Hotărârea pronunțată asupra contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C.proc.pen. poate fi atacată doar atunci când se solicită lămurirea unei sentințe pronunțată în primă instanță, aceasta fiind definitivă în ipoteza în care vizează clarificarea unor dispoziții dintr-o decizie pronunțată în apel sau recurs în casație.
Prin decizia penală nr. x/A din 24 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I penală, în dosarul nr. x/2/2022, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală, cu privire la dispozitivul deciziei penale nr. x/A din 21 martie 2022 a Curții de Apel București, Secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/3/2020* (79/2022).
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
În data de 24 martie 2022, pe rolul Curții de Apel București, Secția I penală, a fost înregistrată contestația împotriva executării deciziei penale nr. x/A din 21 martie 2022 a aceleiași instanțe, pronunțată în dosarul nr. x/3/2020* (x/2022), formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală.
În motivare, s-a arătat că, prin decizia penală nr. x/A din 21 martie 2022 a Curții de Apel București, Secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/3/2020* (x/2022), s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Ministerul Public împotriva sentinței penale nr. x din 06 decembrie 2021 a Tribunalului București – Secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/3/2020* și, în temeiul art. 424 alin. (3) C.proc.pen., s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la data de 12 august 2019 la zi, însă s-a omis să se facă aplicarea dispozițiilor art. 420 alin. (11) C.proc.pen. raportat la art. 399 alin. (1) C.proc.pen., potrivit cărora instanța are obligația ca, prin hotărâre, să se pronunțe asupra menținerii, revocării, înlocuirii ori încetării de drept a măsurii preventive.
S-a mai arătat că, la 23 martie 2022, întrucât dosarul de urmărire penală nu a fost restituit nici către parchetul emitent, nici către Tribunalul București, s-a formulat o solicitare de verificare a măsurii arestării preventive, care a fost respinsă prin rezoluție, cu motivarea că instanța de apel s-a desesizat, iar competența de verificare a măsurii preventive revine instanței de fond, respectiv Tribunalului București.
Tot la data de 23 martie 2022, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale și de înlăturare a omisiunii vădite, invocând, din nou, omisiunea instanței de apel de a verifica măsura preventivă. În considerentele încheierii prin care s-au respins aceste cereri, instanța de apel a arătat că s-a pronunțat în cauză și a motivat soluția în termenele procedurale, înainte de încetarea de drept a măsurii preventive, care avea loc pe data de 28 martie 2022, cu respectarea dispozițiilor art. 235 alin. (1) C.proc.pen., pentru ipoteza în care Ministerul Public formula propunere de prelungire a măsurii arestului preventiv.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, contrar celor reținute de instanța de apel, a apreciat că nu se putea formula o nouă propunere de prelungire a măsurii arestării preventive, în condițiile în care din durata maximă de 180 zile, prevăzută de art. 236 alin. (4) C.proc.pen., mai rămăsese doar un interval de 4 zile.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C.proc.pen.
În susținerea contestației, au fost depuse, în fotocopie, adresa din data de 23 martie 2022 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală, în dosarul nr. 902/III-2/2021, cu răspunsul olograf al președintelui de complet, precum și un extras din condica de corespondență din 23 martie 2022.
Analizând actele dosarului, Curtea de Apel București a constatat că nu este fondată contestația la executare.
S-a reținut că, prin încheierea de ședință din data de 28 ianuarie 2022 a Curții de Apel București, Secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/3/2020*/a7, instanța de apel a dispus menținerea stării de arest preventiv față de intimatul inculpat A, iar ulterior, prin decizia penală nr. x/A din 21 martie 2022 a aceleiași instanțe, pronunțată în dosarul nr. x/3/2020* (79/2022), s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Ministerul Public împotriva sentinței penale nr. x din 06 decembrie 2021 a Tribunalului București, Secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/3/2020* (prin care a fost respins acordul de recunoaștere a vinovăției) și, în temeiul art. 424 alin. (3) C.proc.pen., s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la data de 12 august 2019 la zi, constatându-se, în temeiul art. 275 alin. (3) C.proc.pen., că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.
Ministerul Public a susținut că dispozitivul deciziei penale nr. x/A din 21 martie 2022 a Curții de Apel București, Secția I penală, conține o nelămurire, în sensul că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra măsurii preventive. Nelămurirea presupune existența de dispoziții contradictorii sau confuze, care fac imposibilă punerea în executare a unei hotărâri judecătorești, or, omisiunea invocată nu poate să constituie o nelămurire, ci, pur și simplu, o omisiune.
Instanța a reținut că, așa cum s-a mai arătat prin încheierea de ședință din data de 23 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/3/2020* (x/2022), prin care au fost respinse, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare a erorii materiale și, ca inadmisibilă, cererea de înlăturare a omisiunii vădite, formulate de Ministerul Public cu privire la aceeași decizie penală, instanța de apel s-a pronunțat și a motivat soluția în termenele procedurale, atât înainte de încetarea de drept a măsurii preventive, care avea loc pe data de 28 martie 2022, cât și cu respectarea dispozițiilor art. 235 alin. (1) C.proc.pen., pentru ipoteza în care Ministerul Public formula propunere de prelungire a măsurii arestului preventiv. S-a mai reținut că, deși nu poate fi examinată pe calea contestației la executare, susținerea Ministerului Public cu privire la obligația instanței de apel de a se pronunța prin decizia penală asupra stării de arest preventiv nu are niciun temei legal. Dispozițiile art. 420 alin. (11) C.proc.pen., care au fost invocate, se referă la procedura de judecare a apelului, și nu la conținutul obligatoriu al dispozitivului.
Prin urmare, s-a constatat că instanța de apel s-a dezînvestit în data de 21 martie 2022, în timp ce arestul preventiv înceta de drept pe data de 28 martie 2022, iar chestiunile pur administrative ulterioare, de restituire a dosarului la parchetul competent, exced obligațiilor de judecată și nu justifică forțarea unor instituții pentru a acoperi eventuale deficiențe de natură administrativă.
Împotriva acestei hotărâri, la 25 martie 2022, a declarat contestație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală, fără a fi depuse motivele căii de atac.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală la data de 28 martie 2022, sub nr. x/2/2022, fiind repartizat aleatoriu, în sistem informatizat, Completului nr. 7 pentru termenul de judecată din 03 mai 2022.
Prin rezoluția din 28 martie 2022, președintele Completului nr. 7 a preschimbat termenul de judecată din 03 mai 2022 la 28 martie 2022, ora 18,00, cu citarea intimatului și asigurarea apărării.
La acest termen, Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, admisibilitatea căii de atac formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală, ocazie cu care reprezentantul Ministerului Public a susținut că este admisibilă contestația declarată, în timp ce apărătorul desemnat din oficiu pentru intimat a formulat concluzii în sens contrar.
Examinând calea de atac promovată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală, prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 598 alin. (1) C.proc.pen., împotriva executării hotărârii penale se poate face contestație, printre altele, când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare (lit. c), competentă să dea o rezolvare contestației la executare fiind în acest caz, potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege, instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Totodată, teza finală a art. 598 alin. (2) C.proc.pen. prevede că, în cazul în care nelămurirea privește o dispoziție pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Așadar, instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, în înțelesul art. 598 alin. (2) C.proc.pen., poate fi prima instanță de judecată, dacă nelămurirea vizează o sentință, sau, după caz, instanța de apel ori de recurs în casație, când aspectul ce se urmărește a fi clarificat face parte din dispozitivul unei decizii.
Pe de altă parte, reglementând procedura la instanța de executare, art. 597 C.proc.pen. stabilește, în alin. (1) și (6), că, în materia executării pedepsei, competența aparține fie instanței de executare (care, potrivit art. 553 alin. (1) C.proc.pen., este prima instanță de judecată), fie instanței în a cărei circumscripție se află locul de executare, pentru ca, în alin. (7), să se menționeze că hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării pedepsei pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară în termen de 3 zile de la comunicare.
Din interpretarea coroborată a acestor prevederi, rezultă că hotărârea pronunțată asupra contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C.proc.pen. poate fi atacată doar atunci când se solicită lămurirea unei sentințe date în primă instanță și este definitivă în ipoteza în care vizează clarificarea unor dispoziții dintr-o decizie dată în apel sau recurs în casație.
Raportând aceste considerente la contestația formulată în cauză, Înalta Curte constată că, în fața Curții de Apel București, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală, a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C.proc.pen., lămurirea deciziei penale nr. x/A din 21 martie 2022 dată de aceeași instanță, prin care a fost respins apelul declarat de Ministerul Public împotriva sentinței penale nr. x din 06 decembrie 2021 a Tribunalului București, Secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/3/2020*, decizie ce este definitivă de la data pronunțării acesteia, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 551 pct. 4 C.proc.pen. Ca atare, și hotărârea pronunțată, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C.proc.pen., de instanța de apel asupra contestației la executare formulată de parchet este definitivă, neputând fi atacată în temeiul dispozițiilor procedurale invocate de Ministerul Public.
De asemenea, se constată că, în conformitate cu prevederile art. 4251 alin. (1) C.proc.pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres. Or, potrivit art. 597 alin. (7) C.proc.pen., pot fi atacate cu contestație numai hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării pedepsei, ipoteză care, așa cum s-a arătat anterior, nu se regăsește în speță.
În aceste condiții, raportat la dispozițiile textelor de lege anterior menționate, se constată că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală, a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive (pronunțată într-o contestația la executare ce a vizat o altă hotărâre definitivă), învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acesteia, deși nu întrunește cerințele legale.
Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căilor de atac și împotriva hotărârilor definitive pronunțate în contestație la executare, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile … pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. În consecință, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C.proc.pen., a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală, împotriva deciziei nr. x/A din 24 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I penală, în dosarul nr. x/2/2022.
Partajează acest conținut:
