Dispozițiile art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală reglementează posibilitatea ca înregistrările efectuate de părți sau de alte persoane să constituie mijloace de probă atunci când acestea privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-a purtat o parte cu terții, iar persoana care efectuează înregistrarea trebuie să fie parte activă a conversației, nu doar un simplu observator.
Prin încheierea F/CP din ședința de cameră de consiliu din 16 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2/2022/a1, în baza art. 345 C.proc.pen., s-au respins, ca nefondate, cererile și excepțiile formulate de inculpatul A.
În baza art. 346 alin. (2) C.proc.pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/P/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind pe inculpatul A, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzut de art. 193 alin. (2) C.pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C.pen.
S-a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în cauza anterior menționată.
S-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul A, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzut de art. 193 alin. (2) C.pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C pen.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. x/P/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, faptă prevăzută de art. 193 alin. (2) C.pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C.pen.
Sub aspectul situației de fapt, în cuprinsul rechizitoriului s-a reținut, în esență, că, în seara zilei de 01.11.2018, în jurul orei 18:30, în timp ce se aflau în fața imobilului din București, Calea Victoriei nr. x, sector 1, între inculpatul A, avocat în cadrul Baroului București, și persoana vătămată B a avut loc o altercație, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi dintre cei doi. În aceste împrejurări, persoana vătămată a aruncat în mașina inculpatului cu produse alimentare-covrigi, în continuare a apucat cu mâinile și a ținut portiera autoturismului în care se afla susnumitul, adresându-i în tot acest timp injurii, acțiuni care i-au provocat inculpatului o puternică emoție, pe fondul căreia a lovit-o pe persoana vătămată cu un obiect contondent pe care l-a luat din portbagaj (bâtă/picior de masă) în zona capului și a mâinii drepte, în mod repetat, de cel puțin două ori, provocându-i victimei următoarele leziuni traumatice: o plagă la nivelul vertexului paramedian drept, două plăgi contuze fronto-parietal dreapta paramedian, o excoriație la nivelul falangei policelui drept, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale, fără a-i pune victimei viața în primejdie.
După comunicarea rechizitoriului, la data de 21.03.2022, inculpatul A a formulat cereri și excepții cu privire la regularitatea rechizitoriului și nelegalitatea unora dintre probele administrate în cursul urmăririi penale.
Persoana vătămată B, precum și părțile civile Serviciul de Ambulanță București și Spitalul Clinic de Urgență București nu au formulat cereri și excepții.
Prin memoriul depus la dosar inculpatul A a susținut printre altele, că, în cauză, nu este incidentă ipoteza în care legea permite administrarea ca mijloace de probă nenumite a înregistrărilor private efectuate de o persoană participantă în actul de comunicare și că, în condițiile în care înregistrările privesc acte de comunicare verbală realizate într-un spațiu privat, captate în mediul ambiental fără acordul participanților, suntem în prezența unor atingeri ilegitime aduse vieții private de natură să califice înregistrările în discuție drept contrare legii.
Judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a constatat, cu prioritate, că sub aspectul competenței funcționale, materiale și teritoriale de soluționare a cauzei, conform dispozițiilor art. 38 alin. (1) lit. d) și art. 41 alin. (1) lit. a) C.proc.pen., Curtea de Apel București este legal învestită.
În ceea ce privește legalitatea sesizării instanței, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a constatat că în cauză au fost respectate dispozițiile art. 328 C.proc.pen., cu privire la conținutul actului de sesizare. Rechizitoriul se limitează la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și cuprinde în mod corespunzător mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) C.proc.pen., datele privitoare la fapta reținută în sarcina inculpatului și încadrarea juridică a acesteia, probele și mijloacele de probă, cheltuielile judiciare și dispoziția de trimitere în judecată. De asemenea, rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Printre altele, referitor la motivul de critică mai sus menționat, judecătorul de cameră preliminară a constatat că sunt nefondate susținerile inculpatului referitoare la nelegalitatea probelor digitale obținute prin intermediul înregistrărilor depuse la dosarul cauzei de persoana vătămată B.
În cauza de față, s-a reținut că la data de 15.10.2019, persoana vătămată B a expediat pe adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București un email la care era atașat un fișier audio, despre care persoana vătămată a arătat că reprezintă o înregistrare a unei discuții purtate la data de 14.10.2018 cu numitul C, la locul de muncă al acestuia – Bistro x, str. C.A. Rosetti, nr. x, București, precizând că aceasta înregistrare a fost efectuată de el cu telefonul mobil. Această convorbire a fost transcrisă în baza ordonanței de delegare din data de 16.10.2019, fiind atașată la dosarul de urmărire penală.
Persoana vătămată B a susținut, inclusiv în fața judecătorului de cameră preliminară, că înregistrarea a fost efectuată personal, prin intermediul telefonului mobil, că aceasta a vizat propria sa convorbire cu un terț, fiind indicat și locul în care a fost realizată această convorbire. De altfel, inculpatul, căruia i s-a permis efectuarea unei copii a acestei înregistrări, nu a susținut la nici un moment că unul dintre cei doi interlocutori din convorbirea indicată nu ar fi fost persoana vătămată B.
Coroborând susținerile persoanei vătămate referitoare la modalitatea în care a fost efectuată înregistrarea cu faptul că persoana vătămată este unul dintre interlocutori și cu împrejurarea că acesta este cel care a pus la dispoziția organelor judiciare înregistrarea în discuție, rezultă o prezumție simplă că mijlocul de probă este unul admisibil, potrivit dispozițiilor art. 139 alin. (3) C. proc. pen., prezumție ce nu a fost infirmată de inculpat.
Pe cale de consecință, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a apreciat că nu se impune excluderea acestui mijloc de probă, fiabilitatea și relevanța acestuia neputând fi analizate în această etapă procesuală.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat contestație inculpatul A, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu termen de judecată, stabilit aleatoriu, la data de 27 septembrie 2022.
Verificând cauza prin prisma criticilor invocate și prin raportare la dispozițiile art. 347 și art. 4251 Cod procedură penală, Completul de doi judecători de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază contestația formulată de inculpatul A ca fiind nefondată, pentru considerentele ce urmează a fi dezvoltate în continuare.
Conform art.342 C.proc.pen., judecătorul de cameră preliminară examinează, printre altele:
a) legalitatea administrării probelor de către organele de urmărire penală.
În cadrul acestui criteriu, urmează a fi examinată respectarea condițiilor de contradictorialitate și a dreptului la apărare, respectiv incidența cazurilor de nulitate absolută sau relativă, astfel cum sunt reglementate de art. 281 alin.(1) lit. e) și f), art. 282 Cod procedură penală.
Judecătorul de cameră preliminară nu examinează aptitudinea probelor de a conduce la pronunțarea unei hotărâri de condamnare sau lipsa de claritate a probelor ori faptul că actul de acuzare nu menționează probe administrate în cursul urmăririi penale, dar care se află în dosarul trimis instanței. Judecătorul de cameră preliminară nu evaluează pertinența, utilitatea sau concludența probelor, astfel cum este cazul în cadrul cercetării judecătorești. Judecătorul de cameră preliminară se limitează la a constata dacă probele au sau nu caracter legal, dacă au fost administrate în condițiile legii, iar atunci când constată o încălcare a dispozițiilor legate de administrarea probelor evaluează impactul acesteia asupra probatoriului.
Legalitatea administrării probelor de către organele de urmărire penală.
Legalitatea administrării probelor presupune examinarea incidenței cazurilor de nulitate absolută sau relativă reglementate de art. 281 și art. 282 Cod procedură penală, prin coroborarea dispozițiilor alin. (2) și alin. (3) ale art. 102 Cod procedură penală, rezultând că sancțiunea excluderii probelor operează doar prin intermediul sancțiunii nulității.
În cauză, se constată că inculpatul A a invocat nelegalitatea probelor digitale obținute prin intermediul înregistrărilor depuse la dosarul cauzei de persoana vătămată B.
Înalta Curte – Completul de doi judecători de cameră preliminară reține că în procedura de cameră preliminară nu este permisă examinarea probelor sub aspectul temeiniciei, suficiența acestora din perspectiva trimiterii în judecată sau reflectarea acestora în încadrarea juridică dată faptei, aceste aspecte ținând fondul acțiunii penale, adică de faza judecății.
Pe lângă înregistrările efectuate de organele judiciare, dispozițiile legale prevăd că înregistrările efectuate de părți sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții, dar și că orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă, dacă nu sunt interzise de lege [art. 139 alin. (3) Cod procedură penală]. Se observă că legiuitorul a admis posibilitatea ca înregistrările să privească propriile convorbiri sau comunicări pe care le-a purtat o parte cu terții, iar partea care efectuează înregistrarea trebuie să fie parte activă a conversației, nu doar un simplu observator.
În cauza de față, se constată că înregistrarea a fost realizată de persoana vătămată B cu telefonul mobil, a fost transcrisă de organul judiciar și depusă la dosarul de urmărire penală, existând în același timp și suportul optic care a fost pus la dispoziția inculpatului, la cererea acestuia, și, astfel cum a reținut și judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță, inculpatul nu a contestat că unul dintre interlocutori este persoana vătămată. De altfel, și persoana vătămată a confirmat în fața judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță că a efectuat înregistrarea personal.
Conform actelor existente la dosarul de urmărire penală, nu există niciun motiv pentru a se constata nelegalitatea înregistrărilor efectuate de către persoana vătămată, prin criticile invocate, inculpatul A urmărind, de fapt, să supună atenției împrejurarea că a fost pusă în pericol acuratețea și fiabilitatea probei, însă aceste aspecte nu se analizează în procedura camerală în fața judecătorului de cameră preliminară, ci intră în atribuțiile instanței de judecată competente să soluționeze fondul cauzei.
Față de toate aceste considerente, apreciind neîntemeiate criticile formulate, Înalta Curte – Completul de doi judecători de cameră preliminară a respins, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A împotriva încheierii F/CP din ședința de cameră de consiliu din 16 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2/2022/a1.
