Faptul că litigiul are ca obiect cererea de constatare a existenţei dreptului de proprietate asupra disponibilităţilor băneşti existente într-un depozit bancar, deschis pe numele debitoarei, care a parcurs procedura insolvenţei, precum şi realizarea dreptului sub forma remiterii sumei către reclamant nu atrage automat competenţa judecătorului sindic, ale cărui atribuţii sunt reglementate de art. 45 din Legea nr. 85/2014.
Astfel, având în vedere că reclamantul urmăreşte constatarea dreptului de proprietate asupra disponibilităţilor băneşti existente în contul debitoarei, față de care s-a închis procedura insolvenței, şi obligarea băncii la plata acestora către reclamant, în cauză sunt aplicabile normele de procedură prevăzute la art. 35 C.proc.civ. şi cele de drept substanţial de la art. 557 şi art. 2192 C.civ.
Prin urmare, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei în primă instanţă nu se poate stabili potrivit normelor prevăzute art. 120 C.proc.civ. şi dispoziţiilor speciale privind procedura insolvenței, ci în virtutea dispoziţiilor dreptului comun.
1. Prin cererea înregistrată la data de 6 iunie 2022 pe rolul Judecătoriei Slobozia, Secția civilă, sub nr. x/312/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. – Agenția Slobozia, a solicitat să se constate existenta dreptului său de proprietate pentru suma de 33.439,24 lei, care se regăseşte în contul societăţii C. S.R.L., deschis la B. S.A. – Agenția Slobozia şi obligarea pârâtei de a-i remite această suma împreună cu dobânzile aferente.
În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 35 C.proc.civ., art. 557 C.civ., Legea nr. 85/2014 şi Legea nr. 31/1990.
Prin sentinţa nr. 2518 din 11 octombrie 2022, pronunţată de Judecătoria Slobozia, Secţia civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
Având în vedere obiectul cererii, respectiv constatarea, după finalizarea procedurii insolvenței și radierea debitorului, a existenței în patrimoniul asociatului unic a unui bun ce nu a fost cunoscut în timpul procedurii insolvenței, instanţa a reţinut competența de soluționare în favoarea Tribunalului Constanța, potrivit art. 41 alin. (1) şi art. 176 din Legea nr. 85/2014, prin raportare la art. 95 C.proc.civ.
2. Prin încheierea din 11 noiembrie 2022, pronunțată de Judecătoria Constanța, Secţia civilă, s-a constatat că Judecătoria Slobozia a transmis din eroare dosarul Judecătoriei Constanţa şi a fost trimis pe cale administrativă Tribunalului Constanţa.
3. Cauza a fost înregistrată la 16 noiembrie 2022 pe rolul Tribunalului Constanţa, Secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.
Prin sentinţa civilă nr. 60 din 26 ianuarie 2023, pronunţată de Tribunalul Constanța, Secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/312/2022, s-a admis excepția necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.
În motivare, instanţa a reţinut că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi voinţa reclamantului în alegerea căii judiciare pe care să o urmeze, acţiunea nu mai are o legătură directă şi esenţială cu procedura insolvenţei, nefiind de competenţa judecătorului sindic soluţionarea cauzei.
Având în vedere dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. k) şi art. 101 alin. (1) şi (2) C.proc.civ., prin raportare la art. 109 şi art. 113 alin. (1) pct. 3 şi 8 din acelaşi cod, instanţa a constatat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.
3. Dosarul a fost înregistrat la 10 februarie 2023, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, sub același număr.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Judecătoria Slobozia şi Tribunalul Constanţa, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C.proc.civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei pendinte în favoarea Judecătoriei Slobozia, pentru următoarele considerente:
În cauză, obiectul regulatorului de competenţă îl reprezintă stabilirea competenţei materiale şi teritoriale a instanţei de judecată.
În cauză se constată că litigiul are ca obiect cererea de constatare a existenţei dreptului de proprietate asupra disponibilităţilor băneşti existente într-un depozit bancar, în valoare de 33.439,24 lei, precum şi realizarea dreptului sub forma remiterii sumei către reclamant.
Înalta Curte reţine că obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părților, potrivit art. 9 alin. (2) C.proc.civ.
În acest context, trebuie menţionat că, aşa cum judicios a reţinut Tribunalul Constanța, Secţia a II-a civilă, chiar dacă disponibilitățile băneşti sunt într-un depozit deschis pe numele debitoarei, care a parcurs procedura insolvenţei, obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage automat competenţa judecătorului sindic, ale cărui atribuţii sunt reglementate de art. 45 din Legea nr. 85/2014.
Procedura insolvenţei este o procedură colectivă prin care se urmăreşte acoperirea datoriilor debitorului insolvent faţă de creditorii săi, desfăşurată într-o succesiune de acte şi operaţiuni strict determinate de lege a căror finalitate este prestabilită.
Potrivit dispoziţiilor speciale ale art. 41 şi art. 45 din Legea nr. 85/2014, atribuţiile tribunalului învestit în primă instanţă, sunt exercitate de către judecătorul-sindic, deci de o instanţă specializată.
Textul art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 priveşte doar principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, enumerarea legală a atribuţiilor jurisdicţionale ale judecătorului-sindic nefiind limitativă, iar alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte atribuţii privind controlul asupra activităţii participanţilor la procedură pe parcursul desfăşurării acesteia.
Este de menţionat că procedura de insolvență a societății debitoare C. S.R.L., titulara depozitului bancar care face obiectul dosarului pendinte, a fost închisă anterior promovării prezentului demers judiciar, respectiv la data de 18 noiembrie 2020, prin sentinţa civilă nr. 1252, pronunţată de Tribunalul Constanța, Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/118/2019.
Având în vedere că reclamantul urmăreşte constarea dreptului de proprietate asupra disponibilităţilor băneşti existente în contul debitoarei şi obligarea băncii la plata acestora către reclamant, în cauză sunt aplicabile normele de procedură prevăzute la art. 35 C.proc.civ. şi cele de drept substanţial de la art. 557 şi art. 2192 C.civ. Prin urmare, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei în primă instanţă nu se poate stabili potrivit normelor prevăzute art. 120 C.proc.civ. şi dispoziţiilor speciale privind procedura insolventei, ci în virtutea dispoziţiilor dreptului comun.
Totodată, un alt argument este că procedura insolvenţei fiind închisă, judecătorul sindic este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi potrivit art. 180 din Legea nr. 85/2014, astfel că nu mai poate fi învestit cu soluţionarea prezentei acţiuni, revenind instanţelor de drept comun competenţa de soluţionare a cauzei.
Înalta Curte constată că litigiul vizează disponibilităţile băneşti dintr-un depozit bancar, care este constituit în temeiul unui contract bancar, fiind aplicabile dispoziţiile art. 101 alin (1) şi (2) C.proc.civ., privind determinarea competenţei după valoarea obiectului cererii de chemare în judecată.
Valoarea obiectului cererii de chemare în judecată fiind de 33.439,24 lei, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine judecătoriei, potrivit dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. k) C.proc.civ.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, Înalta Curte reţine că pârâta, având agenţie în Mun. Slobozia, sunt incidente regulile de competenţă alternativă prevăzute la art. 109 C.proc.civ., respectiv pe lângă instanţa de la sediul pârâtei este competentă şi instanţa de la locul dezmembrământului persoanei juridice de drept privat, întrucât contractul de depozit bancar a fost încheiat prin reprezentantul agenţiei. Totodată, sunt aplicabile şi regulile de competenţă teritorială alternativă, prevăzute la art. 113 alin. (1) pct. 3 şi 8 C.proc.civ.
Or, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Slobozia, potrivit dispoziţiilor art. 116 C.proc.civ., reclamantul și-a exercitat dreptul de a alege între instanțele deopotrivă competente, stabilind în mod definitiv competența teritorială în favoarea instanței de la locul dezmembrământului persoanei juridice de drept privat.
Faţă de considerentele anterior expuse, şi prin raportare la dispoziţiile art. 135 alin. (4) C.proc.civ., Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.
Partajează acest conținut:
