SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Titlul problemei de drept: S-a pus problema, în practica judiciară, a momentului de început (dies a quo) al termenului de reabilitare judecătorească, în ipoteza în care condamnatul a executat pedeapsa prin arest preventiv, înainte de pronunțarea hotărârii definitive de condamnare.
- Materia: penal
- Subcategoria: alte tipuri de cauze
- Acte normative incidente: art. 162 alin. (2), art. 167 alin. (1), art. 169 alin. (1) C.pen.
- Cuvinte cheie: termen de reabilitare judecătorească; executarea pedepsei prin arest preventiv
Într-o opinie, s-a arătat că termenul curge de la data la care a luat sfârșit executarea pedepsei principale, conform dispozițiilor art. 167 C.pen.
Într-o altă opinie, s-a arătat că, într-o astfel de ipoteză, termenul de reabilitare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, întrucât numai de la acel moment există o condamnare la pedeapsa închisorii, neavând relevanță procesuală că s-a constatat executată pedeapsa în urma deducerii perioadei arestului preventiv.
În opinia INM, a doua opinie este cea corectă.
Astfel, potrivit art. 167 alin. (1) C.pen. termenele prevăzute în art. 165 și art. 166 se socotesc de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale (…). De asemenea, conform art. 169 alin. (1) C.pen. reabilitarea face să înceteze decăderile și interdicțiile, precum și incapacitățile care rezultă din condamnare. Or, pe de o parte, după cum s-a arătat constant în jurisprudență, o pedeapsă, pentru a fi considerată executată, trebuie mai întâi să fie aptă de a fi pusă în executare, ceea ce nu este posibil mai înainte ca hotărârea de condamnare să rămână definitivă (Tribunalul Suprem, Secția penală, decizia nr. 3475/1973, Tribunaul Suprem, Completul de 7 judecători, decizia nr. 10/1978). Prin urmare, în ipoteza în discuție, pedeapsa este considerată ca executată la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, iar nu la momentul când durata arestării preventive a atins durata pedepsei pronunțate. Soluția decurge și din dispozițiile art. 162 alin. (2) C.pen. care raportează termenele de prescripție a executării pedepsei la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, doar din acest moment putându-se vorbi de o pedeapsă executată în legătură cu care să intervină / curgă termenul de prescripție a executării.
Pe de altă parte, efectele reabilitării se raportează la incapacitățile, interdicțiile și decăderile care rezultă din condamnare, motiv pentru care momentul de la care operează acest mijloc de stingere a acestor consecințe nu poate fi decât data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, dată de la care cel condamnat începe să le suporte. A accepta că termenul de reabilitare începe să curgă anterior acestui moment ar face posibil ca acesta să se împlinească anterior rămânerii definitive, ceea ce ar pune în discuție însăși obiectul reabilitării, din moment ce interdicțiile, incapacitățile și decăderile se nasc la un moment ulterior.
Participanții la întâlnire, în unanimitate, au agreat punctul de vedere al INM.
Această problemă de drept a fost discutată la întâlnirea președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel,dedicată discutării aspectelor de practică neunitară în materia dreptului penal și dreptului procesual penal – Curtea de Apel București, 16-17 mai 2019.
Partajează acest conținut:
