Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea dn 30 ianuarie în cauza C-118/22 | Direktor na Glavna direktsia „Natsionalna politsia” pri MVR – Sofia a statuat că au utoritățile polițienești nu pot stoca, fără altă limită temporală decât cea a decesului persoanei vizate, date biometrice și genetice privind toate persoanele care au făcut obiectul unei condamnări penale definitive pentru o infracțiune săvârșită cu intenție. Chiar dacă această stocare generală și nediferențiată este justificată de prevenirea, depistarea, investigarea sau urmărirea penală a infracțiunilor sau de executarea pedepselor, autoritățile naționale sunt ținute să pună în sarcina operatorului obligația de a verifica în mod regulat dacă această stocare este în continuare necesară și să recunoască persoanei interesate dreptul la ștergerea acestor date atunci când stocarea nu mai este necesară.
În Bulgaria, o persoană a făcut obiectul unei înscrieri în registrul poliției în cadrul unei proceduri de cercetare penală pentru mărturie mincinoasă. Această persoană a fost în final declarată vinovată de săvârșirea acestei infracțiuni și condamnată la o pedeapsă cu suspendare de un an. După executarea acestei pedepse, persoana a beneficiat de o reabilitare. Ulterior, ea a solicitat să fie radiată din registrul poliției. Potrivit dreptului bulgar, datele care o privesc sunt stocate în acest registru și pot fi prelucrate de autorități, care au acces la acestea fără nicio altă limitare de durată decât decesul persoanei. Cererea sa a fost respinsă pentru motivul că o condamnare penală definitivă, chiar după reabilitare, nu face parte dintre motivele de radiere a înscrierii în registrul poliției. Sesizată cu o cale de atac, Curtea Administrativă Supremă bulgară s-a adresat Curții de Justiție.
„Interpretarea articolului 5 coroborat cu articolul 13 alineatul (2) litera (b) și alineatul (3) din [Directiva 2016/680] permite măsuri legislative naționale care conduc la un drept practic nelimitat la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și/sau pierderea dreptului persoanei vizate la restricționarea prelucrării, la ștergerea sau la distrugerea datelor sale?”
În hotărârea sa, Curtea declară că stocarea generală și nediferențiată, a datelor biometrice și genetice ale persoanelor condamnate penal pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni, până la decesul acestora, este contrară dreptului Uniunii.
Curtea arată că datele cu caracter personal care sunt stocate în registrul poliției în Bulgaria sunt, printre altele, prelevarea amprentelor digitale, o fotografie, precum și o prelevare în scopul realizării profilului ADN. Registrul conține de asemenea date referitoare la infracțiunile săvârșite de persoana vizată și la condamnările pronunțate în acest temei. Aceste date pot fi indispensabile pentru a verifica dacă persoana vizată este implicată în cadrul altor infracțiuni decât cele pentru care a fost condamnată definitiv. Însă toate aceste persoane nu prezintă același grad de risc de a fi implicate în alte infracțiuni, justificând o durată uniformă de stocare a datelor care le privesc. Astfel, factori precum natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau lipsa recidivei pot determina ca riscul reprezentat de persoana condamnată să nu justifice în mod necesar menținerea datelor care o privesc, până la decesul său, în registrul poliției. În consecință, acest termen nu este corespunzător decât în circumstanțe particulare care îl justifică în mod adecvat. Or, această situație nu se regăsește atunci când termenul este aplicabil în mod general și nediferențiat oricărei persoane condamnate definitiv pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni. Dreptul Uniunii impune ca reglementarea națională să prevadă obligația, pentru operator, de a verifica în mod regulat dacă această stocare este în continuare necesară și să recunoască persoanei interesate dreptul la ștergerea acestor date în ipoteza în care stocarea nu mai este necesară.
„Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară: Articolul 4 alineatul (1) literele (c) și (e) din Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei‑cadru 2008/977/JAI a Consiliului coroborat cu articolele 5 și 10, cu articolul 13 alineatul (2) litera (b), precum și cu articolul 16 alineatele (2) și (3) din aceasta și în lumina articolelor 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că se opune unei legislații naționale care prevede stocarea de către autoritățile polițienești, în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor, de date cu caracter personal, printre care date biometrice și genetice, privind persoane care au făcut obiectul unei condamnări penale definitive pentru o infracțiune săvârșită cu intenție pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, și aceasta până la decesul persoanei vizate, inclusiv în cazul reabilitării sale, fără a însărcina operatorul cu obligația de a verifica în mod regulat dacă această stocare este în continuare necesară și fără a recunoaște persoanei respective dreptul la ștergerea acestor date dacă stocarea lor nu mai este necesară în raport cu scopurile în care au fost prelucrate sau, după caz, dreptul la restricționarea prelucrării lor.”
