Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a informat că a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu un recurs în interesul legii vizând următoarea problemă de drept:
Interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 art. 3 alin. (1), art. 10 și art. 27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în ceea ce privește timbrarea cererilor formulate în temeiul dispozițiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, prin care creditorul unei obligații de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, solicită stabilirea sumei definitive datorate de către debitor, cu titlu de penalități de întârziere.
Reglementarea aflată în centrul disputei este art. 906 alin. (4) Cod procedură civilă, care permite creditorului, după ce penalitatea pe zi de întârziere a fost stabilită în prima etapă a procedurii, să ceară instanței transformarea acesteia într-o sumă fixă, lichidă și exigibilă. Această „lichidare” a penalităților poate fi cerută după trecerea a 3 luni de la aplicarea lor și poate fi reiterată la fiecare interval similar de neexecutare.
Problema apare pentru că OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru nu menționează explicit aceste cereri în articolul dedicat executării silite (art. 10). În lipsa unei prevederi exprese, instanțele au aplicat reguli diferite.
Analiza Ministerului Public a identificat trei curente jurisprudențiale:
- Taxarea la valoare (art. 3 OUG 80/2013)
Cererea e considerată patrimonială și evaluabilă în bani, astfel că taxa se calculează procentual la suma totală a penalităților solicitate. Susținătorii acestei variante invocă faptul că, prin admiterea cererii, creditorul obține efectiv o sumă de bani în plus față de titlul executoriu inițial. - Taxa fixă de 20 lei (art. 27 OUG 80/2013)
Această opinie, majoritară în instanțe, consideră cererea un incident execuțional, nu un nou litigiu de fond. Penalitățile au rol cominatoriu – de constrângere a debitorului – nu de reparare a unui prejudiciu sau de aducere a unui câștig patrimonial suplimentar. - Scutire de la plata taxei
Atunci când titlul executoriu provine dintr-un litigiu scutit de taxă printr-o lege specială (ex. art. 42 Legea nr. 1/2000 sau art. 50 Legea nr. 10/2001), scutirea se aplică și cererii de fixare a penalităților, fiind considerată o cerere „legată de aplicarea legii speciale”.
În sesizarea transmisă ÎCCJ, Procurorul General susține că cea de-a doua și a treia orientare sunt conforme:
- Funcția penalităților este preponderent cominatorie – sancțiunea pecuniară nu are rolul de a recompensa creditorul, ci de a forța debitorul să execute obligația în natură. Funcția punitivă este doar derivată și secundară.
- Procedura din art. 906 alin. (4) este o continuare a primei etape, are caracter unitar și nu implică rejudecarea fondului dreptului. Instanța doar aplică un calcul matematic pe baza penalității stabilite anterior.
- Logica OUG 80/2013 în materia executării silite este ca cererile să fie taxate fie fix, fie la valoare plafonată. Taxarea integrală la valoare, fără plafon, e rezervată unor situații limitate, cum ar fi contestațiile ce privesc fondul dreptului din titluri non-judiciare.
- Protejarea accesului la justiție – Impunerea unei taxe calculate procentual la penalități (care pot fi foarte mari după 3 luni de neexecutare) creează o barieră disproporționată pentru creditor, contrară art. 6 CEDO și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauze precum Weissman, Larco, Iorga).
- Evitarea dublei împovărări fiscale – În multe cazuri, creditorul a achitat deja taxe de timbru semnificative în procesul de fond. A-i cere din nou o taxă la valoare pentru a-și putea executa efectiv hotărârea înseamnă o sarcină fiscală excesivă.
- Aplicarea scutirilor legale – Dacă titlul executoriu s-a obținut într-un litigiu scutit de timbru, scutirea trebuie să se extindă și asupra cererii de penalități, fiind parte integrantă a procedurii de punere în executare.
Procurorul General avertizează că prima orientare, cea a taxării procentuale, poate submina eficiența mecanismului penalităților:
- Creditorul este pus în situația de a plăti anticipat o taxă uriașă, determinată tocmai de refuzul debitorului de a executa obligația.
- Recuperarea ulterioară a taxei ca parte a cheltuielilor de judecată este incertă și tardivă.
- Debitorii de rea-credință ar putea fi încurajați să tergiverseze executarea, mizând pe faptul că creditorul nu își va permite să plătească taxa pentru lichidarea penalităților.
Recursul în interesul legii cere stabilirea următoarei interpretări obligatorii:
Cererile formulate în temeiul art. 906 alin. (4) C.proc.civ. se taxează cu 20 lei (art. 27 OUG 80/2013), cu excepția cazurilor în care se aplică o scutire legală.
Partajează acest conținut:
