În urma ședinței din 27 noiembrie prin Decizia nr. 22 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
ÎCCJ a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 223 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală referitoare la
(1) Măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza, în cursul judecăţii, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune şi există una dintre următoarele situaţii: (d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni, în situaţia în care faţă de inculpat este pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni pentru care este cercetat în stare de libertate (primul dosar), iar ulterior, există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune (al doilea dosar) sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni, măsura arestării preventive în baza art. 223 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală se poate dispune doar în primul dosar.
Decizia este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.
Partajează acest conținut:
