Decizia nr. 50/2020, publicată în M. Of. nr. 665 din 27 iulie 2020
Soluţia: Admite sesizarea formulată de Tribunalul Timiş – Secţia I civilă, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că: În situaţia în care persoana împotriva căreia s-a emis ordinul de protecţie nu este implicată într-un dosar penal, pentru a se dispune revocarea ordinului nu trebuie întocmită de către serviciul de probaţiune o evaluare a riscului de recidivă, conform art. 34 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 217/2003. În acest caz, instanţa va efectua o evaluare proprie a existenţei unui risc real pentru victima violenţei domestice sau pentru familia acesteia din partea persoanei împotriva căreia s-a emis ordinul de protecţie.
Considerente:
[…] 60. Problema de drept pe care o are de rezolvat instanţa de judecată rezultă din modificarea dispoziţiilor legale incidente în cauză şi necorelarea lor cu alte acte normative, astfel încât interpretarea dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 relevă potenţialul de a genera practică neunitară, chestiune care transpare din hotărârile trimise de instanţele din ţară, dar şi din opiniile divergente exprimate de acestea.
61. Litigiul ce face obiectul judecăţii în faţa instanţei de fond vizează revocarea unui ordin de protecţie emis împotriva reclamantului, care apreciază că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru revocarea măsurii luate împotriva sa. Dispoziţiile de drept incidente în cauză sunt cele ale art. 34 din Legea nr. 217/2003, iar instanţa trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de actul normativ arătat pentru a revoca ordinul de protecţie.
62. Problema de drept ce face obiectul sesizării îşi are originea, pe de o parte, în faptul că una dintre cele trei condiţii prevăzute de lege, în forma sa actuală, nu mai poate fi îndeplinită, iar pe de altă parte, instanţa trebuie să aprecieze dacă se impune evaluarea riscului de recidivă şi pentru reclamantul care nu este implicat într-un proces penal.
63. Pentru a lămuri chestiunea de drept este necesar a se prezenta configuraţia succesivă a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 217/2003, atât în forma sa iniţială, cât şi după modificarea intervenită prin Legea nr. 174/2018, corelarea textului menţionat cu dispoziţiile Legii nr. 252/2013, principiile de drept aplicabile în cauză, aşa cum rezultă acestea din dreptul intern, dar şi din legislaţia internaţională şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
64. Potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 217/2003, în forma sa republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012: „c) dacă există indicii temeinice că agresorul nu mai prezintă un real pericol pentru victima violenţei sau pentru familia acesteia.”
65. După apariţia Legii nr. 174/2018, care a modificat Legea nr. 217/2003, textul prevede următoarele: „c) dacă există o evaluare a riscului de recidivă realizată potrivit competenţelor de către un serviciu de probaţiune, care indică un grad de risc suficient de scăzut şi faptul că agresorul nu mai prezintă un real pericol pentru victima violenţei domestice sau pentru familia acesteia, astfel cum este definită potrivit prevederilor art. 5.”
66. Această modificare a textului este necorelată cu dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 252/2013, în sensul că serviciul de probaţiune poate efectua o evaluare a riscului de recidivă numai dacă persoana în cauză are calitatea de inculpat într-o cauză penală sau se află în executarea unei condamnări sau a unei alte măsuri prevăzute de lege. Cu alte cuvinte, serviciul de probaţiune nu are competenţa legală de a efectua o evaluare a riscului dacă persoana împotriva căreia s-a emis un ordin de protecţie nu este implicată într-o cauză penală sau nu se află în executarea unei sancţiuni penale.
67. Aşa fiind, instanţele s-au confruntat cu problema de a stabili care sunt condiţiile ce trebuie verificate în temeiul dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 217/2003 pentru revocarea unui ordin de protecţie, de vreme ce este evident că serviciul de probaţiune nu va efectua o evaluare a riscului în afara existenţei unui proces penal.
68. Statul român funcţionează cu respectarea principiilor legalităţii şi al separaţiei puterilor în stat, pentru fiecare funcţiune a sa existând instituţii şi organisme înfiinţate potrivit legii. Acestea pun în aplicare, în virtutea normelor ce le guvernează activitatea şi scopului prevăzut de lege, mecanismele necesare funcţionării societăţii în ansamblul său, conform principiilor statuate în Constituţie [art. 1 alin. (5)].
69. Respectarea ordinii de drept, a dispoziţiilor de drept constituţional şi a legilor de funcţionare a instituţiilor publice presupune, printre altele, ca fiecare instituţie a statului să fie înfiinţată prin lege, să funcţioneze conform actului normativ de înfiinţare şi să îşi exercite competenţele prevăzute de normele de drept.
70. Aşa fiind, nu se poate pretinde serviciului de probaţiune să efectueze o procedură sau să întocmească un act juridic ce excedează competenţei sale prevăzute de lege – un asemenea act ar încălca principiul legalităţii, iar actul în sine ar fi lovit de nulitate pentru lipsa temeiului juridic al emiterii sale de către instituţia în cauză.
71. Aceasta înseamnă că în situaţia în care instanţa trebuie să verifice îndeplinirea cerinţelor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 în vederea revocării unui ordin de protecţie, iar reclamantul nu este implicat într-un proces penal, nu se impune ca serviciul de probaţiune să emită un raport de evaluare asupra riscului de recidivă.
72. Trebuie subliniat că, deşi serviciul de probaţiune nu va emite un raport asupra riscului de recidivă, instanţa nu este scutită de a efectua evaluarea riscului real pentru victima violenţei domestice din partea persoanei împotriva căreia s-a emis ordinul de protecţie, evaluare întemeiată pe probele dosarului, pentru a asigura protecţia interesului superior al copilului sau, după caz, dreptul la viaţă, integritate corporală fizică şi psihică al celorlalţi membri ai familiei, precum şi dreptul la respectarea vieţii private şi de familie al reclamantului.
73. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 217/2003, protecţia şi promovarea drepturilor victimelor violenţei domestice se realizează, printre altele, în conformitate cu principiul legalităţii şi principiul respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Emiterea unui ordin de protecţie impune menţinerea unui echilibru între drepturile persoanei căreia îi sunt imputate actele de violenţă (emiterea ordinului de protecţie vizând restrângerea dreptului la viaţă privată şi a libertăţii de mişcare) şi drepturile persoanei asupra căreia au fost exercitate actele de violenţă.
74. Din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, aşa cum a fost menţionată anterior, rezultă în mod neîndoielnic că instanţele, în aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Convenţie, au obligaţia „să efectueze o analiză detaliată a întregii situaţii de familie şi a unei întregi serii de factori, în special de natură factuală, emoţională şi psihologică, materială şi medicală, şi să realizeze o evaluare echilibrată şi rezonabilă a respectivelor interese ale fiecărei persoane, cu preocupare constantă de a găsi cea mai bună soluţie pentru copil” (Cauza Petrov şi X împotriva Rusiei, paragraful 98, Cauza Neulinger şi Shuruk împotriva Elveţiei, paragraful 139 etc.)
75. Aşadar, într-un proces care are ca obiect revocarea unui ordin de protecţie, instanţa poate verifica îndeplinirea tuturor cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 217/2003, numai dacă persoana împotriva căreia s-a emis ordinul este implicată într-un proces penal sau se află în executarea unei sancţiuni penale.
76. În situaţia în care persoana împotriva căreia s-a emis un ordin de protecţie nu este implicată într-un proces penal, principiul legalităţii se opune aplicării dispoziţiilor art. 34 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 217/2003, astfel încât instanţa nu va solicita un referat de evaluare a riscului de recidivă serviciului de probaţiune.
77. Ocrotirea drepturilor membrilor familiei impune instanţei să evalueze dacă există un pericol real pentru victimele violenţei domestice, în sensul că protecţia la care acestea sunt îndreptăţite include obligaţia autorităţilor de a analiza detaliat situaţia pentru a lua o măsură care să corespundă standardului de protecţie impus atât de normele de drept intern, cât şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
78. Lipsa efectuării unei evaluări proprii a instanţei asupra situaţiei de risc la care este expusă victima violenţei domestice ar constitui o încălcare a obligaţiei pozitive a statului de ocrotire a dreptului prevăzut de art. 8 în conjuncţie cu protejarea art. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
79. Interpretarea sistematică şi teleologică a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 217/2003 şi ale art. 32 din Legea nr. 252/2013, coroborate cu aplicarea principiilor generale de drept, dar şi a prevalenţei dispoziţiilor din tratatele internaţionale relative la protecţia drepturilor omului, permite următoarea concluzie:
80. În situaţia în care instanţa trebuie să verifice îndeplinirea cerinţelor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 în vederea revocării unui ordin de protecţie, iar reclamantul nu este implicat într-un proces penal, nu se impune ca serviciul de probaţiune să emită un raport de evaluare asupra riscului de recidivă.
81. În consecinţă, deşi serviciul de probaţiune nu va emite un raport asupra riscului de recidivă, instanţei de judecată îi revine obligaţia de a efectua evaluarea riscului real pentru victima violenţei domestice sau pentru familia acesteia din partea persoanei împotriva căreia s-a emis ordinul de protecţie, evaluare întemeiată pe probele dosarului, pentru a asigura un echilibru între protecţia interesului superior al copilului sau, după caz, dreptul la viaţă, integritate corporală fizică şi psihică al celorlalţi membri ai familiei şi dreptul la respectarea vieţii private şi de familie al reclamantului.
Această decizie este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.
Partajează acest conținut:
