În perioada 8-9 decembrie 2025 a avut loc, la București, Întâlnirea procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel, întâlnire în cadrul căreia au fost dezbătute probleme de drept ce au generat practică judiciară neunitară printre care și cea valabilității declarației date în fața instanței de retragere a plângerii prealabile sau de împăcare a persoanei vătămate, în lipsa asistării de către avocat, în cauzele în care asistența juridică este obligatorie.
Prezentarea problemei juridice:
În practica judiciară s-a pus problema valabilității declarației date în fața instanței de retragere a plângerii prealabile sau de împăcare a persoanei vătămate, în lipsa asistării de către avocat, în cauzele în care asistența juridică este obligatorie pentru persoana vătămată.
Nu au fost prezentate opinii divergente, însă din practica judiciară înaintată reiese că, în unele situații, simpla manifestare de voință a persoanei vătămate în sensul retragerii plângerii prealabile, exprimată oral în fața judecătorului de drepturi și libertăți, în lipsa unui apărător, în cazurile de asistență juridică obligatorie (firește, persoana vătămată nefiind citată în procedura desfășurată în fața aceluiași judecător), a condus la revocarea măsurii arestării preventive, pentru ca, în alte situații, lipsa asistării de către avocat a persoanei vătămate a cărei asistență juridică este obligatorie la termenul de dezbateri la care și-a exprimat oral manifestarea de voință în sensul retragerii plângerii prealabile sau al împăcării să atragă nulitatea absolută a încheierii și, în consecință, a sentinței prin care s-a dispus încetarea procesului penal.
A fost expusă opinia referentului în sensul constatării nulității absolute a încheierii în care s-a consemnat declarația persoanei vătămate și a sentinței prin care s-a dispus încetarea procesului penal, ori constatării nulității absolute a sentinței prin care s-a dispus încetarea procesului penal, pentru situația particulară în care retragerea plângerii penale s-a făcut prin înscris autentic.
Opinia Institutul Național al Magistraturii:
Retragerea plângerii prealabile și împăcarea reprezintă cazuri care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, în concret impedimente de procedură care fac imposibilă cercetarea fondului și a căror incidență atrage, în cursul judecății, pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal, potrivit art. 396 alin. (6) din același act normativ.
În același timp, în materia măsurilor preventive, reprezintă impedimente de procedură care fac imposibilă luarea, confirmarea, prelungirea sau menținerea unei asemenea măsuri, conform art. 202 alin. (2) din Codul de procedură penală.
Este adevărat că manifestarea de voință a persoanei vătămate în sensul retragerii plângerii prealabile sau al împăcării se poate face nu doar în scris17, ci și oral în fața organelor judiciare, inclusiv a judecătorului de drepturi și libertăți, a celui de cameră preliminară ori a instanței de judecată, care o vor consemna în scris (în încheiere), însă, pentru a produce efectele procesuale anterior menționate, persoana vătămată trebuie să fie asistată de un apărător, în cazurile de asistență juridică obligatorie.
Sub acest aspect, prezintă relevanță și Decizia nr. 34/2008 a Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite18, prin care, în interpretarea dispozițiilor art. 132 din Codul penal (1969), instanța supremă a stabilit următoarele: „În cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată și asistența juridică este obligatorie potrivit art. 171 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, instanța dispune încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părților numai în prezența apărătorului ales sau a apărătorului din oficiu”.
În considerentele deciziei s-au arătat următoarele:
„Este semnificativă grija legiuitorului pentru asigurarea unei manifestări de voință reale și în deplină concordanță cu interesele legitime ale celor implicați, în care scop s-a prevăzut, în cadrul alin. (3) al articolului 132, că «pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu împăcarea se face numai de reprezentanții lor legali», iar «cei cu capacitate de exercițiu restrânsă se pot împăca cu încuviințarea persoanelor prevăzute de lege».
De aceea, în raport cu această preocupare a legiuitorului de a se înlătura orice posibilitate de neînțelegere de către părți a semnificației și consecințelor actului comun al împăcării, se impune să fie respectate cu strictețe și dispozițiile cu caracter procedural menite să garanteze asigurarea apărării și a unei contradictorialități reale în timpul desfășurării procesului.
În acest context, ținându-se seama de dispozițiile art. 171 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală, prin care sunt reglementate cazurile în care asistența juridică este obligatorie, precum și de prevederile alin. (4), (4¹), (5) și (6) ale aceluiași articol, referitoare la modul cum trebuie să se procedeze atunci când asistența juridică este obligatorie, apare neîndoielnică îndeplinirea cerinței privind prezența apărătorului ales sau desemnat din oficiu ori de câte ori survine împăcarea părților în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată și asistența juridică este obligatorie.
Ca urmare, în astfel de situații, instanța sesizată cu judecarea infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea plângerii prealabile de către persoana vătămată, iar asistența juridică este obligatorie potrivit art. 171 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală, nu poate dispune încetarea procesului penal ca efect al împăcării părților decât dacă împăcarea a intervenit în prezența apărătorului ales sau a apărătorului desemnat din oficiu.
A considera altfel ar însemna să fie încălcate dispozițiile cu caracter obligatoriu relative la asistarea inculpatului de către apărător, ceea ce ar atrage, potrivit art. 197 alin. (3) din Codul de procedură penală, nulitatea necondiționată a hotărârii.”
Considerentele acestei decizii își mențin valabilitatea și sub imperiul Codului de procedură penală actual, în condițiile în care dispozițiile legale actuale nu conțin modificări de natură să afecteze aplicabilitatea acesteia.
Astfel, sub imperiul reglementării actuale, dispozițiile referitoare la asistența juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului se regăsesc în cuprinsul art. 90 din Codul de procedură penală, iar cele referitoare la asistența juridică obligatorie a persoanei vătămate în cuprinsul art. 93 alin. (4) și (5) din același act normativ.
În continuare, sancțiunea care intervine în cazul încălcării dispozițiilor referitoare la asistarea de către avocat a persoanei vătămate, atunci când asistența este obligatorie, este nulitatea absolută a actelor procesuale și procedurale astfel efectuate, sancțiune prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală19.
Participanții la întâlnire au agreat, în unanimitate, opinia INM, pentru argumentele prezentate în susținerea acesteia.
Partajează acest conținut:





