În practica judiciară, soluționată în cadrul Întâlnirii președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel din februarie 2023 s-a pus problema ordinii de prioritate a reținerii cauzelor care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau exercitarea acțiunii penale, conform dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Codul de procedură penală, în situația în care a intervenit prescripția răspunderii penale. Deși autorul întrebării nu indică în mod expres, dificultățile de aplicare a textului de lege au intervenit în situația particulară în care inculpatul nu cere continuarea procesului penal, potrivit art. 18 C. proc. pen.
Aceasta deoarece, în aplicarea dispozițiilor legale ultim menționate, inculpatul poate cere continuarea procesului penal în caz de prescripție, atât literatura de specialitate, cât și
practica judiciară arătând că în această ipoteză, dacă constată incidența unui impediment la exercitarea acțiunii penale potrivit art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanța de judecată dispune achitarea. Într-o opinie, s-a apreciat că în caz de prescripție, dacă inculpatul nu cere continuarea procesului penal potrivit art. 18 C. proc. pen., instanța de judecată va analiza, cu prioritate incidența unuia din impedimentele la exercitarea acțiunii penale prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen., și numai în situația în care constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat va dispune încetarea procesului penal potrivit art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f C. proc. pen.
Într-o altă opinie, s-a apreciat că în caz de prescripție, dacă inculpatul nu cere continuarea procesului penal potrivit art. 18 C. proc. pen., instanța de judecată va dispune încetarea procesului penal, fără a mai analiza incidența unuia din impedimentele la exercitarea acțiunii penale prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C.proc. pen.
În opinia INM, cel de-al doilea punct de vedere exprimat este cel corect. Astfel, potrivit art. 18 C. proc pen., în caz de amnistie, de prescripţie, de retragere a plângerii prealabile, de
existență a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunțării la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cerere continuarea procesului penal. Prescripţia este o cauză care atrage încetarea aptitudinii funcţionale a acţiunii penale, lăsând neclarificată în fapt situaţia juridică a inculpatului cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia sa. În astfel de situaţii, inculpatul beneficiază de un caz de stingere a acţiunii penale, dar nu se știe dacă în realitate era sau nu vinovat, planând asupra sa o îndoială.
Prin dispoziţiile art. 18 C. proc. pen., legiuitorul a stabilit, în mod expres, situaţiile în care inculpatul poate cere continuarea procesului penal. Indiferent de faza procesuală în care intervin aceste cazuri de stingere a acţiunii penale, inculpatul nu poate împiedica incidenţa lor în cauza respectivă, dar poate cere ca procesul penal să continue pentru aflarea adevărului în ceea ce privește existenţa faptei și a vinovăţiei sale.
Din analiza dispoziţiilor art. 18 alin. (1) C. proc. pen. rezultă că, în cazul stingerii acţiunii penale, inculpatul este singurul titular care poate cere continuarea procesului penal, această aptitudine nefiind lăsată nici la dispoziţia instanţei și nici la dispoziţia părților din proces sau a persoanei vătămate.
În consecinţă, în cazul în care constată că a intervenit prescripţia răspunderii penale, în lipsa cererii inculpatului de continuare a procesului penal, instanţa dispune încetarea procesului penal, fără a efectua cercetarea judecătorească și fără a constata că nu este incident niciunul dintre cazurile prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen.
O situația aparte poate fi reprezentată de cea în care este analizată posibilitatea luării unei măsuri de siguranță față de inculpat, cum este cea a confiscării speciale. Aceasta deoarece potrivit art. 107 C. pen., cu titlu marginal „Scopul măsurilor de siguranţă”: „(1) Măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. (2) Măsurile de siguranţă se iau faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată. (3) Măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă.”
În aplicarea acestora, măsurile de siguranță se pot lua față de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală și în situația în care acesteia nu i se aplică o pedeapsă, scopul măsurii fiind nu unul coercitiv, ci eminamente preventiv, respectiv acela de a înlătura o stare de pericol și a preîntâmpina săvârșirea de noi infracțiuni. Prin urmare, pentru luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale este suficient să se constate că a fost săvârșită o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată și este incidentă una dintre situațiile expres prevăzute de art. 112 alin. (1) lit. a)-f) C. pen.
De altfel, și în jurisprudenţa sa anterioară, instanţa supremă a statuat în mod explicit că „măsurile de siguranță ale confiscării speciale se dispun și în ipoteza în care a intervenit prescripția răspunderii penale, întrucât scopul lor este înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală, putând fi luate chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă. Prescripţia operează numai în ce priveşte răspunderea penală, iar nu şi în ce priveşte măsurile de siguranţă” (Tribunalul Suprem, decizia nr. 614/1984). Concluzia este susținută și de un argument normativ în vigoare, de ordin procesual, desprins din interpretarea dispozițiilor art. 549 ind. 1 C. proc. pen., referitoare la procedura de confiscare sau de desființare a unui înscris în cazul clasării.
Dacă legiuitorul a reglementat posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a confisca bunuri în cazul dispunerii unei soluții de clasare de către procuror, rezultă a
fortiori că instanța învestită cu judecarea cauzei poate dispune măsura de siguranță examinată, atunci când constată ea însăși că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de
lege sub acest aspect.
Prin urmare, chiar incident fiind impedimentul la exercitarea acțiunii penale prevăzut în art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. (prescripția), în lipsa cererii inculpatului de continuare a procesului penal potrivit art. 18 C. proc. pen., pentru luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale față de acesta, instanța de judecată va analiza, printre altele, dacă inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată.
Participanţii la întâlnire au agreat, cu majoritate, opinia INM, pentru argumentele prezentate în susținerea acesteia, inclusiv în ceea ce privește situația particulară dată de analiza posibilității luării măsurii de siguranță față de inculpat. Aceasta deoarece scopul măsurii de siguranță este altul, înlăturarea stării de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală, scop care nu poate fi înlăturat prin simpla manifestare de voință a inculpatului (în sensul că nu solicită continuarea procesului penal). Din acest ultim punct de vedere, s-au exprimat, totuși, unele rezerve în ceea ce privește posibilitatea luării măsurii de siguranță a confiscării speciale, avându-se în vedere că, reținându-se săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, s-ar putea ajunge la încălcarea prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul și care nu este înlăturată, câtă vreme acesta nu a solicitat
continuarea procesului penal.
În opinie minoritară, s-a agreat opinia contrară INM, apreciindu-se că se impune analiza, cu prioritate, a incidenței unuia din impedimentele la exercitarea acțiunii penale prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen., chiar dacă instanța de judecată nu poate dispune achitarea în lipsa cererii inculpatului de continuare a procesului penal. Aceasta, cel puțin în situația în care în procesul penal este exercitată și acțiunea civilă alăturat celei penale.
Partajează acest conținut:
