Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată în vederea emiterii unei hotărâri prealabile referitoare la prevederi din legea privind darea în plată a unor imobile pentru stingerea obligațiilor asumate prin credite. Sesizarea a fost formulată de Tribunalul București care întreabă dacă ”în sensul art. 5 alin. 3 coroborate cu dispoziţiile art. 6 alin. 1, art. 7 alin. 4 şi art. 6 alin. 2 din Legea 77/2016, notificările formulate de către debitori, ulterior admiterii definitive a contestaţiei formulate de către creditor împotriva primei notificări de dare în plată, mai produc sau nu efectul suspendării de drept prevăzut de Legea 77/2016?”
Sesizarea prealabilă a fost înregistrată la Curtea Supremă pe 27 aprilie și a fost formulată într-un dosar care are ca obiect o contestație la executare.
Potrivit încheierii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, printr-o cerere din 2019, contestatoarea a formulat contestație la executare, solicitând anularea unei încheieri dintr-un dosar de executare precum și obligarea executorului judecătoresc să continue procedura de executare silită. În motivare a arătat că a încheiat cu intimații un contract de credit modificat prin două acte adiționale. Însă aceștia din urmă nu și-au executat obligațiile de plată, astfel că a fost deschis un dosar de executare silită. Intimați au formulat o notificare de dare în plată, în temeiul Legii 77/2016, pe care contestatoarea a atacat-o – contestația fiind admisă definitiv.
A mai arătat că după rămânerea definitivă a acestei hotărâri, a formulat cerere de stăruință în executarea silită. Intimații au formulat a doua notificare de dare în plată, refuzând continuarea procedurii de executare silită, față de notificarea de dare în plată.
Contestatoarea a susținut că acest refuz este nelegal, din jurisprudența instanțelor reieșind că devalorizarea monedei euro nu poate fi considerată un risc supraadăugat și că nici solvabilitatea apelanților nu poate fi reținută pentru a justifica impreviziunea. A mai arătat că notificarea formulată este redactată de un alt avocat, dar motivele invocate sunt aceleași, nefiind adus niciun element de noutate, astfel că a fost exercitată abuziv și cu rea-credință. A mai arătat că nu are deschisă calea contestației la executare, ci doar pe aceea a contestației întemeiate pe dispozițiile Legii 77/2016, putând formula contestația la executare doar dacă executorul refuză reluarea executării în situația admiterii contestației.
A mai arătat că, deși a observat că prima contestație formulată împotriva notificării de dare în plată a fost admisă, executorul judecătoresc a refuzat continuarea executării. A susținut că executorul judecătoresc avea competența de a observa că noua notificare de dare în plată nu aduce nicio noutate față de prima notificare, astfel că își oferă concursul abuzului de drept în favoarea debitorilor, precum și că sunt încălcate principiile care guvernează procedura de executare silită.
Intimații au formulat întâmpinare, invocând excepția netimbrării și excepția tardivității, iar pe fondul cauzei solicitând respingerea contestației la executare. În motivare, au arătat, în esență, că au încheiat cu contestatoarea contractul de credit modificat ulterior prin două acte adiționale, că au formulat notificare de dare în plată, astfel că executorul a suspendat executarea silită.
Au mai arătat că prin Legea 77/2016 nu a fost limitat numărul de notificări, că și-au exercitat un drept prevăzut de lege și că executorul judecătoresc este obligat să suspende executarea silită, el nefiind în măsură să aprecieze dacă notificarea de dare în plată este sau nu justificată. A mai arătat că nu se poate reține nici autoritatea de lucru judecat, prin cea de-a doua notificare de dare în plată solicitând inclusiv readaptarea efectelor contractului.
DOCUMENT – Încheierea Tribunalului București prin care s-a admis sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri privind dezlegarea unei chestiuni de drept:
Partajează acest conținut:
