Titlul problemei de drept: aplicarea art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; data de la care se aplică conducătorului autorității amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere (Curtea de Apel Bucureşti, Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal)
- Materia: contencios administrativ şi fiscal
- Subcategoria: contencios administrativ
- Obiect Ecris: 4974, aplicare sancţiune pentru neexecutare hotărâre judecătorească
- Act normativ incident: Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
- Cuvinte cheie: amendă
Practica judiciară
În unele cauze s-a aplicat amenda de la expirarea termenului de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus obligarea autorității să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative (sentința civilă nr. 2203/06.04.2016 rămasă definitivă prin respingerea recursului prin decizia nr. 105/16.01.2017 a CAB).
În alte cauze, dimpotrivă, s-a decis că amenda și penalitățile nu pot fi acordate de la o dată anterioară însăși solicitării ei de către creditorul obligației (încheierea din 10.05.2017 pronunțată de TB în dosarul nr. 7263/3/2017 definitivă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 4184/19.10.2017 a CAB).
Totodată, într-o a treia opinie, s-a conturat și soluția de aplicare a amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului autorității, de la data pronunţării hotărârii întemeiate pe art. 24 alin. (3) din lege (decizia civilă nr. 3752/20.06.2018 pronunțată de CAB, decizia civilă nr. 4192/19.10.2017 pronunțată de CAB).
Opinia referentului
Nu a fost exprimată.
Opinia formatorului INM
Art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reglementează trei tipuri de sancţiuni: amenda, penalităţile şi despăgubirile.
Sancţiunea este parte a răspunderii juridice (în speţă, a răspunderii administrative şi civile) şi este urmarea neexecutării culpabile a obligaţiei de către debitor.
În consecinţă, sancţiunile reglementate de art. 24 din Legea nr. 554/2004 se nasc în momentul în care sunt îndeplinite toate condiţiile răspunderii pentru neexecutare, respectiv:
- autoritatea publică a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative;
- termenul prevăzut în cuprinsul hotărârii judecătoreşti, iar în lipsa unui astfel de termen, termenul de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, s-a împlinit;
- obligaţia stabilită prin hotărâre judecătorească nu a fost executată;
- autoritatea publică este în culpă pentru neexecutare.
Considerăm evident că îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii este necesară pentru aplicarea sancţiunii, urmând să arătăm că ele sunt şi suficiente, deoarece tocmai în aceasta constă problema.
Astfel, cererea creditorului (presupusă de opinia 2) nu este o condiţie suplimentară pentru existenţa obligaţiei de executare, ci doar pentru aplicarea sancţiunii deoarece, dacă ar fi o astfel de condiţie, ar însemna că până în momentul în care creditorul nu a cerut executarea, autoritatea nu ar fi obligată să execute hotărârea judecătorească, ceea ce este însă contrar dispoziţiilor exprese ale art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; obligaţia executării se naşte în momentul împlinirii termenului prevăzut în cuprinsul hotărârii judecătoreşti sau a termenului de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. Or, trebuie acceptat că nu poate exista o obligaţie juridică fără sancţiune juridică (astfel de obligaţii ar avea o natură morală).
Dacă s-ar accepta opinia 2, atunci, între momentul naşterii obligaţiei şi momentul formulării cererii de aplicare a sancţiunii, obligaţia ar fi pur morală (neexecutarea ei nu ar avea niciun fel de consecinţe pentru debitor), ceea ce credem că este contrar întregii economii a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Pentru acelaşi considerent considerăm eronată şi opinia 3, care extinde intervalul până în momentul pronunţării hotărârii de aplicare a sancţiunii (se observă că, în principiu, ar fi posibilă şi o a patra opinie, care ar fi însă în egală măsură greşită, respectiv aceea în care s-ar pretinde că sancţiunea s-ar aplica de la data rămânerii definitive a hotărârii de aplicare a sancţiunii).
Prima opinie ar putea fi corectă dacă ar lua în considerare condiţia culpei autorităţii. Astfel, este posibil ca la împlinirea termenului prevăzut în cuprinsul hotărârii judecătoreşti (a cărei executare este în discuţie) sau a termenului de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, autoritatea să nu fie în culpă, dar să devină ulterior (sau invers). Astfel de situaţii trebuie avute în vedere iar sancţiunea nu poate fi aplicată anterior îndeplinirii cumulative a tuturor condiţiilor mai sus amintite.
Restrângând analiza de mai sus doar la chestiunea amenzii (la atât se referă întrebarea), propunem următoarea soluţie:
În aplicarea art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, data de la care se aplică conducătorului autorității amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere este data la care sunt îndeplinite toate condiţiile răspunderii pentru neexecutare, respectiv:
- autoritatea publică a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative;
- termenul prevăzut în cuprinsul hotărârii judecătoreşti, iar în lipsa unui astfel de termen, termenul de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, s-a împlinit;
- obligaţia stabilită prin hotărâre judecătorească nu a fost executată;
- autoritatea publică este în culpă pentru neexecutare.
Punctul de vedere al Secției de contencios administrativ și fiscal a ÎCCJ
Se propune amânarea discutării, problema de drept urmând a fi supusă dezbaterii la următoarea ședință a secției din luna septembrie 2019.
Opinii exprimate de participanții la întâlnire:
Cu majoritate, participanții au agreat opinia formatorului INM.
Această problemă de drept a fost discutată la întâlnirea președinților secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel,dedicată discutării aspectelor de practică neunitară în materia dreptului administrativ și financiar-fiscal – Curtea de Apel Iași, 23-24 mai 2019.
Partajează acest conținut:
