Tribunalul Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre cu ecouri profunde în sfera transparenței instituționale europene, vizând direct modul în care Comisia Europeană a gestionat comunicările legate de achiziția vaccinurilor anti-COVID-19.
Tribunalul a invalidat oficial refuzul Comisiei de a pune la dispoziția publicului mesajele text purtate între Ursula von der Leyen, președinta Comisiei, și Albert Bourla, directorul executiv al gigantului farmaceutic Pfizer. Potrivit deciziei CJUE, această omisiune a încălcat normele de acces la documentele instituțiilor europene, consfințind că respectivele SMS-uri constituie informații de interes public care trebuiau comunicate, indiferent de forma lor digitală.
Totul a pornit în anul 2021, când cotidianul american The New York Times a publicat o investigație în care dezvăluia, în urma unor interviuri directe cu CEO-ul Pfizer, că între acesta și Ursula von der Leyen au avut loc schimburi personale de mesaje text, în contextul negocierilor pentru achiziționarea vaccinurilor împotriva COVID-19. Jurnaliștii publicației au solicitat în mod oficial accesul la aceste comunicări, în baza dreptului la informare garantat de reglementările europene privind transparența instituțională.
Comisia Europeană a refuzat însă cererea, motivând că nu deține respectivele SMS-uri și că acestea nu sunt considerate documente oficiale în sensul regulilor administrative aplicabile. Această poziție a fost contestată juridic de către The New York Times.
În fapt, printr-o cerere întemeiată pe Regulamentul privind accesul la documente, Matina Stevi, o ziaristă angajată la cotidianul The New York Times, a solicitat Comisiei Europene să acorde accesul la toate mesajele text dintre președinta Ursula von der Leyen și Albert Bourla, președintele-director general al Pfizer, trimise între 1 ianuarie 2021 și 11 mai 2022. Comisia a respins această cerere pentru motivul că nu deține documentele vizate de cerere.
Doamna Stevi și The New York Times au solicitat Tribunalului Uniunii Europene să anuleze decizia Comisiei. Prin hotărârea sa, Tribunalul admite acțiunea și anulează decizia Comisiei.
Tribunalul amintește că Regulamentul privind accesul la documente urmărește să confere cel mai mare efect posibil dreptului de acces public la documentele deținute de instituții. Astfel, în principiu, publicul ar trebui să aibă acces la toate documentele instituțiilor.
Totuși, atunci când o instituție afirmă, ca răspuns la o cerere de acces, că un document nu există, inexistența acestui document este prezumată, în conformitate cu prezumția de veridicitate aferentă acestei declarații. Această prezumție poate fi însă răsturnată pe baza unor elemente pertinente și concordante prezentate de solicitantul accesului.
În cazul de față, Tribunalul observă că răspunsurile Comisiei cu privire la mesajele text solicitate pe tot parcursul procedurii se întemeiază fie pe ipoteze, fie pe informații oscilante sau imprecise.
În schimb, doamna Stevi și The New York Times au prezentat elemente pertinente și concordante care descriu existența unor discuții, în special sub forma unor mesaje text, între președinta Comisiei și președintele-director general al Pfizer în cadrul achiziționării de vaccinuri de către Comisie de la această societate în timpul pandemiei de COVID-19. Prin urmare, doamna Stevi și The New York Times au reușit să răstoarne prezumția inexistenței și a nedeținerii documentelor solicitate.
Or, într-o asemenea situație, Comisia nu se poate limita să afirme că nu deține documentele solicitate, ci este obligată să prezinte explicații plauzibile care să permită publicului și Tribunalului să înțeleagă de ce nu se pot găsi documentele respective. Comisia nu a explicat în detaliu ce fel de căutări ar fi efectuat pentru a găsi aceste documente și nici care sunt locurile unde s-ar fi desfășurat căutările. Prin urmare, ea nu a furnizat o explicație plauzibilă pentru a justifica nedeținerea documentelor solicitate. În plus, Comisia nu a clarificat în mod suficient dacă mesajele text solicitate au fost șterse și, în acest caz, dacă ștergerea s-a făcut în mod intenționat sau automat ori dacă telefonul mobil al președintei a fost înlocuit între timp.
În sfârșit, Comisia nu a explicat în mod plauzibil nici motivul pentru care ar fi apreciat că mesajele text trimise în cadrul achiziționării de vaccinuri împotriva COVID-19 nu conțin informații importante sau care implică acțiuni subsecvente, a căror păstrare trebuie asigurată.