Tribunalele Bihor și Satu Mare, dar și Curtea de Apel Oradea, și-au exprimat opiniile în cea ce privește o sesizare prealabilă prin care se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) să stabilească dacă organul de urmărire penală care a întocmit procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante poate efectua în continuare acte de urmărire penală. Instanța sătmăreană, cea care a și sesizat ÎCCJ, a considerat în situația în care agentul de poliție constatator deține și calitatea de organ de poliție judiciară nu devine incidentă vreo incompatibilitate procesuală între calitatea de agent constatator și cea de organ de urmărire penală.
Tribunalul Bihor a venit cu două opinii, într-una dintre acestea arătând că organul de urmărire penală care a întocmit procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante nu poate efectua în continuare acte de urmărire penală ulterior audierii în calitate de martor, sancțiunea fiind nulitatea absolută. Chiar dacă susține această opinie, Curtea de Apel Oradea consideră că eventualele acte întocmite într-o astfel de situație ar fi lovite de nulitate relativă.
Conținutul sesizării prealabile formulate de Tribunalul Satu Mare:
Interpretarea dispozițiilor art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) și art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, în sensul de a se stabili dacă organul de urmărire penală care a întocmit procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante poate efectua în continuare acte de urmărire penală; care este sancțiunea procesuală aplicabilă în cazul în care ulterior este audiat în calitate de martor în aceeași cauză, respectiv nulitatea absolută a actelor de urmărire penală efectuate, ca urmare a încălcării normelor de competență, în acord cu dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală și Decizia Curții Constituționale a României nr. 302/2017, sau nulitatea relativă conform art. 282 din Codul de procedură penală, prin constatarea existenței unui caz de incompatibilitate ce decurge din calitatea de martor la săvârșirea infracțiunii a organului de constatare.
Mai multe instanțe au susținut că, în interpretarea dispozițiilor art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) și art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, organul de urmărire penală care a întocmit procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante poate efectua în continuare acte de urmărire penală, fiind ulterior audiat în calitate de martor.
În situația în care organul de urmărire penală care a întocmit procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante a fost audiat ulterior în calitate de martor în aceeași cauză, s-au exprimat două opinii:
- în opinia majoritară s-a susținut că în ipoteza enunțată nu operează niciun caz de nulitate, absolută sau relativă;
- opinia minoritară a fost în sensul că în această ipoteză s-ar putea pune în discuție o eventuală nulitate relativă a actelor de urmărire penală efectuate, conform art. 282 din Codul de procedură penală, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru constatarea intervenirii respectivei nulități.
Tribunalul Satu Mare, Secția penală a opinat că în situația în care agentul de poliție constatator deține și calitatea de organ de poliție judiciară nu devine incidentă vreo incompatibilitate procesuală între calitatea de agent constatator și cea de organ de urmărire penală, câtă vreme dispozițiile legale nu prevăd în mod expres vreo interdicție între calitatea de organ de cercetare, în baza căreia agentul întocmește actele de constatare a infracțiunii (de exemplu, contrabandă, deținere de droguri, infracțiuni silvice etc.), și calitatea de organ de urmărire penală, în baza căreia dispune începerea urmăririi penale in rem, iar ulterior efectuează alte acte de urmărire penală în raport cu specificul investigației.
Tribunalul Bihor a exprimat două opinii cu privire la problema de drept în discuție:
– într-o primă opinie s-a arătat că organul de cercetare penală care a întocmit procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante poate efectua în continuare acte de urmărire. În situația în care acesta dobândește la un anumit moment procesual calitatea de martor (calitate ce poate fi atribuită de organul judiciar care instrumentează cauza, din oficiu sau la cererea părții interesate), acesta poate fi audiat în această calitate.
– în cea de a doua opinie exprimată s-a arătat că organul de urmărire penală care a întocmit procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante nu poate efectua în continuare acte de urmărire penală ulterior audierii în calitate de martor, sancțiunea fiind nulitatea absolută, în acord cu dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală și cu Decizia Curții Constituționale a României nr. 302/2017.
Alte instanțe, printre care Curtea de Apel Oradea, au opinat că în situația în care organul de cercetare penală, care a fost prezent la constatarea infracțiunii, dobândește calitatea de martor, devine incompatibil să efectueze alte acte de urmărire penală, fiind incident cazul expres de incompatibilitate prevăzut la art. 65 din Codul de procedură penală raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, iar eventualele acte întocmite ar fi lovite de nulitate relativă, nefiind incident cazul de nulitate absolută raportat la nerespectarea dispozițiilor legale privind necompetența materială sau funcțională a organului de urmărire penală.
Decizia ÎCCJ
Potrivit Deciziei 83 din 8 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 170 din 21 februarie 2022, judecătorul raportor a apreciat că organul de urmărire penală care a întocmit procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante poate efectua în continuare acte de urmărire penală.
Înalta Curte a observat că din modul de formulare a întrebării, precum și din argumentele prezentate în susținerea propriului punct de vedere rezultă că instanța de trimitere are o dezlegare neîndoielnică a problemei de drept. În acest context se constată că instanța de trimitere a urmărit de la Înalta Curte de Casație și Justiție o confirmare a soluției ce se prefigurează în cauza cu care a fost învestită, și nu o dezlegare a unei probleme de drept ce impune apelarea la mecanismul de asigurare a unei practici judiciare unitare, prin pronunțarea unei hotărâri prealabile.
”Se constată așadar că problema de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept, deoarece nu există o reală neclaritate, lecturarea normelor juridice incidente fiind suficientă pentru a înțelege voința legiuitorului, fără a fi necesară o dezlegare din partea instanței supreme în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile”, a explicat Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală al ÎCCJ.
Ca atare, Curtea Supremă a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Satu Mare.
DOCUMENT – Decizia 83/8 decembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală:
