Prin Decizia nr. 362 din 20 octombrie 20225 publicată în Monitorul Oficial 1102/28.XI.2025 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava — Secția I civilă în Dosarul nr. 3.691/99/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 80 alin. (2) și ale art. 274 coroborate cu cele ale art. 8, art. 17 alin. (3) lit. g) și art. 40 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: executarea de către angajator, la inițiativa sa, a hotărârii judecătorești pronunțate de prima instanță în sensul reintegrării salariatului pe postul deținut anterior concedierii nelegale presupune înștiințarea angajatului cu privire la reactivarea contractului individual de muncă și cu privire la data reluării efective a raporturilor de muncă.
În motivarea deciziei Înalta Curte arată: chestiunea de drept care formează obiectul prezenteisesizări se referă la interpretarea dispozițiilor art. 80 alin. (2) și art. 274, coroborate cu cele ale art. 8, art. 17 alin. (3) lit. g) și art. 40 alin. (2) lit. a) din Codul muncii, în scopul determinării modalității în care angajatorul poate pune în executare de bunăvoie hotărârea judecătorească a primei instanțe, prin care s-a dispus reintegrarea salariatului pe postul deținut anterior concedierii nelegale, și stabilirii datei de la care raporturile de muncă se reiau în mod efectiv.
Pentru a clarifica problema de drept ridicată de instanțade trimitere este necesar, în primul rând, a se efectua o analiză cu privire la caracterul executoriu al hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele de fond în soluționarea conflictelor individuale de muncă și modalitățile legale de punere în executare a acestora; în al doilea rând, trebuie stabilit dacă există sau nu în sarcina angajatorului vreo obligație de informare a salariatului cu privire la reactivarea contractului individual de muncă; în al treilea rând, se impune a se determina momentul de la care sunt reluate în mod efectiv raporturile de muncă, în temeiul hotărârii judecătorești prin care prima instanță a dispus reintegrarea salariatului concediat nelegal.
Prima chestiune ce se impune a fi clarificată este legată de executorialitatea hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele de fond în soluționarea conflictelor individuale de muncă, hotărâri care conțin dispoziția de obligare a angajatorului la reintegrarea salariatului pe postul deținut anterior concedierii nelegale.
Conform art. 266 din Codul muncii, jurisdicția muncii areca obiect, printre altele, soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încetarea contractelor individuale de muncă, iar, potrivit art. 274 din același cod, hotărârile pronunțate în fond sunt definitive și executorii de drept.
Art. 632 alin. (2) din Codul de procedură civilă stabileștecă reprezintă titluri executorii, printre altele, hotărârile cu executare provizorie.
Art. 448 alin. (1) din Codul de procedură civilămenționează cazurile în care intervine executarea provizorie de drept, arătând, la pct. 10, că hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept în orice alte cazuri în care legea prevede că hotărârea este executorie.
Prin urmare, din coroborarea art. 448 alin. (1) pct. 10 dinCodul de procedură civilă cu art. 274 din Codul muncii rezultă caracterul executoriu de drept al hotărârii pronunțate în fond în jurisdicția muncii. De asemenea, conform art. 448 alin. (2) din Codul de procedură civilă, executarea acestei hotărâri are caracter provizoriu.
În concret, sentința pronunțată de prima instanță însensul obligării angajatorului la reintegrarea salariatului concediat nelegal este executorie de drept, în mod provizoriu.
Caracterul executoriu al hotărârii judecătorești nuconduce însă la concluzia că aceasta este pusă în executare în mod automat, ci executarea se realizează în urma parcurgerii căilor legale ce permit îndeplinirea obligațiilor stabilite prin respectiva hotărâre judecătorească.
Astfel, art. 622 alin. (1) din Codul de procedură civilăprevede explicit că obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se duce la îndeplinire de bunăvoie. Conform alin. (2) al aceluiași articol, în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare.
Așadar, o hotărâre judecătorească ce beneficiază deexecutare provizorie poate fi pusă în executare de bunăvoie de către debitor sau, în lipsa executării voluntare, aceasta este dusă la îndeplinire prin executare silită, care începe prin cererea de executare silită formulată de creditor.
În litigiul care a prilejuit formularea prezentei sesizări,hotărârea judecătorească pronunțată de prima instanță conține dispoziția de obligare a angajatorului la reintegrarea efectivă a salariatului pe postul deținut anterior desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă. Așadar, calitatea de debitor al obligației de reintegrare aparține angajatorului, iar calitatea de creditor salariatului, neexistând nicio altă obligație care să fie stipulată în sarcina salariatului. De aceea, mai înainte de punerea în executare a respectivei hotărâri judecătorești, salariatul nu are nicio obligație față de angajatorul său, ci, abia după reintegrarea efectivă, acesta este ținut să respecte toate obligațiile asumate prin contractul individual de muncă încheiat între părți și reactivat prin pronunțarea soluției de reintegrare dispuse de către instanța judecătorească.
Așa fiind, punerea în executare a sentinței care conținedispoziția de obligare la reintegrarea salariatului concediat nelegal se poate realiza de bunăvoie, din inițiativa debitorului angajator, sau prin executare silită, cu caracter provizoriu, la cererea creditorului salariat.
Conform art. 80 alin. (2) și (3) din Codul muncii, salariatulconcediat nelegal are opțiune între a solicita sau a nu solicita repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere anulat, fără a fi obligat să reia raporturile de muncă derulate cu angajatorul care i-a desfăcut nelegal contractul individual de muncă.
Atât timp cât hotărârea judecătorească include doarobligația angajatorului de a proceda la reintegrarea efectivă nu există vreun temei în sensul de a considera că salariatul are obligația de a se prezenta la locul de muncă de la momentul pronunțării sentinței de către instanța de fond, mai înainte de punerea în executare a acesteia. Tot astfel, nu există o obligație pentru acesta de a solicita punerea în executare silită a sentinței, care beneficiază de executare de drept provizorie, existând riscul infirmării respectivei soluții în calea de atac.
O astfel de interpretare a dispozițiilor art. 80 și 274 dinCodul muncii se regăsește și în considerentele Deciziei nr. 292 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2018, prin care instanța de contencios constituțional, respingând ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 din Codul muncii, a arătat explicit, în considerentele expuse la paragrafele 17-20, că reglementarea caracterului executoriu al hotărârilor judecătorești pronunțate în primă instanță în litigiile de muncă are ca premisă necesitatea unei intervenții jurisdicționale rapide care să clarifice și să protejeze drepturile concurente ale părților, respectiv dreptul la muncă al salariatului și dreptul angajatorului de a desfășura o activitate economică. O astfel de măsură are un caracter provizoriu, păstrarea ei fiind condiționată de soluția hotărârii judecătorești pronunțate în cauză, rămase definitivă. Prin urmare, din perspectiva salariaților, contestatori ai unei decizii de concediere, care au solicitat, în temeiul art. 80 alin. (2) din Codul muncii, repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere, prevederile art. 274 din Codul muncii reprezintă o dispoziție favorabilă, întrucât asigură reintegrarea în muncă și plata drepturilor salariale fără a se aștepta parcurgerea tuturor etapelor procesuale până la rămânerea definitivă a soluției instanței de judecată. Însă această măsură are un caracter provizoriu, existând riscul de a fi infirmată de soluția pronunțată în calea de atac, ceea ce înseamnă că atitudinea procesuală a salariaților și deciziile pe care le vor lua trebuie să aibă în vedere toate aceste elemente și să se adapteze în consecință. Instanța de contencios constituțional a subliniat că dispozițiile de lege criticate nu îi împiedică să aleagă un loc de muncă și nici nu îi forțează să muncească la un anumit angajator, ci îi confruntă cu o alegere care pune în balanță beneficiul reintegrării în locul de muncă deținut anterior și riscul de a pierde acest loc de muncă, dacă nu vor obține o soluție favorabilă în calea de atac.
Simpla pronunțare a sentinței de reintegrare, nepusă înexecutare, nu echivalează cu reactivarea în mod automat a contractului individual de muncă încheiat între părți, desfăcut în mod nelegal de către angajator, atât timp cât nu există o dispoziție legală care să prevadă astfel.
Prin urmare, măsura reintegrării efective nu se produceautomat prin pronunțarea sentinței, ci numai în urma punerii acesteia în executare, în modalitățile prevăzute de lege.
Tot astfel, în ipoteza reglementată de art. 80 alin. (3) dinCodul muncii, atunci când salariatul nu optează pentru repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă se consideră încetat de drept nu de la data pronunțării hotărârii primei instanțe, ci de la data rămânerii definitivă a hotărârii judecătorești.
Posibilitatea pentru angajator de a prelua inițiativa puneriiîn executare a hotărârii judecătorești de reintegrare a angajatului concediat nelegal este justificată în raport cu interesul de a obține prestația muncii cât mai repede, atât timp cât este ținut să plătească despăgubiri echivalente drepturilor salariale până la momentul la care va executa obligația de a face dispusă de instanța de fond, respectiv până la momentul reintegrării efective a salariatului pe postul deținut anterior.
În plus, interesul angajatorului de a pune benevol înexecutare sentința de reintegrare poate fi întemeiat pe dorința de a evita o executare silită ulterioară sau chiar o plângere penală cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 287 alin. (1) lit. d) din Codul penal, vizând neexecutarea hotărârii judecătorești prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a unui salariat.
Concluzionând asupra primei chestiuni ce se impune a ficlarificată, în interpretarea dispozițiilor art. 80 și 274 din Codul muncii, instanța supremă statuează în sensul că dispoziția de reintegrare a salariatului concediat nelegal, cuprinsă în hotărârea judecătorească pronunțată de prima instanță, este susceptibilă de punere în executare fie de bunăvoie, din inițiativa debitorului angajator, fie prin executare silită provizorie, din inițiativa creditorului salariat.
A doua problemă ridicată de instanța de trimitere se referă la formalitatea în care se realizează punerea în executare benevolă a sentinței de reintegrare a salariatului concediat nelegal. Sub acest aspect este relevantă situația de fapt identificată de instanța de trimitere potrivit căreia angajatorul a emis o decizie de reintegrare, care nu a fost comunicată în mod eficient salariatului. Așadar, punerea în executare a hotărârii judecătorești de reintegrare s-a dorit a se realiza de bunăvoie de către debitorul angajator, ridicându-se problema dacă modalitatea în care a procedat acesta este impusă de lege și dacă astfel comunicarea actului de reintegrare către salariat este obligatorie.
Pentru a răspunde acestor nelămuriri, se observă că,într-adevăr, în Codul muncii nu există vreo reglementare care să impună angajatorului o obligație în sensul de a emite o decizie de reintegrare, astfel încât, de principiu, neemiterea și/sau necomunicarea în sine a unui astfel de act către salariat nu echivalează în mod absolut cu nepunerea în executare benevolă a sentinței de reintegrare.
În schimb, hotărârea judecătorească a primei instanțe,care conține dispoziția de obligare a angajatorului la reintegrarea efectivă, presupune punerea în executare pentru a se produce efectul reactivării contractului individual de muncă, astfel cum s-a argumentat mai sus.
În ipoteza punerii în executare de bunăvoie a acesteihotărâri, de către angajatorul obligat la reintegrarea efectivă a salariatului, este necesară cunoașterea manifestării sale de voință în sensul reluării raporturilor de muncă. O atare cerință rezultă, pe de o parte, din împrejurarea că sentința pronunțată de prima instanță este executorie provizoriu, existând riscul anulării sau schimbării acesteia în calea de atac, cu consecința pierderii definitive a respectivului loc de muncă pentru salariatul concediat, iar, pe de altă parte, din faptul că salariatul, în calitate de creditor al reintegrării, nu are o obligație de a demara executarea silită provizorie. În plus, acesta din urmă nu are nicio obligație legală, contractuală sau stabilită pe cale judecătorească de a se prezenta la locul de muncă de la momentul pronunțării sentinței de reintegrare, mai înainte de punerea în executare a acesteia.
Așadar, debitorul angajator care dorește să execute debunăvoie sentința de reintegrare a salariatului concediat nelegal, mai înainte de soluționarea definitivă a respectivului conflict individual de muncă, are obligația de a aduce la cunoștința angajatului voința sa atât în privința reactivării contractului individual de muncă, cât și în privința datei de la care se vor relua raporturile de muncă.
O atare obligație de informare își găsește fundamentulîn prevederile art. 8, art. 17 alin. (3) lit. g) și art. 40 alin. (2) lit. a) din Codul muncii, care presupun că relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei-credințe, că participanții la raporturile de muncă se vor informa și se vor consulta reciproc, că salariatul trebuie informat cu privire la data de la care contractul de muncă își produce efectele și că angajatorului îi revine, printre altele, obligația de a informa salariatul asupra condițiilor de muncă și asupra elementelor care privesc desfășurarea relațiilor de muncă.
Așa fiind, în contextul în care angajatorul a fost parteacare a anunțat încetarea raporturilor de muncă, prin emiterea deciziei de concediere, care a fost anulată ulterior de instanța judecătorească, tot acesta are îndatorirea de a informa, de a înștiința salariatul cu privire la dorința sa de executare voluntară a măsurii de reintegrare dispuse printr-o hotărâre judecătorească executorie provizoriu. O atare încunoștințare este necesară pentru a permite salariatului, creditor al obligației de reintegrare, să aibă cunoștință despre punerea în executare de bunăvoie a hotărârii primei instanțe, despre reactivarea contractului individual de muncă și, mai ales, despre data reluării efective a raporturilor de muncă, astfel încât acesta să acționeze în deplină cunoștință în îndeplinirea obligațiilor și în exercitarea drepturilor conținute de raportul juridic dintre părți.
În realizarea îndatoririi generale de informare asalariatului, angajatorul debitor al obligației de reintegrare, ce reprezintă o obligație de a face implicând un fapt comisiv din partea acestuia, trebuie să îl încunoștințeze pe angajatul său cu privire la executarea de bunăvoie a hotărârii judecătorești pronunțate de prima instanță. Chiar dacă nu există o obligație legală de emitere a unei decizii de reintegrare, fiind suficientă în acest sens punerea în executare a sentinței pronunțate de instanța competentă, angajatorul are obligația de a transmite salariatului o informare, indiferent de denumirea aleasă, din care să rezulte explicit voința debitorului de executare benevolă a obligației de a face în sensul reintegrării efective a salariatului concediat nelegal, ceea ce are drept consecință reluarea raporturilor de muncă dintre părți, în baza contractului individual de muncă încheiat între acestea. Abia după momentul reintegrării efective renasc în sarcina salariatului toate obligațiile și îndatoririle asumate prin contractul inițial încheiat, inclusiv obligația de a se prezenta la locul de muncă și de a presta munca stabilită.
Îndeplinirea obligației de informare a salariatuluipresupune realizarea unei comunicări eficiente, astfel încât manifestarea de voință a angajatorului în sensul executării benevole a obligației de reintegrare efectivă să fie în mod real aptă a fi adusă la cunoștința angajatului reintegrat, folosindu-se orice modalitate adecvată de comunicare. În acest sens, în privința modalităților de comunicare sunt pe deplin relevante statuările cuprinse în deciziile nr. 18 din 13 iunie 2016 și nr. 34 din 24 octombrie 2016 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
A treia problemă ridicată de instanța de trimitere se referă la stabilirea momentului reluării efective a raporturilor de muncă, în temeiul hotărârii judecătorești prin care prima instanță a dispus reintegrarea salariatului concediat nelegal.Așa cum s-a arătat mai sus, pentru ca reintegrarea să se producă în mod efectiv este necesară punerea în executare a hotărârii judecătorești, care se realizează fie de bunăvoie de către angajatorul debitor, fie în urma executării silite demarate de salariatul creditor.
Prin prezentul demers procesual se urmăreșteclarificarea acestei chestiuni în ipoteza în care punerea în executare a sentinței de reintegrare se realizează benevol de către angajator. Atât timp cât reintegrarea efectivă implică un fapt comisiv al debitorului angajator, acesta are obligația de a informa salariatul nu doar cu privire la voința sa de punere în executare provizorie a hotărârii primei instanțe, ci și cu privire la data la care raporturile de muncă se reiau în mod efectiv, adică data la care sunt reactivate toate drepturile și obligațiile cuprinse în contractul de muncă încheiat între părți. Desigur, data astfel stabilită trebuie să fie concomitentă sau ulterioară legalei comunicări a acestei înștiințări către salariat.
O atare obligație este justificată de împrejurarea căsalariatul creditor trebuie să cunoască momentul la care are obligația de a se prezenta la serviciu pentru prestarea muncii, atât timp cât acesta nu are vreo obligație de a cere executarea silită provizorie a hotărârii judecătorești ce îi recunoaște calitatea de creditor al reintegrării și nici nu are obligația de a presta muncă pentru acest angajator mai înainte de reintegrarea efectivă.
Partajează acest conținut:
