Titlul problemei de drept: Stabilirea taxei judiciare de timbru aferente cererii vizând obligarea pârâtului la demolarea unei construcţii.
- Materia: civil
- Subcategoria: alte tipuri de cauze
- Obiect ECRIS: obligaţie de a face
- Acte normative incidente: art. 3 și art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, art. 555 şi urm. C. civ.
- Cuvinte cheie: obligaţie de a face, caracter evaluabil, taxă judiciară de timbru
Opinia Institului Naţional al Magistraturii:
Ipoteza supusă analizei este aceea în care prin cererea de chemare în judecată se solicită obligarea pârâtului la demolarea unei construcţii. Cauza cererii de chemare în judecată, astfel cum este indicată prin tema supusă dezbaterii, este reprezentată fie de încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului, prin edificarea de către pârât a unei construcţii pe terenul său, fie de edificarea construcţiei în lipsa autorizaţiei de construire sau în baza unei autorizaţii de construire, ulterior anulate.
Astfel cum rezultă din întreaga reglementare cuprinsă în O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în regulă generală, determinarea existenţei şi întinderii obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru are ca premisă corecta calificare a naturii acţiunii civile concretizate prin cererea de chemare în judecată.
Acţiunea civilă are ca obiect, de regulă, protecţia unui drept sau a unui interes pentru realizarea căruia calea justiţiei este obligatorie. Obiectul acţiunii se concretizează şi nuanţează, prin mijlocul procesual folosit, obiectul cererii de chemare în judecată, constituindu-l pretenţia concretă a reclamantului.
Fundamentul acţiunii este însă dreptul subiectiv civil ce se solicită a fi protejat, astfel încât acesta este cel care determină calificarea acţiunii, cu toate consecinţele ce decurg de aici.
Astfel cum s-a statuat prin considerentele Deciziei nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite „dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiţie „transferă” caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuşi şi, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanţial, dedus judecăţii, intră un drept patrimonial, real sau de creanţă.
În consecinţă, ori de câte ori pe calea acţiunii în justiţie se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă şi necesară.”
Prin urmare, în cazul acţiunilor ce vizează executarea unei obligaţii de a face, dacă dreptul afirmat este unul patrimonial, în măsura în care este posibilă evaluarea, acțiunea va fi considerată patrimonială evaluabilă în bani, iar din perspectiva taxei judiciare de timbru, vor primi aplicare dispoziţiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.
O astfel de concluzie nu vine în contradicţie cu cele reţinute prin decizia anterior menţionată, cu referire la raportul dintre normele legale în materia taxei judiciare de timbru şi normele de drept comun referitoare la calificarea acţiunii civile, căci ele vin să lămurească acele situaţii în care deşi, potrivit normelor generale, o acţiune este patrimonială şi evaluabilă în bani, potrivit regulilor speciale cuprinse în O.U.G. nr. 80/2013, ea este supusă unei taxe judiciare de timbru fixe fără a se raporta la caracterul evaluabil al acesteia.
Cu alte cuvinte, din perspectiva taxelor judiciare de timbru, în cazul acţiunilor patrimoniale, evaluabile în bani, dacă dispoziţiile O.U.G. nr. 80/2013 nu reglementează o altă taxă judiciară de timbru sau scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru, vor fi aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (1) din acest act normativ, timbrarea urmând să se realizeze la valoare.
Dificultăţile sunt generate însă de identificarea valorii obiectului cererii. Plecând însă de la raţionamentul anterior expus, în sensul că dreptul afirmat este cel care configurează întregul litigiu, apreciem că valoarea obiectului cererii se va stabili în funcţie de evaluarea dreptului afirmat.
În concret, dacă reclamantul solicită obligarea pârâtului la desfiinţarea construcţiei, afirmând dreptul său de proprietate asupra terenului pe care a fost edificată construcţia, atunci valoarea obiectului cererii este determinată de valoarea porțiunii de teren pe care este edificată construcţia.
Apreciem că valoarea construcţiei ce se solicită a fi demolată nu reprezintă valoarea obiectului cererii, căci reclamantul nu afirmă un drept asupra construcţiei, ci asupra porțiunii de teren pe care aceasta este edificată.
Totodată, apreciem că nici contravaloarea lucrărilor necesare pentru demolarea construcţiei nu poate fi reţinută ca reflectând valoarea obiectului cererii, căci reclamantul nu afirmă un drept de creanţă corespunzător contravalorii acestor lucrări. Un argument în acest sens este reprezentat de interpretarea per a contrario a dispoziţiilor cuprinse în art. 903 C. proc. civ., ce reglementează distinct dreptul creditorului unei obligaţii de a face sau de a nu face de a fi dezdăunat cu contravaloarea costurilor necesare pentru executarea obligaţiei de a face sau pentru restabilirea situaţiei anterioare încălcării obligaţiei de a nu face.
Cu referire la situaţia în care solicitarea de demolare a construcţiei este întemeiată pe inexistenţa autorizaţiei de construire sau pe anularea acesteia, apreciem că, similar celor anterior expuse, trebuie observat tot dreptul afirmat de reclamant, căci, şi în acest caz, reclamantul urmăreşte protejarea unui drept, fără a avea importanţă, din acest punct de vedere, care a fost modalitatea în care pârâtul ar fi încălcat dreptul reclamantului.
Acesta este motivul pentru care, în ipoteza în care se solicită demolarea unei construcţii pentru lipsa autorizaţiei de construire sau ca urmare a anulării acesteia, pentru stabilirea taxei judiciare de timbru (si nu numai) soluţiile vor fi diferite în funcţie de cel care are calitatea de reclamant.
În ipoteza în care reclamantul este proprietarul terenului, dreptul afirmat este dreptul de proprietate, caz în care sunt pe deplin aplicabile cele anterior enunţate prin care s-a conchis asupra stabilirii taxei judiciare de timbru la valoare.
Este însă diferită situaţia în care reclamantul este organul care a aplicat sancţiunea demolării construcţiei, ipoteză reglementată de dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991.
Potrivit acestei dispoziţii legale, în măsura în care persoanele sancţionate contravenţional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, întocmit potrivit art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune, după caz: a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei; b) desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal.
În cazul acestor cereri, raportul juridic dedus judecății are la bază săvârșirea unei contravenții, iar reclamantul, respectiv organul care a aplicat sancțiunea contravențională, acționează în temeiul legii, ca autoritate publică, scopul principal fiind ca instanța să asigure conformarea contravenientului la cele stabilite prin procesul-verbal de constatare a contravenției.
Cu alte cuvinte, dreptul afirmat de reclamant prin cererea de chemare în judecată nu este un drept patrimonial, situaţie în care obiectul cererii este neevaluabil în bani, ce atrage aplicabilitatea dispoziţiilor art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cu care taxa judiciară de timbru datorată este în cuantum de 20 lei.
În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că cererea prin care se solicită executarea unei obligaţii de a face, de demolare a unei construcţii, reprezintă o cerere evaluabilă în bani, supusă taxei judiciare de timbru prevăzute de art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, iar criteriul de determinare a valorii obiectului cererii este dreptul afirmat de reclamant.
Pentru situaţia cererilor formulate de organul care a aplicat sancţiunea contravenţională, întemeiate pe dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, taxa judiciară de timbru se stabileşte în conformitate cu dispoziţiile art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013.
Opinia participanților la întâlnire:
În unanimitate, participanții și-au însușit soluția expusă în opinia I.N.M.
În cadrul dezbaterilor, s-a arătat suplimentar că, în ipoteza în care demolarea construcției reprezintă un capăt de cerere distinct alături de cel vizând acțiunea în revendicare, nu se mai impune timbrarea, având în vedere finalitatea identică a celor două petite; în acest caz, demolarea construcției reprezintă doar modalitatea concretă în care se va realiza restituirea bunului în situația admiterii acțiunii în revendicare.
Problema timbrării și cea a competenței de soluționare a cererilor având ca obiect obligarea la demolarea construcţiilor edificate fără autorizaţie de construire au format obiectul dezbaterilor Întâlnirii președinților secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, organizate la Curtea de Apel București, în perioada 11-12 mai 2017, ocazie cu care participanții au agreat, în unanimitate, opinia I.N.M., în sensul că „cererile de obligare a contravenientului la demolarea construcţiilor edificate fără autorizaţie de construire privesc obligații de a face, neevaluabile în bani, ce impun stabilirea competenței instanței conform art. 94 pct. (1) lit. h) C. proc. civ. și a taxei judiciare de timbru prin raportare la art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013”.
Această problemă de drept a fost discutată la întâlnirea reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel, în care au fost dezbătute probleme de drept ce au generat practică neunitară în materie civilă – Oradea, 6-7 iunie 2019.
Partajează acest conținut:
