CSM CSU Raiffeisen Oradea domină autoritar sezonul regulat al Ligii Naționale de Baschet Masculin. Vicecampioana României s-a impus în deplasarea de la Tg, Mureș, unde a trecut de „suta” de puncte marcate. CSM Tg Mureș – CSM Oradea 82-101.
În această partidă CSM Oradea n-a putut conta pe doi oameni de bază: Jaizec Lottie (accidentat la coapsă) și Bandja Sy (cu o leziune la genunchi). Chiar și așa CSM Oradea a început debordant meciul conducând după primele minte cu 15-2 pentru a încheia primul sfert cu avantaj de zece puncte: 26-16. Ceva s-a dereglat în mecanismul defensiv al leilor roșii în sfertul secund când mureșenii au recuperat aproape întregul deficit iar la pauza mare echipa antrenată de Cristian Achim mai avea un singur punct avantaj: 45-44.
Thomas Bropleh a pus singur opt puncte pe tabelă imediat după reluare. Emmanuel Nzekwesi, Pridgett și Kris Richard au contribuit la desprinderea orădenilor la 77-64 înaintea ultimului sfert. Omul meciului Thomas Bropleh a continuat jocul entuziasmant iar diferența a crescut constant pe tabelă iar victoria a venit pe deplin logic: 101-82.
Până la urmă Thomas Bropleh a încheiat partida cu un total de 30 puncte, Kris Richard cu 16, Emmanuel Nzekwesi 15 punct iar Bobe Nicolescu a marcat 11 puncte pentru CSM Oradea. De la gazde s-au remarcat Bogdan Popa care a reușit 21 puncte și Pavle Reljici cu 16 puncte înscrise.
CSM Oradea are 11 victorii în 11 meciuri disputate în LNBM fiind lider incontestabil.
Suporterii orădenilor se vor revedea cu favoriții miercuri (10 decembrie) de la la ora 19:00, la Oradea Arena când adversară va fi Bosna Sarajevo. Partida contează pentru prima etapă din grupele principale din FIBA Europe Cup.
Partajează acest conținut:





