CJUE a statuat în cauza C‑352/22 prin Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 18 iunie că un resortisant al unei țări terțe nu poate fi extrădat de un stat membru în țara sa de
origine atunci când i s-a recunoscut statutul de refugiat într-un alt stat membru. Autoritatea sesizată cu cererea de extrădare trebuie să contacteze autoritatea care a acordat acest statut. Atât timp cât aceasta din urmă nu l-a revocat sau retras, persoana interesată nu poate fi extrădată.
Turcia a solicitat Germaniei să extrădeze un resortisant turc de origine kurdă bănuit de comiterea unui omor.
Instanța germană care trebuie să se pronunțe cu privire la această cerere ridică problema dacă faptul că persoanei interesate i s-a recunoscut statutul de refugiat în Italia în anul 2010, pentru motivul că era expusă unui risc de persecuție politică din partea autorităților turce din cauza susținerii acordate Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), se opune extrădării.
Întrucât această problemă intră sub incidența sistemului european de azil, precum și a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, instanța germană a sesizat Curtea de Justiție cu privire la acest aspect. Curtea răspunde că acordarea statutului de refugiat în Italia se opune extrădării persoanei interesate în țara sa de origine din care a fugit. Atât timp cât autoritățile italiene nu au revocat sau retras acest statut, extrădarea trebuie refuzată.
Astfel, o asemenea extrădare ar echivala, în realitate, cu încetarea statutului menționat. Autoritatea germană competentă trebuie, în conformitate cu principiul cooperării loiale, să contacteze autoritatea italiană care a acordat statutul de refugiat.
În cazul în care autoritatea italiană revocă sau retrage statutul de refugiat în urma acestei contactări, mai trebuie ca autoritatea germană să ajungă ea însăși la concluzia că persoana interesată nu are sau nu mai are calitatea de refugiat. În plus, ea trebuie să se asigure că nu există niciun risc serios ca, în cazul extrădării, persoana interesată să fie supusă în Turcia pedepsei cu moartea, torturii sau altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante.
„Articolul 21 alineatul (1) din Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate coroborat cu articolul 18 și cu articolul 19 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că atunci când un resortisant al unei țări terțe care a obținut statutul de refugiat într‑un stat membru face obiectul, într‑un alt stat membru, pe teritoriul căruia are reședința, al unei cereri de extrădare provenite din statul său terț de origine, statul membru solicitat nu poate autoriza extrădarea fără să fi inițiat un schimb de informații cu autoritatea care a acordat acest statut persoanei reclamate și în lipsa revocării statutului menționat de către această autoritate.„
Partajează acest conținut:
