Potrivit art. 310 alin. (1) C.proc.civ., „Se socotește început de dovadă scrisă orice scriere, chiar nesemnată și nedatată, care provine de la o persoană căreia acea scriere i se opune ori de la cel al cărui succesor în drepturi este acea persoană, dacă scrierea face credibil faptul pretins”.
Pentru ca o scriere să reprezinte un început de dovadă scrisă este necesar doar ca din cuprinsul ei să reiasă că faptul pretins este demn de crezare, nu și ca aceasta să se refere direct la faptul pretins și, cu atât mai puțin, să-l probeze – căci, altfel, s-ar ajunge ca începutului de dovadă scrisă să i se pretindă să întrunească cerinţele dovezii înseşi -, fiind suficient ca scrierea să se refere la un fapt conex din care s-ar putea deduce că faptul pretins este verosimil.
Astfel, în cazul în care conținutul corespondenței electronice transmise între părți are puterea de a face faptul pretins verosimil, acest înscris are valoarea unui început de dovadă scrisă, aspect care, atrăgând incidența art. 309 alin. (4) pct. 2 C.proc.civ., îngăduie administrarea probei cu martori, în completare.
De aceea, lipsa administrării, în etapele devolutive ale procesului, a acestei probe este consecința nelegalei calificări a corespondenței electronice transmise de autorul intimaților către recurentă ca nefiind un început de dovadă scrisă, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ.
I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, decizia nr. 648 din 16 martie 2022
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă la 05.07.2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate caracterul simulat al contractului de împrumut nr. 17/13.12.2012 încheiat între D. (autorul decedat al pârâților), în calitate de împrumutător și reclamantă, în calitate de împrumutat, contractul fiind atestat de avocat E.
Prin sentința civilă nr. 781/24.06.2020, completată prin sentința civilă nr. 222/03.02.2021, Tribunalul București,Secţia a VI-a civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată și a obligat reclamanta la plata către pârâți a sumei de 2.380 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 781/24.06.2020, A. a declarat apel, calea de atac astfel exercitată fiind respinsă ca nefondată prin decizia civilă nr. 1062/08.06.2021 a Curții de Apel București, Secția a V-a civilă.
Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
În dezvoltarea acestuia, a afirmat, sub un prim aspect, că instanța de apel a validat, în mod nelegal, statuarea tribunalului, care a reținut că proba simulației nu se poate face decât printr-un contraînscris, respectiv prin prezentarea actului secret și a acordului simulatoriu în formă scrisă. Evocând dispozițiile art. 250 C.proc.civ., recurenta a subliniat că legiuitorul nu a consacrat, în materia simulației, o excepție în sensul în care proba părților ar fi limitată la înscrisul constatator al simulației.
De asemenea, a mai apreciat că din interpretarea per a contrario a art. 1.292 C.civ. rezultă că părțile pot face dovada simulației cu orice fel de înscrisuri și nu doar cu actul juridic secret, iar a reține contrariul ar face ca proba simulației să fie imposibilă într-un caz precum cel dedus judecății, în care pentru o operațiune de cesiune de părți sociale legea nu impune cerința formei scrise, ad validitatem.
Sub un al doilea aspect, recurenta a arătat că instanțele de fond au reținut în mod greșit că simulația nu poate fi dovedită prin martori și prezumții, deoarece nu ar fi fost invocat caracterul ei ilicit.
Astfel, a precizat că art. 309 alin. (4) pct. 10 (pct. 2, s.n.) C.proc.civ. prevede dreptul părților de a dovedi simulația cu orice mijloc de probă și în situația în care există un început de dovadă scrisă în sensul art. 310 C.proc.civ.
Or, potrivit recurentei, corespondența electronică din 13.12.2013 (2012, în realitate, s.n.), ora 3:40, expediată de la o adresă de email care nu a fost contestată, constituie un început de dovadă scrisă, în care autorul intimaților a confirmat scopul și destinația sumelor primite aparent cu titlu de împrumut, făcând credibilă preexistența unui acord simulatoriu.
Or, atât timp cât începutul de dovadă scrisă nu poate fi considerat o dovadă deplină a faptului pretins, oricât de verosimil l-ar face, recurenta a considerat că în mod nelegal i-a fost limitat dreptul de a administra, în completare, orice mijloc de probă de natură a-i confirma temeinicia pretențiilor, motiv pentru care a solicitat casarea deciziei atacate și reluarea judecății, în fața curții de apel.
La 15.11.2021, intimații au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:
Astfel cum a fost reținută în etapele devolutive ale procesului, situația de fapt care a generat prezentul litigiu derivă din încheierea, între D. (autorul decedat al intimaților), în calitate de împrumutător și recurentă, în calitate de împrumutat, a contractului de împrumut nr. 17/13.12.2012, atestat de avocat.
Susținând că acest act nu reflectă acordul real de voință al părților, care ar fi fost în sensul înstrăinării unor părți sociale ale S.C. F. S.R.L. către autorul intimaților, recurenta a inițiat demersul judiciar de față, care a fost respins prin sentința primei instanțe, confirmată în apel, prin decizia recurată.
În esență, instanțele au reținut că acțiunea nu a fost dovedită, apreciind că nu i se poate conferi corespondenței electronice indicate de către autoarea cererii de chemare în judecată semnificația unui început de dovadă scrisă. Pentru a ajunge la această concluzie, instanța de prim control judiciar a notat că emană de la apelantă corespondența din 17.12.2012 și că cea din 13.12.2012 menționează înregistrarea unei operațiuni ca împrumut acordat unei societăți (și nu apelantei), fără a preciza denumirea societății, valoarea sumei împrumutate ori natura reală a operațiunii.
În considerarea acestui argument, curtea de apel a considerat că înscrisurile în discuție nu pot fi completate cu alte probe (declarații testimoniale ori prezumții).
Această dezlegare este rezultat al încălcării normelor de drept procesual, iar motivul de recurs invocat va fi reîncadrat în cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 1.292 C.civ., „Dovada simulaţiei poate fi făcută de terţi sau de creditori cu orice mijloc de probă. Părţile pot dovedi şi ele simulaţia cu orice mijloc de probă, atunci când pretind că aceasta are caracter ilicit”.
Semnificaţia acestui text de lege este aceea că părţile vor putea face dovada simulaţiei numai potrivit dreptului comun.
Aşadar, şi părţile pot dovedi simulaţia cu orice mijloc de probă, în măsura în care există un început de dovadă scrisă, potrivit art. 309 alin. (4) pct. 2, raportat la art. 310 C.proc.civ.
Dintre înscrisurile indicate în cuprinsul deciziei atacate, relevanță prezintă corespondența electronică adresată recurentei de către autorul intimaților, care a fost transmisă pe 13.12.2012, ora 3:40 PM (în ziua încheierii actului disputat).
Potrivit art. 310 alin. (1) C.proc.civ., „Se socotește început de dovadă scrisă orice scriere, chiar nesemnată și nedatată, care provine de la o persoană căreia acea scriere i se opune ori de la cel al cărui succesor în drepturi este acea persoană, dacă scrierea face credibil faptul pretins”.
Menționarea, în cuprinsul corespondenței electronice în discuție, a faptului că suma urma să fie înregistrată sub forma unui împrumut acordat unei „companii” este de natură, în contra a ceea ce a reținut curtea de apel, să facă demnă de crezare susținerea autoarei căii de atac, care a afirmat că voința reală a părților nu a fost în sensul unui împrumut care să-i fi fost acordat, ci că acesta a fost doar modalitatea sub care a fost mascată o altă operațiune juridică.
Lipsa indicării denumirii societății, a valorii sumei pretins împrumutate ori a naturii reale a operațiunii are aptitudinea de a nega scrierii analizate aprecierea ca dovadă, dar nu de a-i nega calificarea ca început de dovadă scrisă.
Aceasta întrucât, considerând că lipsa acestor din urmă mențiuni nu îngăduie ca scrierea din cuprinsul corespondenței evocate să fie privită prin prisma art. 310 alin. (1) C.proc.civ., instanța de apel a nesocotit textul legal precitat și a pretins, practic, ca începutul de dovadă scrisă să întrunească cerințele dovezii înseși.
Or, pentru ca o scriere să reprezinte un început de dovadă scrisă, este necesar doar ca din cuprinsul ei să reiasă că faptul pretins este demn de crezare, nu și ca aceasta să se refere direct la faptul pretins și, cu atât mai puțin, să-l probeze, fiind suficient ca scrierea să se refere la un fapt conex din care s-ar putea deduce că faptul pretins este verosimil.
Stabilind, așadar, că în speță conținutul corespondenței electronice transmise recurentei la 13.12.2012, ora 3:40 PM (din care rezultă că autorul intimaților a fost sfătuit de către consultanții săi ca suma să fie înregistrată ca un împrumut către societate, și în care acesta a menționat că la momentul la care se va înregistra profit și când dividende vor fi fost declarate, va lua echivalentul sumei împrumutate, în loc să le primească și să plătească impozitele aferente) are puterea de a face faptul pretins verosimil, Înalta Curte reține că acest înscris are valoarea unui început de dovadă scrisă, aspect care, atrăgând incidența art. 309 alin. (4) pct. 2 C.proc.civ., îngăduie administrarea probei cu martori, în completare.
De aceea, lipsa administrării, în etapele devolutive ale procesului, a acestei probe este consecința nelegalei calificări a corespondenței electronice transmise la 13.12.2012 de autorul intimaților către recurentă ca nefiind un început de dovadă scrisă.
Așadar, respingerea demersului judiciar de față în considerarea nedovedirii lui este rezultat al încălcării regulilor de procedură, motiv pentru care Înalta Curte, în baza art. 496 și 497 C.proc.civ., a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre o nouă judecată instanței de apel, care urmează să administreze probe, în completarea începutului de dovadă scrisă reținut în considerentele expuse mai sus.
Partajează acest conținut:
