Primul volum al operelor diplomatice și de relații internaționale, „Între război și pace”, al reputatului cărturar și diplomat Mircea Malița, va fi lansat pe 27 iunie 2024, ora 12,00 în Aula Magna a Universității Oradea. Evenimentul va avea loc cu participarea familiei Mircea Malița. Vor lua cuvântul : rectorul Universității Oradea Constantin Bungău, decanul Facultății de Istorie, universitarul Gabriel Moisa, și Dan Dungaciu, profesor universitar la Facultatea de Sociologie și Asistenţă Socială a Universităţii din București și Directorul Institutului de Știinţe Politice și Relaţii Internaţionale al Academiei Române (ISPRI). Este coordonatorul Masterului de Studii de Securitate și Analiza Informațiilor al Universității din București.
<Ultima, dar nu cea din urmă lecție a lui Mircea Malița, este cea a patriotismului. Academicianului Malița nu îi plăceau sindrofiile, festivitățile, mai ales cele care îl vizau. Dar le accepta și le recunoaștea, uneori resemnat, importanța și semnificația. Așa cum nu îi plăcea să fie lăudat, să fie în prim plan, nu îi plăcea să vorbească patriotic, bombastic, ritos. Nu îi place excesul în nimic, cu atât mai mult când venea vorba despre patrie.
Dar asta nu îl făcea mai puțin patriot. Iar asta se simte, până la urmă, în toate activitatea sa, diplomatică, științifică sau didactică. De la accentul masiv pe istoria românilor, pe care o citește, într-o formulă diplomatică, trecând prin Pagini din trecutul diplomației românești (1966) sau admirabila Cumințenia pământului. Strategii de supravieţuire în istoria poporului român, la care aș adăuga, cu voia dumneavoastră, și Istoria prin ochii diplomatului, totul palpită de un patriotism vibrant, dar discret, manifestat deseori mai degrabă negativ: critica situației în care a ajuns România și lipsa ei de orizont și perspectivă. În ultimă instanță, această pledoarie critică, această iritare a academicianului tot în numele patriotismului se face.
Vocația aceasta de constructor de instituții, de om al faptei și de patriot explică mult, dacă nu totul, din travaliul celui pe care îl omagiem aici. Iată cum sună ultimul punct din decalogul pe care l-am prezentat la secțiunea anterioră: „Munciţi până când vă dor palmele sau capul. Nimic nu egalează energia de care puteţi da dovadă. Ea e însoţită de tenacitate sau încăpăţânare, dar şi de convingere că se pot face
schimbări în bine. Uneltele voastre devin mai bune în epoca tehnologiei şi ştiţi din ce în ce mai multe lucruri când ştiinţa transformă misterele în proiecte realizabile”, spune a Dan Dungaciu în articolul Între război și pace. Ce ne învață, astăzi, Mircea Malița?:, publicat pe lacris.ro.
Academicianul prof. dr. Mircea Augustin Maliţa a murit în seara de luni, 21 mai 2018, la vârsta de 91 de ani, la Spitalul Clinic Fundeni din Capitală, unde era internat.Academicianul Mircea Maliţa s-a născut la 20 februarie 1927, la Oradea, într-o familie creştin ortodoxă. A parcurs studiile liceale la Oradea, Făgăraş, Beiuş şi Bucureşti, în perioada 1937-1945. În Bucureşti, şi-a continuat studiile universitare la Facultatea de Ştiinţe – Secţia Matematică şi Facultatea de Filosofie (1945-1949), „două domenii care l-au sădit din punct de vedere al caracterului şi din punct de vedere al perspectivei viitorului”. În 1972 şi-a susţinut teza de doctorat intitulată „Modele matematice pentru negocieri”.
Cariera domniei sale de profesor, diplomat şi eseist a fost construită prin paşi mărunţi, dar siguri. Printre primii paşi se numără: student participant în delegaţia Conferinţei Păcii de la Paris, condusă de Mihail Sadoveanu în 1949; secretar în Comitetul Păcii, preşedinte Mihail Sadoveanu între 1952-1953; director al Bibliotecii Academiei Române în perioada 1950-1956.
Mircea Maliţa a fost: consilier al primei Misiuni permanente a României pe lângă ONU între 1956-1961; director al Direcţiei culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe între 1960-1962; ministru adjunct în Ministerul Afacerilor Externe între 1962-1969; ministru al învăţământului între 1970-1972; consilier pentru probleme externe şi ministru de stat, membru al consiliilor pregătitoare ale conferinţelor mondiale ale ONU pentru populaţie, ştiinţă şi tehnologie, pentru dezvoltare, între 1974-1979; ambasador în Elveţia şi la ONU (Geneva) între 1980 – 1982 şi ambasador în SUA între 1982-1984.
A susţinut cursuri de relaţii internaţionale la Universitatea din Oradea între 1990-2000; cursuri şi reuniuni internaţionale la Praga, Moscova, Londra şi New York în 1991; cursuri la Academia de Studii Economice şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative între 2000-2008.
Mircea Maliţa a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1974, iar în 1994 a fost ales membru titular. A fost preşedinte fondator al Fundaţiei Universitare a Mării Negre; membru fondator al Centrului European de Cultură din Bucureşti; membru de onoare în cadrul Clubului de la Roma; membru al Academiei Mondiale de Arte şi Ştiinţe; membru al Academiei Internaţionale de Perspectivă Socială; membru al Federaţiei Mondiale a Studiului Viitorului; membru al Academiei Internaţionale ‘Leonardo da Vinci’ din Roma; membru al centrului de studii al Organizaţiei internaţionale din Geneva.
Într-un interviu acordat în 2013 revistei historia.ro, Mircea Malița a vorbit despre o parte din întâlnirile providenâiale de care a avut parte. Una e aceea cu Pablo Picasso, pe care la întâlnit la Paris unde participa alături de Mihai Sadoveanu la Conferinţa Mondială a Păcii.
<Privesc înapoi cu durere un anumit fapt. El semna unui lung şir de admiratori, în Salle Pleyel, la Paris, unde se ţinea Conferinţa Mondială a Păcii, în 1949. Desena rapid un porumbel pe un carton. Am fost atât de uluit când am fost aproape de el, atât de fascinat, încât am uitat să trec să-mi iau porumbelul. Era un bătrânel bine dispus, fericit pentru că i se născuse un copil>, a povestit academicianul orădean. Mircea Malița a fost întrebat despre Lucian Blaga, despre care afirma că l-a cunoscut: <Destul de bine. L-am cunoscut la Cluj. Sigur că era o situaţie jenantă pentru mine ca eu, un tânăr director, să inspectez un mare geniu al ţării, pentru că aşa-l consideram. Era foarte tăcut şi, în general, era lăsat în pace de toată lumea. Eu trebuia să fac această vizită, pentru că era filiala noastră. După ce am schimbat câteva cuvinte acolo, ne-am întâlnit la masă, întâmplător. Ne-am dus la acelaşi restaurant foarte modest cu mâncare pentru oamenii care suferă de stomac. Acolo mi-a povestit câteva lucruri mai personale>.
