24 octombrie 1990. Steaua București joacă meciul tur cu Montpellier, în optimile de finală din Cupa Cupelor. Steaua intră în teren în componența: Stângaciu – Dan Petrescu, Iovan, Bumbescu, Munteanu – Mirea, Ilie Stan, Sedecaru, Ilie Dumitrescu – Ovidiu Lazăr, Marian Popa. Antrenor: Costică Ștefănescu.
Minutul 13, la 0-0, Orădeanul Ovidiu Lazăr, plecat de la mijloc, de lângă Valderrama, urcă apoi în zonă liberă, primește o pază de excepție, celebrul Laurent Blanc e departe, departe. Ovi e singur cu portarul iar când să-l dribleaze,sau să finalizeze se aude fluierul… „M-am oprit când am auzit fluierul. L-am auzit și pe Toni Sedecaru strigând <Uite-l și pe zăpăcitul ăsta ce fluieră>. N-am dat cu mingea în poarta goală pentru că semnasem un regulament că dacă luăm galben dacă dăm în minge după fluierul arbitrului ne plătim singuri amenda. Nu mai știu cât era, 50 sau 100 de dolari. M-am oprit și m-am uitat la arbitru. Atunci mi-am dat seama că nu el fluierase ci un spectator din tribună”.
De acolo a început dezastrul pentru steliști care puteau avea 1-0. Principiul dominoului a dus la dezastru fotbalistic. În primul rând n-a fost 1-0 pentru Steaua. La opt minute distanță, colegul din atac al lui Ovidiu, Marian Popa încasează direct cartonașul roșu. Nu trec decât 5 minute și la o centrare banală Stângaciu scapă mingea în poartă. După pauză Zuber și Blanc înscriu și ei. Dan Petrescu vede și el cartonașul roșu. Steaua rămâne în opt jucători de câmp. Se termină 5-0…
„Acela a fost momentul psihologic. Poate că ne băteau și 11 contra 11, dar era altceva. Aveau o echipă formidabilă. În fotbal nu merge cu dacă… Așa a fost să fie”, a spus Ovidiu Lazăr, actualmente antrenor la juniorii de la Transilvania Sport Academy Oradea.
