Malpraxis medical (III) | Ce este malpraxisul medical și în ce constă acesta?

Articol elaborat de avocat Andrei Tărău – specializat în cauze de malpraxis medical, din cadrul Baroului Bihor

Malpraxisul medical constă într-o neglijență imputabilă unui  furnizor de servicii medicale – medic, stomatolog, farmacist, tehnician, asistentă, spital sau cabinet particular, clinică privată, angajat al unui spital sau al unei clinici private –  al cărui comportament profesional a deviat de la standardul stabilit în respectivul domeniu pentru persoanele cu o pregătire și experiență similare și a cauzat un prejudiciu pacientului.

Astfel, se consideră că există un caz de malpraxis medical atunci când se constată că o persoană a suferit un prejudiciu (fizic, mental, emoțional, material etc.) pe care altfel nu l-ar fi suferit, dacă îngrijirea medicală care i s-a acordat nu ar fi fost neglijentă, un prejudiciu apărut tocmai ca un rezultat (consecință) a acestui tratament neglijent.

Cât mai sintetic, malpraxisul este acea greșeală/eroare profesională cauzatoare de pagube în detrimentul ambelor părți – al pacientului, respectiv personalului medical implicat în litigiul ce va urma.

Pentru a face această distincție împărțim greșelile în greșeli subiective (de diagnostic) și în greșeli obiective.

Principalele cauze ale greșelilor subiective sunt:

• necunoașterea trecutului medical al pacientului;
• examinarea greșită a pacientului;
• interpretarea eronată a simptomelor;
• neefectuarea unor teste (ex. histopatologic) sau investigații paraclinice (serologie, CT, RMN, Rx etc);
• netrimiterea pacientului pentru un consult de specialitate;
• neschimbarea diagnosticului în cazul în care tratamentul nu dă rezultate;
• lipsa unor indicații terapeutice.

Greșelile subiective angajează răspunderea personalului medical.

În schimb, greșelile obiective – legate de boală, de reactivitatea bolnavului, de complexitatea bolii, de informațiile false date de bolnav, de sărăcia simptomelor în anumite boli sau caracterul lor nespecific – nu atrag răspunderea personalului medical.

Greșelile obiective sunt cauzate, cel mai des:

• de o imperfecțiune a științei medicale la un moment dat;
• de o reactivitate particulară a bolnavului sau departicularități ale bolii.

Diferențierea greșelii subiective de cea obiectivă impune analiza condițiilor concrete de lucru pe care cadrul medical le-a avut la dispoziție. Se investighează dacă cel în cauză a făcut (apelând la conștiinciozitate și rigurozitate în aplicarea cunoștințelor sale profesionale) tot ce era posibil în acele condiții, pentru a pune cel mai exact diagnostic și a alege cea mai bună metodă de tratament în interesul bolnavului.          

Dacă el a respectat cerințele unei atitudini profesionale ireproșabile, neconcordanța diagnosticului cu realitatea va fi o eroare obiectivă, deoarece o altă perosană avizată ar fi ajuns la aceleași concluzii, în aceleași condiții.

Dacă neconcordanța diagnosticului cu realitatea apare prin folosirea prejudiciabilă și neglijentă a cunoștințelor în condițiile concrete de lucru, atunci există eroarea subiectivă, imputabilă personalului medical.

Din perspectivă juridică erorile profesionale (medicale) generatoare de pagube îmbracă forma culpei. Sunt cunoscute în acest domeniu culpa de tehnică medicală și culpa cu omisiune.

Culpa de tehnică medicală (imprudența) constă în nerespectarea regulilor privind exercitarea profesiunii medicale prin nepricepere sau abateri de la reguli îndeobște recunoscute și recomandate în practicarea acestei profesiuni, provenite din neglijență, nepăsare sau nerespectarea unor metode și procedee specifice.  

La rândul ei culpa de tenhică medicală se împarte în:

1. culpa profesională prin nepregătire (incompetență);

2. culpa profesională prin neprevedere (forma simplă a culpei profesionale);

3. culpa profesională prin neglijență, care include:

• nesolicitarea consultului interdisciplinar;
• privarea de șansă;
• trimiterea tardivă a bolnavului la specialist.

Neglijența sau neatenția în practica medicală ia forma grabei și a superficialității, îndeplinirii neconștiincioase a obligațiilor. În concret, neglijența poate lua forma:

• neluării corecte a anamnezei – care orientează diagnosticul și urmărește găsirea atitudinilor terapeutice potrivite, alegerea și prescripția tratamentului, precum și determinarea prognosticului bolii;
• neexecutării unui examen clinic corect;
• neefectuării unor examene paraclinice de rutină;
• neluării tuturor măsurilor de asepsie în vederea unei intervenții.

Sunt considerate neglijențe grave:

• nedescoperirea unor boli sau tare (defecte ereditare) anterioare inițierii unui tratament a cărui aplicare poate genera o agravare a bolii inițiale sau chiar decesul bolnavului;
• neizolarea bolnavului contagios;
• neefectuarea terapiei antitetanice în cazul plăgilor tetanogene;
• injectarea de medicamente cu perioadă de utilizare depășită sau a altei substanțe decât cea dorită.

4. culpa profesională prin ușurință (nepăsare) – favorizată fie de subestimarea riscului acțiunii medicale, fie de supraestimarea posibilităților de acțiune – rezidă cel mai frecvent în:

• neexaminarea clinică competentă a bolnavului;
• ignorarea riscurilor la care este expus pacientul;
• imobilizarea neadecvată a fracturii;
• efectuarea necorespunzătoare a unor injecții sau puncții;
• apariția unor efecte nedorite notorii (trecute în prospectul medicamentului) prin nerespectarea dozelor maxime;
• arsuri după antiseptice sau radioterapie;
• ignorarea condițiilor precare de lucru, mizeria, sterilizarea necorespunzătoare.

Culpa prin omisiune (inacțiune) se prezintă sub următoarele forme:

• refuzul de a răspunde la solicitarea pacientului;
• refuzul intervenției (neasumarea de riscuri);
• refuzul trimiterii pacientului la un eșantion superior (privarea de șansă);
• neacordarea dreptului pacientului la a doua opinie medicală în aceeași cauză.

Precizăm că malpraxisul medical poate lua și forma unor erori organizatorice, astfel:

• netransferarea de urgență a pacientului la o clinică de specialitate;
• lipsa de coordonare a echipei medicale;
• erori de comunicare între membrii echipei medicale;
• delegarea unor atribuții în mod eronat;
• neorganizarea activității de supraveghere a pacientului atunci când starea acestuia o cere;
• folosirea de personal necalificat;
• folosirea de medici extenuați sau epuizați;
• folosirea de echipamente defecte sau instrumentar impropriu actului medical.

Malpraxisul medical mai poate fi săvârșit și prin încălcarea obligației de informare a pacientului de către personalul medical, însă acest subiect îl vom prezenta în detaliu în următorul articol.