„Nu ne îngăduia sufletul să recunoaștem ceea ce vedem, cum ieșeau flăcări pe coș și mirosul de carne arsă… În afară de o tinereţe zbuciumată, de tragedia şi trauma deportării prin care am trecut, am avut o viaţă fericită…Viitorul meu soţ a reuşit să îmi trezească, din nou, interesul pentru viaţă şi pentru carte. El m-a sfătuit să fac ce îmi place. Așa am hotărât să dau admitere la Istoria Artelor şi la Etnografie”, povestea Tereza Mozes.
Soțul său, dr. Carol Mozes, a fost fondatorul Liceului Sanitar din Oradea.
A trecut prin ghetoul din Oradea, prin lagărele Auschwitz-Birkenau, Kaiserwald, Riga şi Stutthof, Dörbek, un lagăr din nordul Poloniei. A avut puterea să reia viața de la capăt după reîntoarcerea din Infern. A pus experienle trăite în „Evreii din Oradea” și „Decalog însângerat”, în care autoarea descrie întâmplările prin care a trecut în ghetoul din Oradea, dar şi în lagărele naziste în care a stat închisă mai mulţi ani.
„Baruch Dayan HaEmet” este formula de binecuvântare evreiască, a morților, și înseamnă „binecuvântat este adevăratul judecător”… „Baruch Dayan HaEmet”, Tereza Mozes! E maniera în care își iau rămas bun de la cea care i-a onorat să facă parte din familial lor , membrii Asociației Tikvah.
Mărturia doamnei Mozes din Infern e sintetizată aici:
https://www.facebook.com/watch/?v=1253366671729470
Donații pentru Muzeu
Doamna Mozes s-a implicat activ în viața orașului Oradea. A avut o contribuție majoră la înființarea Secției de Etnografie a MTC, iar unul dintre ultimele sale gesturi de mare generozitate față de orașul în care a suferit, dar în care, după propria mărturisire, a cunoscut și fericirea, a fost că donat o parte din imensa bibliotecă de etnografie și artă Muzeului Țării Crișurilor, iar o altă parte, de medicină în principal, Bibliotecii Județene.
Tereza Mózes a donat pentru Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea 285 obiecte între care cărţi, documente, fotografii, uniforma care a purtat-o când a fost eliberată de Armata Rusă şi regulamentul ghetoului din Oradea.
Originară din Şimleu Silvaniei, Tereza Mózes s-a născut în familia lui Ignác Klärmann şi Mária (Szmuk), având trei surori, Ibi, Magda, Erzsi, şi un frate, David (Duci). În 1928, familia Klärmann s-a mutat la Oradea, micuţa Tereza având pe atunci 9 ani. Aici, a urmat cursurile Gimnaziului de Fete Evreiesc, apoi Liceul „Oltea Doamna”.
A fost martora schimbărilor petrecute la nivelul oraşului între anii 1928-1944, transformări politice şi sociale, în urma cărora dintr-un oraş primitor, Oradea s-a transformat treptat într-un oraş ostil evreilor. A fost închisă în ghetoul din Oradea, iar mai apoi dusă pe rând în lagărele Auschwitz-Birkenau, în cele din Kaiserwald, Riga şi Stutthof. A fost închisă şi la Dörbek, un lagăr din nordul Poloniei.
La Oradea, procedurile de închidere a evreilor în ghetou au demarat în dimineața zilei de 3 mai 1944 și au fost finalazate după 5 zile. Ghetoul Mare situat pe malul stâng al Crişului, între actualele străzi Avram Iancu, gen. Traian Moşoiu, Piaţa 1 Decembrie, în sud strada Crinului, urmată de strada Mihail Kogălniceanu, şirul de case de pe partea de est a Pieţei Independenţei şi, în cele din urmă, cercul era închis de strada Sucevei7. Ghetoul Mare avea o întindere de 130 iugăre, adică a cincisprezecea parte din teritoriul de 2.000 de iugăre al oraşului. În numai 5 zile, pe această suprafaţă a fost înghesuită aproape o treime din populaţia oraşului, care număra în acel moment 90.000 de locuitori. Nu au fost lăsați pe dinafară veteranii de război, infirmii, alienații mintal şi cei din Spitalul TBC, inclusiv pacienţii proaspăt operaţi. În acest perimetru, densitatea era atât de mare încât 15-16 evrei împărţeau o singură cameră.
Tereza Mozes a murit, joi, la vârsta de 103 ani, în Israel.
