S-a pus problema, în practica judiciară, dacă sunt lovite de nulitate (iar în caz afirmativ dacă aceasta este absolută sau relativă) interceptările convorbirilor telefonice efectuate în temeiul art. 91 indice 2 din Codul de procedură penală anterior, cu sprijinul Serviciului Român de Informații, câtă vreme textul de lege menționat făcea referire la efectuarea interceptărilor de către procuror sau de către organele de cercetare penală, din dispoziția procurorului. (CA Brașov)
Aceeași întrebare a fost formulată și în legătură cu mandatele de supraveghere tehnică puse în aplicare, sub imperiul actualului Cod de procedură penală, anterior deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016, cu sprijinul Serviciului Român de Informații.
- Materia: penal
- Subcategoria: alte tipuri de cauze
- Acte normative incidente: art. 912 C.p.p.1968; art. 142 alin. (1) C.p.p.; Deciziile Curții Constituționale nr. 51/2016, nr. 302/2017, nr. 26/2019
- Cuvinte cheie: interceptări, nulitate absolută
Autorul întrebării a menționat că este vorba doar despre evaluarea legalității acestui mijloc de probă în cauzele în curs de judecată, nu în cele în care s-au pronunțat hotărâri definitive.
În legătură cu rezolvarea problemei există două opinii.
Prima dintre acestea este în sensul că, deși contribuția Serviciului Român de Informații s-a limitat la acordarea sprijinului tehnic pentru efectuarea interceptărilor, au fost totuși încălcate dispozițiile Codului de procedură penală cu privire la punerea în executare a interceptării convorbirilor telefonice de către organele de urmărire penală, ceea ce atrage nulitatea absolută a mijlocului de probă, ca fiind administrat cu încălcarea regulilor privind competența acestora după materie și calitatea persoanei.
Al doilea punct de vedere este în sensul că punerea în executare a respectivului procedeu probator nu echivalează cu acordarea de sprijin tehnic în acest scop, în acest sens fiind și considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016, astfel că, atâta vreme cât transmiterea mandatelor către Serviciul Român de Informații și, ulterior, redarea convorbirilor de pe suporții optici s-a făcut de către organele de urmărire penală, nu ne aflăm în prezența vreunui caz de nulitate.
Mai mult decât atât, nulitatea absolută la care fac referire autorii primei opinii, rezultată din interpretarea deciziei Curții Constituționale nr. 302/2017, nu se referă la orice formă de încălcare a competenței organelor de urmărire penală, ci doar la efectuarea de către un parchet ierarhic inferior a urmăririi penale cu încălcarea normelor privind competența după materie și calitatea persoanei a parchetului ierarhic superior.
Punctul de vedere al INM a fost în sensul că rezolvarea acestei probleme necesită o serie de precizări prealabile.
Astfel, referitor la reglementarea anterioară datei de 1 februarie 2014 s-a reținut că, potrivit art. 91 indice 2 alin. (1) din Codul de procedură penală anterior, procurorul procedează personal la interceptările şi înregistrările prevăzute în art. 91 indice 1 sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală. Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări sunt obligate să păstreze secretul operațiunii efectuate, încălcarea acestei obligații fiind pedepsită potrivit Codului penal.
Textul a format obiectul unei excepții de neconstituționalitate, criticile autorului acesteia vizând lipsa de previzibilitate și claritate a sintagmei ”persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la înregistrări și interceptări”.
Prin decizia nr. 779/2017 excepția a fost respinsă ca neîntemeiată. În motivarea soluției Curtea a făcut distincția între noțiunea de ”suport tehnic” pentru efectuarea interceptărilor și aceea de ”acte de urmărire penală afectuate de un organ judiciar”; în acest sens, Curtea a reținut că sintagma „alte organe specializate ale statului” din dispoziţiile art. 142 alin. (1) din noul Cod de procedură penală nu vizează persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la executarea măsurilor de supraveghere. Curtea a mai arătat și că în decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, şi-a fundamentat soluţia din perspectiva persoanelor care pun în executare mandatul de supraveghere tehnică, iar nu din perspectiva persoanelor care asigură suportul tehnic pentru realizarea activităţii de supraveghere tehnică (par. 32). S-a mai arătat în motivare, referitor la suportul tehnic pentru realizarea respectivei activităţi de supraveghere, că, sub imperiul vechiului Cod de procedură penală – ca, de altfel, şi sub cel al noului cod -, acesta era asigurat de persoane fără atribuţii de cercetare penală, în limitele competenţelor lor, motiv pentru care dispoziţiile art. 91 indice 2 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 impuneau persoanelor chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări obligaţia de a păstra secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită penal, aşa cum prevede şi noul Cod de procedură penală în cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (3) (par. 33).
Ca urmare, efectuarea înregistrărilor și interceptărilor, sub imperiul Codului de procedură penală anterior, cu sprijinul Serviciului Român de Informații, nu poate genera o discuție cu privire la încălcarea normelor de competență a organelor de urmărire penală decât în măsura în care a fost depășită sfera concursului tehnic și s-au efectuat activități de punere în executare a măsurii, deci acte de urmărire penală.
Referitor la reglementarea din Codul de procedură penală actual, anterior publicării deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016,în punctul de vedere al INM s-a arătat că, potrivit art. 142 alin. (1) C.p.p., în redactarea anterioară modificării prin O.U.G. nr. 6/2016, ca urmare a pronunțării decizieinr. 51/2016 a Curții Constituționale, procurorul punea în executare supravegherea tehnică ori putea dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializațidin cadrul polițieiori de alte organe specializate ale statului.
Prin decizia sus-menționată a fost admisă excepția de neconstituționalitate formulată într-un dosar al Tribunalului București și s-a constatat că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penal ăeste neconstituțională. În motivarea soluției Curtea a reținut, în esență, că sintagma respectivă nu este suficient de clară, iar standardul constituțional de protecție a vieții intime, familiale şi private şi a secretului corespondenței impune ca limitarea acestora să se realizeze într-un cadru normativ care să stabilească expres, într-un mod clar, precis şi previzibil care sunt organele abilitate să efectueze operațiunile care constituie ingerințe în sfera protejată a drepturilor (par. 48).
Curtea s-a referit în cuprinsul decizieiși la efectele acesteia în timp, arătând următoarele: „Cu privire la efectele prezentei decizii, Curtea reaminteşte caracterul erga omnes şi pentru viitor al deciziilor sale, prevăzut la art. 147 alin. (4) din Constituţie. Aceasta înseamnă că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa cauzelor definitiv soluţionate până la data publicării sale, aplicându-se, însă, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată” (par. 52).
Referitor la considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 302/2017:
Prin decizia sus-menționată a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională.
Din cele arătate mai sus rezultă, în opinia INM, o serie de concluzii cu privire la problema în discuție. Toate acestea pornesc de la principiul potrivit căruia actele îndeplinite cu respectarea normelor în vigoare la data efectuării lor rămân valabile și în cazul intervenirii unei modificări legislative în ceea ce privește modalitatea de efectuare a acestora. În plus, trebuie avut în vedere și principiul potrivit căruia deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii numai pentru viitor, de la momentul publicării lor în Monitorul Oficial. Cele reținute în paragraful 52 al deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016 nu contravin acestor principii, referirea la cauzele aflate pe rol vizând modalitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică ulterior publicării deciziei, iar nu la posibilitatea de a invoca nelegalitatea activităților de supraveghere tehnică deja efectuate anterior publicării deciziei.
Ca urmare, în opinia noastră, interceptările și înregistrările efectuate sub imperiul Codului de procedură anterior, cu sprijinul Serviciului Român de Informații, sunt legal efectuate, având în vedere diferența dintre administrarea mijlocului de probă și acordarea suportului tehnic în acest sens, astfel cum rezultă și din decizia Curții Constituționale nr. 779/2017. Se poate discuta despre nulitatea acestora doar în situația în care a fost depășită sfera sprijinului tehnic și s-a trecut la activități de punere în executare, deci de acte de urmarire penală.
În ceea ce privește punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică de către Serviciul Român de Informații, anterior publicării deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016, aceasta este legală, prevederile art. 142 alin. (1) C.p.p., în forma în vigoare la acel moment, bucurându-se de prezumția de constituționalitate.
Mai mult decât atât (chiar dacă, în opinia noastră, cele de mai sus nu mai fac necesară analiza tipului de nulitate care ar putea să intervină în cazul constatării unor nelegalități în ceea ce privește organele ce procedează la punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică), față de considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 302/2017, nulitatea absolută ca sancțiune a nerespectării normelor de competență are în vedere distincțiile privind competența parchetelor după materie și calitatea persoanelor, iar nu competența organelor delegate de procuror pentru efectuarea unor anumite acte de urmărire penală.
Un punct de vedere contrar celui de mai sus a fost exprimat în cadrul dezbaterilor de reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție, care au arătat că interceptările convorbirilor telefonice efectuate cu sprijinul Serviciului Român de Informații, atât sub imperiul Codului penal anterior, cât și al celui actual, inclusiv în perioada anterioară publicării deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016, sunt lovite de nulitate absolută. În acest sens a fost invocată practica instanței supreme, cu referire la încheierile Secției penale din 21 martie 2018 (judecătorului de cameră preliminară) și nr. 31/C din 27 septembrie 2018 (completul de 2 judecători de cameră preliminară), precum și considerentele deciziilor CCR nr. 51/2016, nr. 302/2017 și nr. 91/2018.
Argumentele aduse în motivarea acestui punct de vedere au fost, în esență, următoarele:
În ceea ce privește interceptările efectuate sub imperiul Codului de procedură penală anterior, activitatea desfășurată de Serviciul Român de Informații a depășit, în toate cazurile, limitele suportului tehnic, astfel cum rezultă din considerentele decizieinr. 26/2019 a CCR (par. 163-165); SRI a participat, astfel, la efectuarea propriu-zisă a procedeului probator în discuție, deci a efectuat acte de urmărire penală. Cu atât mai mult sunt acte de urmărire penală cele efectuate de SRI cu ocazia punerii în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică, sub imperiul actualului Cod de procedură penală.
Ca urmare, au fost efectuate acte de urmărire penală de o entitate care nu are calitatea de organ judiciar.
Or, potrivit deciziei Curții Constituționalenr. 302/2017, încălcarea regulilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei de către organele de urmărire penală se sancționează cu nulitatea absolută.
Ca urmare, au concluzionat reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție, actele de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică reprezintă, din perspectiva dispoziţiilor art. 97 C. proc. pen., procedee probatorii, care stau la baza procesului-verbal de consemnare a activităţilor de supraveghere tehnică, ce constituie mijloc de probă şi, prin urmare, în conformitate cu decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016, organele care pot participa la realizarea acestor acte sunt exclusiv organele de urmărire penală. În raport cu dispoziţiile art. 285 C. proc. pen. – potrivit cărora urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârşit o infracţiune şi la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată – actele de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică reprezintă acte de urmărire penală.
Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 302/2017 s-a realizat o schimbare a regimului juridic al nulităţii generate de încălcarea dispoziţiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, în sensul incidenţei nulităţii absolute, iar nu a nulităţii relative. Punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către „alte organe specializate ale statului”, care nu au calitatea de organe judiciare, nu determină numai o încălcare a competenţei materiale sau a competenţei funcţionale a organelor de urmărire penală, ci o încălcare a competenţei generale a organelor statului, care se valorifică prin prisma dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 302/2017.
În cadrul dezbaterilor s-a mai precizat că pentru perioada anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016, prezumția de constituționalitate la care Curtea face referire în paragraful 164 din Decizia nr. 26/2019 este aplicabilă numai cauzelor penale soluționate definitiv. Prin urmare, trebuie recunoscută aplicabilitatea deciziilor Curții Constituționale tuturor cauzelor pendinte. În sprijinul aceleiași soluții, s-a arătat că, admițând excepția de neconstituționalitate, prin decizia nr. 51/2016, Curtea Constituțională a constatat relevanța excepției în cauza în care aceasta a fost ridicată, astfel încât aceasta devine relevantă pentru toate cauzele pendinte în cares-au efectuat interceptări de către Serviciul Român de Informații.
Participanții la întâlnire au adoptat, în unanimitate, punctul de vedere susținut de reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție.
