În cadrul întâlnirii procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel din 5-6 decembrie 2024 s-a pus problema de practică neunitară referitoare la încadrarea juridică în situația amenințării unei persoane în vederea retragerii plângerii prealabile
Autorul întrebării nu a precizat care sunt opiniile diferite identificate în practica judiciară, arătând că au existat două soluţii în practica judiciară prin care, în urma schimbării încadrării juridice, s-a reţinut, în ipoteza prezentată, infracţiunea de şantaj.
În opinia autorului întrebării, exprimată cu majoritate, încadrarea juridică corectă într-o atare situație este aceea de influențare a declarațiilor, întrucât, deși art. 272 alin. (1) C.pen. nu prevede în mod expres constrângerea în vederea retragerii plângerii penale prealabile, ci doar în vederea retragerii declarațiilor, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 272 alin. (2) C.pen. rezultă că și această ipoteză se circumscrie infracțiunii de influențare a declarațiilor.
Astfel, art. 272 alin. (2) C.pen. prevede că nu constituie infracțiune înțelegerea patrimonială dintre infractor și persoana vătămată intervenită în cazul infracțiunilor pentru care
acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă sau pentru care intervine împăcarea.
Or, în măsura în care înțelegerea patrimonială în vederea retragerii plângerii penale prealabile nu constituie infracțiunea de influențarea declarațiilor, per a contrario această infracțiune se poate reține în cazul constrângerii persoanei vătămate în vederea retragerii plângerii penale prealabile.
În opinia noastră, în ipoteza expusă de autorul întrebării se impune reţinerea infracţiunii prev. de art. 272 alin. (1) C.pen. Astfel, în modalitatea comiterii prin constrângere, infracţiunea de influenţare a declaraţiilor constituie o formă specială de şantaj pe care legiuitorul a ales să îl incrimineze distinct, ca infracţiune contra înfăptuirii justiţiei, acordând prevalenţă acestui obiect juridic faţă de libertatea persoanei.
În ceea ce priveşte conduita în vederea căreia este exercitată constrângerea, aceasta poate consta, printre altele, în retragerea declaraţiilor. Conform Expunerii de motive a noului Cod penal, scopul urmărit prin această incriminare este acela de a întări garantarea accesului liber la justiţie, prin protejarea libertăţii oricărei persoane de a se adresa justiţiei şi de a da declaraţiile (…) pe care le consideră necesare în raport de interesele sale (…).
Prin urmare, conduitele protejate prin această incriminare vizează asigurarea liberului acces la justiţie a persoanei vătămate, prin mijloacele procedurale aflate la dispoziţia sa, circumscrierea acestora nerealizându-se în funcţie de efectele pe care acestea din urmă le produc în plan substanţial. De aceea, este nerelevant dacă prin declaraţia retrasă persoana
vătămată revine asupra celor sesizate sau declarate, ori îşi exprimă voinţa în sensul retragerii plângerii prealabile, cu consecinţa înlăturării răspunderii penale a făptuitorului.
De asemenea, nu credem că natura juridică de act de sesizare a plângerii prealabile şi nu de mijloc de probă face ca retragerea acesteia să o excludă din conduitele urmărite de legiuitor, având în vedere că incriminarea îşi propune să protejeze persoana vătămată de efectele pe care influenţele asupra acesteia le pot avea asupra actului de justiţie, prin compromiterea adevărului într-o anumită procedură judiciară.
Or, şi în ipoteza retragerii plângerii prealabile ca urmare influenţei exercitate prin una din modalităţile prevăzute de textul de incriminare se produce această lezare. Mai mult, chiar legiuitorul are în vedere ipoteza sesizările organelor de urmărire penală ca fiind una din cele care afectează obiectul juridic al infracţiunii, de unde rezultă că circumscrierea acestora nu s-a realizat doar în raport cu aptitudinea de a constitui mijloc de probă.
În acelaşi sens este şi cauza de excludere a infracţiunii, prev. de art. 272 alin. (2) C.pen., care are în vedere şi ipoteza infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, statuând că înţelegerea patrimonială dintre infractor şi persoana vătămată nu constituie infracţiunea de influenţare a declaraţiilor. Prin urmare, legiuitorul are în vedere şi ipoteza în care retragerea plângerii prealabile constituie scopul urmărit de făptuitor, stabilind existenţa infracţiunii în funcţie de caracterul
voluntar/involuntar al declaraţiei de retragere.
De aceea, în ipoteza în care constrângerea este exercitată în vederea retragerii plângerii prealabile, fapta este tipică, în modalitatea constrângerii exercitate pentru retragerea declaraţiilor, dispoziţiile art. 272 alin. (1) C.pen. având prioritate de aplicare faţă de norma generală de incriminare a şantajului.
În unanimitate, a fost agreată opinia INM.
