de Autoritatea Națională pentru Administrarea Activelor Statului a fost soluționată prin sentința civilă nr. 8317 din 3.11.2017 și decizia civilă nr. 510 din 25.05.2020.
Prin urmare, apreciază Autoritatea Națională pentru Administrarea Activelor Statului că nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
În al doilea rând, arată că instanța de apel, în mod greșit, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Instanța de fond a reținut, în mod legal, că a intervenit prescripția dreptului material la acțiune și a respins, ca prescrisă, cererea formulată de reclamantă. În acest sens, au fost avute în vedere dispozițiile art. 2500, art. 2501 și art. 2523 C.civ.
Întrucât de la data nașterii dreptului material la acțiune, respectiv 21.02.2018 și până la data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 10.12.2021, au trecut peste 3 ani, consideră că acțiunea este prescrisă, soluția instanței de apel fiind nelegală, sub acest aspect.
În al treilea rând, recurenta arată că, în mod greșit, a fost respinsă excepția procesului rău condus și s-a reținut că Ministerul Finanțelor nu avea obligația de a formula contestația și în contradictoriu cu celălalt debitor.
În dosarul nr. x/302/2017 al Judecătoriei Sectorului 5 București, având ca obiect contestația la executare formulată de Ministerul Finanțelor împotriva actelor de executare din dosarul de executare nr. x/2017, Autoritatea Națională pentru Administrarea Activelor Statului nu a fost parte, nu a fost introdusă în proces pentru a putea formula apărări. Ministerul Finanțelor avea modalități legale de apărare, prin invocarea dispozițiilor art. 1421, art. 1443 și art. 1445 C.civ. Acesta nu a arătat instanței că obligația de divizibilă, nu a formulat astfel de apărări, fiind constrâns la plata întregii sume.
În al patrulea rând, arată că, pe fondul cauzei, cererea de chemare în judecată este netemeinică și nelegală.
În acord cu doctrina și jurisprudența, apreciază că acțiunea în regres este facultativă, cel care a plătit nefiind obligat să recupereze ce a plătit. Însă, în cazul în care cel care răspunde pentru fapta altuia este statul, dreptul de regres este obligatoriu, fiind exercitat prin Ministerul Finanțelor, cu excepția cazului în care autorul faptei prejudiciabile nu este răspunzător.
În cauză, nu există nicio faptă ilicită din partea Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, care să fi cauzat prejudiciul, obligația instituită prin decizia civilă nr. 159A din 20.02.2017 neintrând sub incidența art. 1384 C.civ.
Cererea este neîntemeiată întrucât sunt aplicabile dispozițiile art. 1421, art. 1422 și art. 1443 C.civ., nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1384 din același act normativ privind acțiunea în regres. Prin decizia nr. 159A din 20.02.2017 a Curții de Apel București s-a instituit o obligație divizibilă iar nu solidară. Solidaritatea pasivă legală este expres prevăzută de lege, însă prezenta speță nu se încadrează în acele situații. Așadar, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului poate fi constrânsă doar pentru partea sa din datorie.
Mai mult, în opinia sa, nu s-a dovedit că părțile acestui proces s-au aflat în raporturi juridice de codebitori solidari, fidejusor și debitor garantat, raporturi de mandat sau de gestiune, astfel că acțiunea în regres nu este întemeiată, nici sub acest aspect.
Totodată, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului nu a fost parte în procedura de executare silită, prin poprire, în dosarul de executare nr. x/2017, în care contestația la executare a fost respinsă.
În sprijinul susținerilor sale, a invocat jurisprudența pe care a apreciat-o ca fiind relevantă, respectiv decizia civilă nr. 3083/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin urmare, apreciază că decizia recurată este nelegală, ceea ce justifică admiterea recursului, casarea acesteia și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de apel.
5. Apărări formulate
Intimatul Ministerul Finanțelor nu a formulat întâmpinare.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului
Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele.
Obiectul căii extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 161A din 10.02.2023 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care s-a admis apelul reclamantului Ministerul Finanțelor, s-a anulat sentința apelată și, evocându-se fondul, s-au respins excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului la acțiune și s-a admis, în parte, acțiunea.
Pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului critică hotărârea instanței de apel, apreciind că există mai multe argumente de nelegalitate, circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ.
În primul rând, arată că soluția instanței de apel, de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Autorității pentru Administrarea Activelor Statului este nelegală, fiind în contradicție cu dispozițiile art. 1382 și art. 1445 C.civ.
Înalta Curte reține că aceste critici, care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., nu sunt fondate.
Printre condiţiile cumulative necesare pentru a putea exercita o acţiune civilă, impuse în mod imperativ de art. 32 C.proc.civ., se numără şi calitatea procesuală, definită de art. 36 din același act normativ ca fiind identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.
Întrucât reclamantul este cel care declanşează procedura judiciară, lui îi revine obligaţia de a justifica calitatea procesuală pasivă. Prin indicarea pretenţiei sale, precum și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează această pretenţie, reclamantul justifică îndreptăţirea pe care o are de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât.
În speța de față, instanța de apel a reținut, în mod corect, că Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului este subiect pasiv al raportului juridic dedus judecății și are calitate procesuală pasivă în cauză.
Prin decizia civilă nr. 159A din 20.02.2017 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admisă acțiunea inițiată de Societatea A. S.A., în contradictoriu cu Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, și obligați pârâții la plata sumei de 1.470.015 lei reprezentând dobânda pentru perioada 13 decembrie 2010 – 16 octombrie 2014 și a dobânzii legale ulterioare acestei perioade.
Întrucât a fost executat pentru întreaga sumă datorată Societății A. S.A., Ministerul Finanțelor s-a îndreptat împotriva codebitorului solidar, cu cererea în regres ce obiect al prezentului dosar.
Prin urmare, având în vedere că temeiul acțiunii anterioare este unul delictual, ce implică o solidaritate pasivă, reglementată expres de dispozițiile art. 1382 C.civ., recurenta nu poate susține lipsa calității sale procesuale pasive în raport de faptul că obligaţia de plată i-ar reveni doar Statului Român.
Soluţia instanţei de apel, de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, s-a impus în urma analizării cadrului procesual dedus judecăţii şi a constatării că unul dintre debitorii solidari nu a achitat suma la care a fost obligat, împrejurare care l-a determinat pe celălalt debitor solidar să promoveze acest litigiu.
Prin urmare, sub aspectul dezlegării date de instanţa de apel excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, Înalta Curte constată că aceasta a interpretat corect dispoziţiile legale aplicabile cauzei, argumentele reţinute fiind judicioase în raport cu situația de fapt și probele existente la dosar.
În al doilea rând, recurenta arată că este nelegală soluția instanței de apel de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, întrucât sunt îndeplinite cerințele impuse de dispozițiile art. 2500, art. 2510 și art. 2523 C.civ.
Însă, analiza incidenței acestei instituții juridice porneşte de la configuraţia raporturilor juridice ce au luat naștere ca urmare a deciziei civile nr.159A din 20.02.2017 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Astfel, ca o consecință a faptului juridic ilicit, constatat de instanță în litigiul anterior, finalizat prin hotărârea menționată, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor au fost obligați la plata sumei de 1.470.015 lei reprezentând dobânda pentru perioada 13.12.2010 – 16.10.2014 și a dobânzii legale ulterioare acestei perioade, către Societatea A. S.A.
După efectuarea plăţii sumelor stabilite prin hotărâre judecătorească – în speță după demararea executării silite – raportul juridic dintre creditor şi cei doi debitori s-a stins. De vreme ce plata întregii sume a fost efectuată de un singur debitor solidar, a luat naştere un alt raport juridic, între cei doi debitori, cu un conţinut juridic distinct de cel anterior, inclusiv cu privire la regimul prescripţiei extinctive.
În virtutea dispoziţiilor din Codul civil, s-a născut dreptul de creanţă al debitorului care a realizat plata, ce poate fi valorificat pe calea acţiunii în regres exercitată împotriva celuilalt debitor.
În acord cu dispoziţiile legale prevăzute la art. 2523 C.civ., prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data la care titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui.
În speță, efectuarea plăţii întregii sume determină naşterea dreptului de creanţă și marchează, la rândul său, momentul de la care începe să curgă prescripţia extinctivă pentru exercitarea acţiunii în regres împotriva codebitorului solidar.
Așa cum corect a reținut instanța de apel, plata întregii sume s-a efectuat la data de 21.12.2018, copia OP-ului fiind depusă la fila 16 din dosarul de fond, ceea ce conduce la concluzia că dreptul s-ar fi prescris la data de 21.12.2021.
Întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 10.12.2021, în interiorul termenului de prescripție, soluția de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune este corectă.
În al treilea rând, se susține că, în mod nelegal, s-a respins excepția procesului rău condus, invocată prin întâmpinare. În opinia recurentei, Ministerul Finanțelor avea obligația să atragă în litigiul, ce a avut ca obiect contestația la executare, și pe Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, pentru a-i da posibilitatea să se apere.
Însă, așa cum corect a reținut instanța de apel, excepția procesului rău condus – exceptio mali processus – este specifică materiei vânzării, fiind reglementată de dispozițiile art. 1075 C.civ.
Această instituție nu poate fi aplicată situației de față întrucât vizează strict garanția specifică raportului juridic din materia vânzării. De asemenea, nu poate fi aplicată, prin analogie, dată fiind interdicția prevăzută de art. 10 C.civ.
Mai mult, recurenta susține că se impunea atragerea sa în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/3022017 al Judecătoriei Sectorului 5 București pentru a putea paraliza executarea silită demarată de creditoarea Societatea A. S.A. Însă, contestația la executare reprezintă o procedură specială, iar Codul de procedură civilă nu face referire la posibilitatea formulării altor cereri în cadrul acesteia, întrucât sunt incompatibile cu celeritatea procedurii speciale şi cu raţiunea reglementării ei, cu prezervarea elementelor de diferenţă faţă de procedura de drept comun.
Prin urmare, nici criticile referitoare la excepția procesului rău condus, care este, în realitate, o veritabilă apărare de fond, nu sunt fondate.
În al patrulea rând, se susține că decizia este nelegală și din perspectiva soluției de admitere a cererii de chemare în judecată, care încalcă dispozițiile art. 1421 – 1422, art. 1443 și art. 1384 C.civ.
Înalta Curte reține că fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată este reprezentat de art. 1384 alin. 3 și 4 C.civ. potrivit cu care ”Dacă prejudiciul a fost cauzat de mai multe persoane, cel care, fiind răspunzător pentru fapta uneia dintre ele, a plătit despăgubirea se poate întoarce şi împotriva celorlalte persoane care au contribuit la cauzarea prejudiciului sau, dacă va fi cazul, împotriva celor care răspund pentru acestea. În toate cazurile, regresul va fi limitat la ceea ce depăşeşte partea ce revine persoanei pentru care se răspunde şi nu poate depăşi partea din despăgubire ce revine fiecăreia dintre persoanele împotriva cărora se exercită regresul. (4) În toate cazurile, cel care exercită regresul nu poate recupera partea din despăgubire care corespunde propriei sale contribuţii la cauzarea prejudiciului.” Astfel, instanța a fost învestită cu o acțiune în regres promovată de debitorul solidar, care a achitat integral creanța, împotriva celuilalt debitor care a rămas în pasivitate.
La baza acestui demers stă decizia civilă nr. 159A din 20.02.2017 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie prin care Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, au fost obligați să achite creditoarei Societatea A. SA, suma de 1.470.015 lei reprezentând dobânda pentru perioada 13.12.2010 – 16.10.2014 și dobânda legală ulterioară acestei perioade.
Recurenta susține că raportul obligațional este divizibil, fiind incidente dispozițiile art. 1421 și art. 1422 C.civ. Prin urmare, în opinia sa, Ministerul Finanțelor nu are la îndemână acțiunea în regres pentru partea de datorie care nu-i incubă.
Susține că această împrejurare este confirmată de soluția dată de instanțe ca urmare a contestării actelor de executare, de către Ministerul Finanțelor, în cadrul dosarului nr. x/302/2017 al Judecătoriei Sectorului 5 București.
Însă, raportul juridic care a generat obligația de plată a sumelor menționate se fundamentează pe o răspundere civilă delictuală, astfel că, în considerarea dispozițiilor art. 1382 C.civ., răspunderea este solidară, chiar dacă dispozitivul nu cuprinde o mențiune expresă, în acest sens.
În acest caz, solidaritatea rezultă din unicitatea de obiect care impune fiecărui debitor obligaţia de a plăti întreaga datorie (despăgubire) sub rezerva efectului declarativ al unei viitoare împărţeli pe calea acţiunii în regres.
Sub acest aspect, nu prezintă nicio relevanță soluția de respingere a contestației la executare formulate de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor. De esența solidarității este dreptul creditorului de a putea executa pe oricare dintre debitori, pentru întreaga sumă. Prin urmare, contestatorul nu s-a putut apăra invocând existența unui codebitor solidar și nici nu l-a putut atrage în proces dat fiind natura juridică a contestației la executare.
Dispozițiile art. 1456 C.civ. reglementează, inechivoc, dreptul de regres al debitorului în materie de răspundere solidară, drept care constă în posibilitatea acestuia de a cere de la ceilalţi codebitori ceea ce a plătit creditorului în numele acestora. De vreme ce unul dintre debitori a plătit pentru alt codebitor, principiile elementare ale dreptului impun ca această situaţie să fie reparată, fiind cu totul nerezonabil ca o persoană să răspundă pentru altă persoană care, la rândul său, are aceeaşi obligaţie.
Or, față de dispozițiile legale menționate, soluția de admitere a cererii de chemare în judecată este legală, nefiind încălcate normele de drept material invocate de recurentă.
În ceea ce privește argumentul de practică judiciară adus de recurentă, acesta nu conduce la o concluzie contrară celei din decizia recurată. Pe de o parte, jurisprudența nu reprezintă izvor de drept iar, pe de altă parte, situația din speța respectivă este diferită, legea fiind aplicată prin raportare la particularitățile raportului juridic respectiv.
Dat fiind că dispozițiile legale indicate de recurentă au fost aplicate, în mod corect, de către instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin.1 pct. 5 și 8 C.proc.civ., a respins recursul declarat de către pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 161 A din 10.02.2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
