În data de 21 octombrie 2024 a avut loc, online, Întâlnirea președinților secțiilor specializate (foste comerciale) din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, întâlnire în cadrul căreia au fost dezbătute probleme de drept ce au generat practică judiciară neunitară în materia contenciosului administrativ și fiscal, ocazie cu care a fost soluționată și problema referitoare la punctajul traumatologic care poate sau nu constitui un element de luat în calcul în cadrul procesului de cuantificare a daunelor morale aferente suferinţelor fizice şi psihice ce se cere a fi acoperite în litigiile promovate de victimele accidentelor auto de la asigurătorii RCA ai conducătorilor auto vinovaţi de producerea accidentelor
Potrivit primei opinii, punctajul traumatologic poate constitui un element de luat în calcul în cadrul procesului de cuantificare a daunelor morale aferente suferinţelor fizice şi psihice ce se cer a fi acoperite în litigiile promovate de victimele accidentelor auto de la asigurătorii RCA ai conducătorilor auto vinovaţi de producerea accidentelor.
S-a arătat că ulterior emiterii Ordinului comun nr. 1/2293 din 22 august 2022 emis de Ministerul Sănătăţii şi A.S.F., de stabilire a despăgubirilor pe baza punctajului comunicat de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti, publicat în M.O. nr. 880 bis din 07.09.2022, se pune problema dacă această procedură de cuantificare a daunelor morale poate fi utilizată exclusiv în procedurile necontencioase ori şi în cele judiciare.
În ceea ce priveşte aplicarea procedurii punctajului traumatic pentru cazurile în care despăgubirea se stabileşte de către instanţa de judecată, aplicabilitate căreia s-ar putea opune argumentul dedus din faptul că, potrivit art. 23. alin. (5) din Legea nr. 132/2017, despăgubirea care se stabileşte pe cale amiabilă se determină prin utilizarea punctajului, s-a avut în vedere în primul rând unitatea de ordin terminologic specifică tehnicii de adoptare şi interpretare a actelor normative, care impune ca, în ceea ce priveşte cuprinsul unui articol de lege ce are mai multe alineate care descriu ipoteze normative apropiate sau similare, în procesul de interpretare al acestor alineate distincte trebuie să se pornească de la premisa că
aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni.
Faptul că, în ipoteza în care evaluarea prejudiciului se realizează amiabil, se utilizează punctele traumatice nu ar trebui să determine neaplicarea aceluiaşi sistem de evaluare şi pentru ipoteza determinării prejudiciului de către instanţă, pentru că aceasta din urmă va avea în vedere probele cu caracter medical, medico-legal, psihologic şi statistic. Or, nu se poate considera că respectivele evaluări nu au caracterul unor probe medico-legale şi statistice, atât timp cât ele sunt enumerate în cuprinsul aceluiaşi articol.
Elementul comun al ambelor alineate ale aceluiaşi articol este operaţiunea de stabilire a prejudiciului, care nu poate fi decât unul. Faptul că evaluarea lui se poate realiza fie pe cale amiabilă, fie pe cale judecătorească nu poate conduce la ideea că în această procedură s-ar putea ajunge la evaluări diferite, prin utilizarea unor metode diferite; atât metodele de evaluare cât şi procedurile în sine trebuie să se raporteze la acelaşi scop: cuantificarea prejudiciului.
În cuprinsul art. 23 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 132/2017 indicarea punctajului traumatic ca mijloc de stabilire al întinderii daunelor morale nu este limitată expres doar la cazul înţelegerii amiabile, iar faptul că aceasta nu este reluată şi indicată în aceeaşi termeni şi pentru evaluarea judiciară nu reprezintă altceva decât o evitare a unei repetări, fără a limita posibilitatea instanţei de valorifica mijlocul probatoriu administrat în procedura amiabilă.
Mai degrabă interpretarea corectă care ar trebui dată textelor legale este aceea potrivit căreia, în vederea atât a soluţionării cu celeritate a cererilor de despăgubire adresate asigurătorilor, cât şi a evitării ca toate cererile de acest gen să ajungă în faţa instanţei, părţile au posibilitatea de a face fiecare, separat sau împreună, una sau mai multe astfel de lucrări prin care să se stabilească numărul de puncte traumatice, urmând ca, în situaţia în care nu se ajunge la un acord, părţile să prezinte instanţei de judecată cererile lor, însoţite de constatările medicale pe care îşi fundamentează susţinerile, astfel încât instanţa doar să regleze acele situaţii în care părţile îşi menţin o poziţie rigidă cu privire la aprecierile aferente întinderii despăgubirilor, prin examinarea inclusiv a mijloacelor probatorii folosite în procedura amiabilă nefinalizată cu succes.
Realizând o paralelă între certificatul medico-legal şi actul tot medical de constatare şi determinare a numărului de puncte traumatice, s-a observat că părţile au posibilitatea de a soluţiona amiabil o cerere de despăgubire şi doar pe baza certificatului medico-legal. Faptul că părţile nu au ajuns la un consens în acest mod nu determină inutilitatea acelui certificat medico-legal într-o procedură judiciară ulterioară.
Prin urmare, ceea ce se poate reţine în legătură cu această procedură este faptul că ea urmăreşte să aducă o mai mare precizie în procesul de cuantificare a daunelor morale aferente unor suferinţe fizice, pe baza unor elemente predefinite şi cu caracter obiectiv, care sunt verificate de cele mai în măsură persoane, respectiv de către cadrele medicale cu o calificare adecvată. Potrivit celei de-a doua opinii, respectivul punctaj nu este incident în litigiile promovate în faţa instanţelor de judecată, având în vedere că prevederile art. 22
alin. (5) din Legea nr. 132/2017 se referă la „stabilirea despăgubirii pe cale amiabilă”.
În opinia Institutului Național al Magistraturii, în legătură cu Ordinul 1/2293/2022 privind stabilirea despăgubirii persoanei prejudiciate în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii în urma producerii accidentelor de vehicule pe baza punctajului traumatologic stabilit de nstitutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti se ridică două
probleme principale.
Prima problemă este aceea de aplicare a legii în timp. Din această perspectivă, observăm că art. 7 din Ordin prevede următoarele:
Cererea persoanei prejudiciate, a asigurătorului RCA, a BAAR sau FGA nesoluţionată până la data intrării în vigoare a prezentului ordin se soluţionează conform prevederilor prezentului ordin. Conform art. 9, Ordinul intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, această dată fiind 7 septembrie 2022.
Prin urmare, conform normelor exprese cuprinse în Ordin, acesta se aplică tuturor cererilor nesoluționate până la data de 7 septembrie 2022, indiferent, spre exemplu, de data săvârșirii faptei ilicite.
O a doua problemă ce suscită discuții este cauzată de faptul că art. 22 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, care trimite la Ordinul comun emis de Ministerul Sănătăţii şi A.S.F., în baza punctajului comunicat de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti se referă expres doar la „stabilirea despăgubirii pe cale amiabilă”, în timp ce art. 22 alin. (6) arată că stabilirea despăgubirii pe cale judecătorească se realizează pe baza probelor cu caracter medical, medico-legal, psihologic şi statistic.
Considerăm că rapoartele de evaluare de medicină de asigurări emise conform Ordinului 1/2293/2022 reprezintă și probe cu caracter medical în sensul art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, putând, astfel, să fie valorificate și în procesul de stabilire a despăgubirii pe cale judecătorească.
Pe de altă parte, din perspectiva echității și egalității în fața legii, considerăm că nu ar trebui ca despăgubirile pe care o persoană le poate obține pe cale judecătorească pentru prejudiciile legate de durerile fizice [prejudiciile legate de traumele psihice fiind evaluate separat, astfel cum prevede art. 23 alin. (5) lit. e din Legea nr. 132/2017] să fie diferite de despăgubirile pe care aceeași persoană, pentru aceleași prejudicii, le-ar obține în procedura stabilirii despăgubirii pe cale amiabilă.
O abordare coerentă se impune și din perspectivă practică, nu doar din considerente de echitate.
Astfel, dacă despăgubirile stabilite pe cale judecătorească ar fi în general mai mici decât cele care s-ar putea obține pe cale amiabilă, nu ar exista motivație pentru asigurători în sensul finalizării cu succes a procedurilor nejudiciare. Pe de altă parte, dacă despăgubirile stabilite pe cale judecătorească ar fi în general mai mari decât cele care s-ar putea obține pe cale amiabilă, atunci motivația ar fi una mai scăzută în rândul persoanelor prejudiciate.
Prin urmare, considerăm că interpretarea textelor de lege relevante trebuie să fie una care să contribuie la un răspuns coerent al statului în chestiunea stabilirii despăgubirilor pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule și tramvaie, fără diferențe care nu sunt justificate de deosebiri obiective, și, de asemenea, una care să permită ca și procedura amiabilă să fie una avantajoasă și eficientă, instanțele judecătorești urmând să intervină în caz de neînțelegeri punctuale.
În concluzie, opinia INM este în sensul că rapoartele de evaluare de medicină de asigurări emise conform Ordinului 1/2293/2022 pot fi valorificate și în procesul de stabilire a despăgubirii pe cale judecătorească. Opiniile exprimate de către participanții la întâlnire În unanimitate, participanții și-au însușit opinia INM.
Partajează acest conținut:
