Curtea Constituțională a României (CCR) a explicat, într-o decizie motivată publicată pe pagina sa de internet, care au fost argumentele pentru care a acceptat o excepție de neconstituționalitate referitoare la interdicția avocatului, martor într-o cauză, de a reprezenta o parte sau subiectul procesual activ din acel dosar. Instanța de contencios administrativ a stabilit că această prevedere nu se aplică avocaților care s-au prevalat de dreptul de a refuza să dea declarații în calitate de martor.
Comunicatul CCR referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.88 alin.(2) lit.b) din Codul de procedură penală
În ședința din data de 19 octombrie 2021, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.88 alin.(2) lit.b) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nu se referă la persoanele care s-au prevalat de dreptul de a refuza să dea declarații în calitate de martor, în temeiul art.117 alin.(1) lit.a) și b) din Codul de procedură penală.
Textele de lege invocate:
– Art.88 alin.(2) lit.b) din Codul de procedură penală: Nu poate fi avocat al unei părţi sau al unui subiect procesual principal: (b) martorul citat în cauză.
– Art. 117 alin.(1) lit.a) și b) din Codul de procedură penală: Persoanele care au dreptul de a refuza să dea declaraţii în calitate de martor:
(1) Au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor următoarele persoane:
a) soţul, ascendenţii şi descendenţii în linie directă, precum şi fraţii şi surorile suspectului sau inculpatului;
b) persoanele care au avut calitatea de soţ al suspectului sau al inculpatului.
Argumentele CCR | Extrase din Decizia 637/19 octombrie 2021
Curtea reține instituirea, prin normele criticate, a unei incompatibilități între două calități procesuale, respectiv cea de avocat și cea de martor, de principiu, calitatea de martor având întâietate, obligaţia de a depune mărturie constituind o obligaţie civică în raport cu interesul public de a se exercita în mod eficient acţiunea penală.
Cu toate acestea, Curtea constată că exercitarea dreptului oricărei persoane de a beneficia de asistența juridică a unui avocat ales – garanție a dreptului fundamental la apărare – constituie, în mod firesc, o manifestare privată, pe care, de principiu, legea procesual penală o poate condiționa de respectarea unor obiective de interes public, cum este asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal. În mod particular, există însă și situații în care această manifestare/opțiune nu mai produce consecințe în sfera obligației organelor judiciare „de a asigura, pe bază de probe aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului” [art.5 alin.(1) din Codul de procedură penală]. Legea procesual penală în vigoare normează o astfel de ipoteză la art.117 atunci când stabilește persoanele care au dreptul de a refuza să dea declaraţii în calitate de martor.
În materia audierii martorilor, art.117 din Codul de procedură penală, având denumirea marginală „Persoanele care au dreptul de a refuza să dea declaraţii în calitate de martor”, instituie o situaţie de excepţie de la regula generală prevăzută la art.114 alin.(1) din același act normativ, conform căreia orice persoană care deţine cunoştinţe pertinente obiectului probaţiunii are capacitatea şi obligaţia de a da declaraţii în calitate de martor. Norma procesual penală precitată reglementează un drept de refuz al audierii prin enumerarea, în mod limitativ, a anumitor categorii de persoane care pot refuza să declare în calitate de martor, printre care soţul, ascendenţii şi descendenţii în linie directă, precum şi fraţii şi surorile suspectului sau inculpatului, respectiv persoanele care au avut calitatea de soţ al suspectului sau al inculpatului. La acestea, ca urmare a publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr.562 din 19 septembrie 2017, se adaugă şi persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi în cazul în care conviețuiesc ori nu mai conviețuiesc cu suspectul sau inculpatul. Asemenea martori sunt eliberaţi de dilema morală de a alege între o mărturie adevărată, care ar putea periclita relaţia lor cu suspectul/inculpatul, şi o mărturie falsă, care ar proteja această relaţie, cu riscul condamnării pentru mărturie mincinoasă.
Curtea observă, totodată, că, prin Decizia nr.126 din 3 martie 2016, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.88 alin.(2) lit.d) din Codul de procedură penală, reținând că, în aceeași cauză în care autorul excepției are calitatea de inculpat, avocatul său are calitatea de parte, respectiv inculpat, pentru săvârșirea unei infracțiuni care are o strânsă legătură cu infracțiunile săvârșite de autor. De asemenea, instanța de control constituțional a reținut că partea/subiectul procesual principal al cărei/cărui avocat se află în ipoteza reglementată de art.88 alin.(2) lit.d) din Codul de procedură penală are libertatea de a-și angaja un alt apărător, iar, în situația în care nu își alege un alt avocat, fie apărătorul aflat în starea de incompatibilitate prevăzută de norma procesual penală criticată își poate asigura substituirea, în condițiile legii speciale, fie organul judiciar va lua măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu.
În jurisprudența sa, (…) instanța de control constituțional a subliniat caracterul de protecție al incompatibilității reglementate la art.88 alin.(2) lit.b) din Codul de procedură penală, din perspectiva exercitării cu obiectivitate a mandatului avocațial, în vederea respectării dreptului la apărare al părților sau al unui alt subiect procesual principal. Or, Curtea constată că, în măsura în care „martorul (s.n. avocat) citat în cauză” este o persoană care s-a prevalat de dreptul de a refuza să dea declaraţii în această calitate, în temeiul art.117 alin.(1) lit.a) și b) din Codul de procedură penală, raționamentul dezvoltat în Decizia nr.136 din 10 martie 2016, precitată, nu mai subzistă, așa încât Curtea constată că norma criticată respectă dreptul fundamental la apărare în măsura în care nu se referă
la această din urmă categorie de persoane.
Prin raportare la exigenţele art.21 alin.(3) coroborat cu art.24 alin.(1) din Constituţie, Curtea constată că dispoziţiile art.88 alin.(2) lit.b) din Codul de procedură penală, care reglementează ordinea de preferință în cazul în care o persoană întrunește, în cauza penală, două calități procesuale, cea de martor și
cea de avocat, instituie – în ipoteza în care martorul (avocat) citat în cauză este o persoană care s-a prevalat de dreptul de a refuza să dea declaraţii în această calitate în temeiul art.117 alin.(1) lit.a) și b) din Codul de procedură penală – o limitare nelegală a exercitării dreptului la apărare al părților sau al unui subiect procesual principal.
DOCUMENT – Decizia nr.637 din 19 octombrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.88 alin.(2) lit.b) și ale art.346 alin.(3) lit.b) din Codul de procedură penală:
Partajează acest conținut:
