Dispozițiile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 prevăd că cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii. Însă trebuie observat că aplicarea acestor dispoziții legale reclamă ca cel vătămat, prin emiterea certificatului de moștenitor, să facă dovada calității sale de moștenitor.
Succesorul care nu a fost prezent la notariat şi, prin urmare, nu a consimţit la menţiunile din certificatul de moştenitor poate cere, oricând, anularea certificatului de moştenitor, stabilirea masei succesorale şi partajarea ei, dar cu condiţia să facă dovada acceptării în termen a succesiunii, deoarece numai făcând o atare dovadă el este socotit ca proprietar al bunurilor succesorale, de la data deschiderii succesiunii. Dacă însă, înăuntrul termenului de acceptare a succesiunii, succesibilul nu şi-a exercitat dreptul de opţiune succesorală, nici expres, nici tacit, titlul de moştenitor se stinge, context în care succesibilul va fi străin de moştenire și nu va mai putea emite pretenţii asupra succesiunii.
Prin cererea înregistrată la 26.03.2018, pe rolul Tribunalului Bucureşti, urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, astfel cum a fost precizată la 05.10.2018 şi la 23.11.2018, reclamanţii A. şi B., prin mandatar C., în contradictoriu cu pârâţii D. şi E., au solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a certificatului de calitate de moştenitor nr. 64/2005 eliberat de SPN X.; să constate că moştenitorii defunctei F., decedată la 13.03.1984, sunt G. (autorul reclamanţilor), nepot de fiu predecedat (H.), I., fiul defunctei, decedat la 16.12.1991 şi J., fiică, decedată în 20.06.1994; să constate nulitatea absolută a eventualelor suplimente ale certificatului de moştenitor nr. 64/2005, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 2916 din 16.12.2019 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a fost admisă acţiunea, precizată la 05.10.2018, formulată de reclamanţii A., B. şi reclamanta – intervenientă forţată K. în contradictoriu cu pârâţii D. si L., precum și cererea de intervenţie forţată formulată de pârâţi prin care aceştia au solicitat introducerea în cauză, în calitate de intervenientă forţată, a lui K.
A fost anulat certificatul de calitate de moştenitor nr. 64/29.11.2005 şi certificatul de moştenitor legal nr. 49/10.12.2009, ambele eliberate de pe urma defunctei F. de către BNP X.
S-a constatat că au calitate de moştenitori legali ai defunctei F., decedată la 13.03.1984, următorii: G. (în calitate de nepot de fiu predecedat, H.), I. (în calitate de fiu) şi J. (în calitate de fiică), toţi decedaţi, cu moştenitori reclamanţii A., B. şi intervenienta forţată K.
Împotriva hotărârii tribunalului au formulat apel titularul cererii de preluare a calităţii procesuale a reclamantului, M. şi pârâţii L., D.
Prin decizia civilă nr. 894A din 7.06.2021, Curtea de Apel Bucureşti -Secţia a IV – a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de M., împotriva sentinţei civile nr. 2916/2019 şi a încheierii de şedinţă din data de 25.10.2019, pronunţate de către Tribunalul Bucureşti Secţia a IV-a civilă.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţi L., D., împotriva încheierii de şedinţă din 08.01.2019, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti Secţia a IV-a civilă.
A admis apelul declarat de pârâţii L., D. împotriva sentinţei civile nr. 2916/2019, pronunţate de către Tribunalul Bucureşti Secţia a IV-a civilă, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că respins, ca neîntemeiată, cererea principală și a menţinut dispoziţiile sentinţei apelate privind admiterea cererii de intervenţie forţată.
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti au declarat recurs reclamanţii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe ipoteza prevăzută de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., reclamanții au susţinut, în esenţă, următoarele critici:
Soluţia instanţei de apel este nelegală, întrucât deşi a reţinut că defuncta F. a avut descendenţi în linie directă, care, în temeiul principiului chemării la moştenire a rudelor în ordinea claselor de moştenitori legali, înlătură de la moştenire colateralii privilegiaţi, totuşi, a statuat greşit că, în cauză, nu sunt îndeplinite cele două aspecte esenţiale pentru ca acţiunea în anulare să fie întemeiată: vătămarea drepturilor moştenitorului (condiţie cerută de art. 88 din Legea nr. 36/1995) şi acceptarea succesiunii (raportat la prevederile art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991).
Consideră că, evident, cerința prevăzută de art. 88 din Legea nr. 36/1995 este îndeplinită. În acest sens, arată că prin certificatul de calitate nr. 64/29.11.2005 şi certificatul de moştenitor legal nr. 49/10.12.2009 se stabileşte calitatea de moştenitori a pârâţilor de pe urma defunctei F., cota fiecărui moştenitor la masa succesorală, precum şi bunurile ce fac parte din masa succesorală. Cele două acte produc efecte atât asupra bunurilor cuprinse în masa succesorală la momentul dezbaterii succesiunii, cât şi asupra bunurilor care la momentul deschiderii succesiunii erau scoase din circuitul civil, în speţă imobilele ce fac obiectul legilor de despăgubire.
Prin urmare, faptul că pârâţii s-au folosit de această calitate, au făcut demersuri şi chiar au obţinut titlu de proprietate de pe urma defunctei F. (conform Titlului de proprietate nr. 100387 din 28.07.2006 acordat de către Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din Municipiului Bucureşti – Sector 6) face dovada faptului că reclamanţii sunt vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatelor de moştenitor în favoarea pârâţilor şi/sau pot fi vătămaţi şi în viitor în cazul în care instanţa nu dispune anularea acestora.
Chiar dacă terenul solicitat prin cererea formulată în baza Legii nr. 18/1991 nu face obiectul certificatelor de moştenitor contestate, instanţa nu poate ignora faptul că, prin formularea cererii de reconstituire, autorul reclamanţilor şi-a exercitat dreptul de opţiune succesorală în termenul derogator prevăzut de legea fondului funciar.
Consideră îndeplinită, în speţă, şi condiţia privind acceptarea succesiunii cuprinsă în art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991. Astfel, contrar, considerentelor curţii de apel, cererea de reconstituire formulată de G. are semnificaţia acceptării moştenirii cu privire la terenurile ce au aparţinut lui F. şi valorează act de acceptare. Raţionamentul contrar reţinut de instanţa de apel potrivit căruia cererea de reconstituire nu valorează act de acceptare a moştenirii conduce la golirea de conţinut a prevederilor anterior menţionate.
În acest sens, arată că prevederile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 trebuie interpretate şi în raport cu principiile devoluţiunii legale a moştenirii, în sensul că sunt repuşi în termenul de acceptare acei succesibili care nu sunt înlăturaţi de la moştenire de succesibilii în grad mai apropiat lui de cujus. Reclamanţii au vocaţie concretă la succesiunea defunctei F., fiind descendenţii direcţi ai acesteia, iar prin efectul Legii nr. 18/1991 a operat o repunere în termenul de acceptare a succesiunii.
În concluzie, au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, respingerea apelului formulat de pârâţi şi, pe cale de consecinţă, menţinerea hotărârii primei instanţe.
5. Apărările formulate de părţi
Intimatul-pârât D. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenţii-reclamanţi au depus răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea apărărilor pârâtului şi admiterea recursului.
6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, susceptibile de încadrare în motivul de casare înscris în art. 488 alin. 1, pct.8 C.proc.civ. şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte va constata că recursul declarat este nefondat pentru considerentele care succed:
Evocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin.1, pct.8 C.proc.civ., în esență, recurenții au pretins că instanța de apel a realizat o aplicare eronată a prevederilor legale înscrise în art. 88 din Legea nr. 36/1995 și a celor prevăzute de art. 13 alin.2 din Legea nr. 18/1991.
Susținerile recurenților se vădesc a fi nefondate și nu pot conduce la reținerea cazului de casare sus evocat.
Raportat la cadrul procesual al învestirii, se observă că prin demersul judiciar inițiat în cauză, astfel cum a fost precizat, recurenții-reclamanți au urmărit a se dispune nulitatea absolută a certificatului de moștenitor de calitate nr. 64/29.11.2005 și a certificatului de moștenitor nr. 49/10.12.2009, constatarea calității de moştenitori legali ai defunctei F., decedată la 13.03.1984, în persoana autorului reclamanților G., nepot de fiu predecedat (H.), I., fiul defunctei şi J., în calitate de fiică, în prezent toți decedați, având ca moștenitori reclamanții A. şi B. și K.
În justificarea demersului judiciar, recurenții-reclamanți au invocat, ca motiv de nulitate, faptul că, la dezbaterea succesiunii, nu au fost chemaţi toţi moştenitorii defunctei F., motiv apt să atragă nulitatea actelor contestate, fundamentul juridic al acțiunii acestora fiind reprezentat de art. 797 Cod civil din 1864 și art. 13 din Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesorala notarială.
Sub aspectul determinării legii aplicabile, prin decizia recurată, instanța de apel a stabilit din perspectiva normelor de drept substanțial incidente că sunt aplicabile dispozițiile Codului civil din 1864, în forma în vigoare la data deschiderii succesiunii (data decesului), iar din perspectiva legii de procedură aplicabile dezbaterii succesorale, desfășurată în anul 2005, instanța de apel a stabilit că sunt incidente normele înscrise în Legea nr. 36/1995 (forma în vigoare la acea dată) și nu Decretul nr. 40/1953, care fusese abrogat.
Referitor la aspectul privind determinarea legii aplicabile, recurenții nu au înțeles să formuleze critici, reclamând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995, invocat în susținerea vătămării drepturilor lor prin emiterea certificatelor de moștenitor contestate, precum și a celor înscrise în art. 13 alin.2 din Legea nr. 18/1991, cu referire la modalitatea de acceptare a succesiunii rămase de pe urma defunctei F. de către G., manifestată prin formularea cererii de reconstituire.
Examinând criticile formulate, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 88 alin. 1 din Legea nr. 36/1995 prevăd că cei care se considera vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii, însă trebuie observat că aplicarea acestor dispoziții legale reclamă, în susținerea temeiniciei cererii, ca cel vătămat, prin emiterea certificatului de moștenitor, să facă dovada calității sale de moștenitor.
Astfel, succesorul care nu a fost prezent la notariat şi, prin urmare, nu a consimţit la menţiunile din certificatul de moştenitor poate cere, oricând, anularea certificatului de moştenitor, stabilirea masei succesorale şi partajarea ei, dar cu condiţia să facă dovada acceptării în termen a succesiunii, deoarece numai făcând o atare dovadă el este socotit ca proprietar al bunurilor succesorale, de la data deschiderii succesiunii. Dacă însă, înăuntrul termenului de acceptare a succesiunii, succesibilul nu şi-a exercitat dreptul de opţiune succesorală, nici expres, nici tacit, titlul de moştenitor se stinge, context în care succesibilul va fi străin de moştenire și nu va mai putea emite pretenţii asupra succesiunii.
În cauză, reclamanții-recurenți au susținut, ca motiv de nulitate a certificatului de moștenitor, împrejurarea că nu au fost citați la dezbaterea succesiunii defunctei F. însă, deși dispozițiile înscrise în art. art. 75 alin. 1 din Legea nr. 36/1995 stipulează că „după ce constată că este legal sesizat, notarul public înregistrează cauza şi dispune citarea celor care au vocaţie la moştenire…”, aceștia aveau obligația de a face dovada că autorul lor, G., a accepta succesiunea de pe urma defunctei F. Astfel, exercitarea acestui drept de opțiune succesorală ar fi conferit reclamanților calitate de succesori în drepturi a autorului lor, nefiind suficientă legitimarea acestora – necontestată în cauză – de succesibili la moștenire.
Din această perspectivă, corect s-a apreciat de către instanța de apel că, pentru cauza dedusă judecății, este esențial a se stabili care dintre moștenitorii în viață a defunctei F. și-au exercitat dreptul de opțiune succesorală în termenul defipt de lege, acceptând expres moștenirea sau realizând acte de acceptare tacită a moștenirii.
Așadar, având în vedere situația de fapt stabilită în cauză și aplicând regulile generale referitoare la probațiune, respectiv art. 249 C.proc.civ. potrivit cărora „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”, se constată că instanța de apel a reținut corect că moştenitorii în viaţă ai defunctei F. nu au făcut, în conformitate cu dispozițiile legale de drept comun, niciun act sau fapt de acceptare tacită a moștenirii și care să confere acestora calitatea de moştenitori.
Cum efectul anulării unui certificat de moştenitor constă în aceea că sunt înlăturate constatările notarului, rezultate din modul în care acesta a aplicat normele de drept succesoral la situaţia din speţă, Înalta Curte reține că aplicarea unei asemenea sancţiuni civile nu poate produce nicio urmare în planul regulilor de devoluţiune succesorală, ce ar putea conduce la înlăturarea vătămării drepturilor reclamate în cauză.
Acest lucru semnifică faptul că succesibilul, care pretinde că nu a fost legal citat, deși îndeplinea condițiile prevăzute de lege pentru a moșteni, nu și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală în termenul legal dovedindu-se, astfel, că este străin de succesiune, prin neacceptarea acesteia în termenul legal de opţiune succesorală.
În atare situație, cum în cauză nu s-a făcut dovada acceptării succesiunii de către cei care aveau vocație concretă la succesiunea defunctei F., respectiv succesibilii în viață ai defunctei (G., I. și J.), rezultă că emiterea certificatelor de moștenitor contestate nu produc reclamanților nicio vătămare pentru nesocotirea dispozițiilor art. 797 Cod civil din 1864, astfel încât succesiunea poate fi culeasă de rudele defunctei într-un grad mai îndepărtat.
Se vădește a fi neîntemeiată și susținerea recurenților privind modul de aplicare și interpretare a dispozițiilor înscrise în art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991.
Dispozițiile legale înscrise în art. 13 alin. 1 și 2 din Legea 18/1991 prevăd următoarele: „calitatea de moştenitor se stabileşte pe baza certificatului de moştenitor sau a hotărârii judecătoreşti definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moştenirii. Moştenitorii care nu-şi pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor. Ei sunt consideraţi că au acceptat moştenirea prin cererea pe care o fac comisiei”.
Astfel cum corect s-a reținut și prin decizia recurată, norma specială, derogatorie de la dreptul comun, se referă la repunerea de drept a succesibililor în termenului de acceptare a moștenirii, prin cererea care o fac comisiei, fiind considerați moştenitori acceptanți ai succesiunii cu privire la terenurile care au fost aduse de autorul lor în cooperativa agricolă de producţie şi care fac obiectul reconstituirii în baza Legilor fondului funciar.
Așadar, contrar susținerilor recurenților, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de G., după eliberarea certificatului de moștenitor nr. 64/2004, nu are semnificația acceptării întregii succesiuni, pentru care era necesar a fi exercitat dreptul de opțiune succesorală potrivit dreptului comun, ci a unei acceptări a moștenirii doar pentru cota ce i se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului său și care intră sub incidența legii speciale de reparație.
Cum actele juridice a căror nulitate se solicită nu vizează terenurile din comuna Chiajna, în privința cărora G. a formulat cerere de reconstituire, concluzia instanței de apel se vădește a fi corectă în sensul că acceptarea succesiunii de către moștenitorii în viață a defunctei F. nu putea fi realizată decât în conformitate cu regimul juridic prevăzut de dreptul comun în materie, respectiv cel prevăzut de art. 700 Cod civil din 1864.
În consecință, constatând că susținerile fundamentate pe motivul de recurs înscris în art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ. nu sunt întemeiate, întrucât instanța de apel a efectuat o aplicare și interpretare corectă a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C.proc.civ., a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţi.
Notă: Dispoziţiile Legii nr. 36/1995 au fost avute în vedere astfel cum erau în vigoare la nivelul anului 2005. Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 a fost republicată, succesiv, în M.Of. nr. 732 din 18 octombrie 2011, M.Of. nr. 72 din 4 februarie 2013, M.Of. nr. 444 din 18 iunie 2014 şi M.Of. nr. 237 din 19 martie 2018. În actuala reglementare, dispoziţiile referitoare la procedura succesorală se regăsesc în cuprinsul Secţiunii a 3-a, art. 103 – art.120.
Partajează acest conținut:
